E anul Domnului 1824. În biserica din Ciungi, cum au numit moții locul acesta din Vidra de Sus, preotul cel bătrân afundă în apa limpede din cristelniță al doilea fecior al lui Lisandru și-al Mariei Iancu. O dată, și-ncă-o dată, și-ncă-o dată. “Se botează robul lui Dumnezeu Avram, în numele Tatălui, și-al Fiului și-al Sfântului Duh”. Îl înfășează apoi nașii în scutece de in și-l duce părintele-n altar, să-l închine lui Dumnezeu. Și nimeni n-a știut atunci că Dumnezeu l-a închinat, la rândul Său, Neamului Românesc, făcându-i loc pentru vecie, nu în calendarele lumii acesteia, ci în sufletele urmașilor urmașilor lui. Sunt 200 de ani de-atunci, dar în Munții Apuseni, moții îi fac Iancului an de an parastas: Sfântul inimii lor, care n-are nevoie de recunoașteri oficiale, ca să stea în rai, lângă Dumnezeu.
Originea şi studiile
S-a născut în Munţii Apuseni într-o familie de moţi înstăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Având o situaţie materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureş. Îşi ia examenul de avocat în anul 1848.
Activitatea politică
În preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.
Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu a devenit conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de “craiul munţilor”.
Pe 4 mai 1849 a dat o nouă organizare civilă Munţilor Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o şedere de 10 luni la Viena, unde a ţinut legătura cu autorităţile imperiale austriece.
Luptele din Munţii Apuseni slăbiseră atât forţele revoluţionare ale maghiarilor cât şi pe cele ale românilor. Armata ţaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revoluţionară maghiară la Sighişoara. Copleşite de armatele austriece şi de cele ruseşti, trădate de unii generali, trupele revoluţionare maghiare au capitulat la Şiria pe 13 august 1849.
După 1848
În anul 1852 tânărul împărat Franz Joseph a întreprins o vizită în Transilvania, agenda călătoriei fiind stabilită de Felix Schwarzenberg, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a modificat traseul vizitei, a mers în Munţii Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin Vidra şi a înnoptat pe 21 iunie 1852 la Câmpeni. Avram Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulţumit că nu este primit pe loc în audienţă, Avram Iancu a iscat o altercaţie cu şeful de cabinet al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de jandarmi. Ulterior a refuzat să primească decoraţia acordată de împărat pentru meritele sale din timpul luptelor contra revoluţionarilor maghiari.
Viaţa privată
Iubita cu care a avut cea mai îndelungată relaţie a fost Johanna Farkas, cunoscută ca Háni, o tânără maghiară din Abrud.[1] Tatăl Johannei Farkas locuia în Abrud, unde activa fie ca preot[2], fie ca avocat[3]. Se numea Tamás Farkas şi era protestant de confesiune unitariană. Mama Johannei era de religie romano-catolică. Potrivit datinii, Háni a fost botezată în confesiunea mamei. Tânăra se născuse în 1834 şi era cu zece ani mai tânără decât Iancu. O mărturie orală consemnată de Ioan Lupaş[4] menţionează că Háni l-a salvat pe iubitul ei în cea mai periculoasă clipă din viaţa acestuia, în luna mai a anului 1848, când maiorul Hatvani intra pe neaşteptate în Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla în casa avocatului Tamás Farkas, tatăl Johannei. Aflând că trupele revoluţionare maghiare se apropie de oraş, Háni l-a înştiinţat pe Iancu, l-a rugat să plece numaidecât pentru a-şi salva viaţa şi l-a condus prin grădina din spatele casei. Astfel Iancu a părăsit Abrudul în ultima clipă şi s-a îndreptat spre Câmpeni, unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani.
Care a fost rolul lui Avram Iancu în Revoluția din 1848?
Revoluția Națională din 1848, cunoscută și sub numele de Primăvara Popoarelor, a adus schimbări semnificative în societatea românească. Aceasta a fost o mișcare de emancipare socială, politică și economică, care a avut ca scop asigurarea unei viitoare mai bune pentru români. Avram Iancu a fost unul dintre liderii remarcabili ai acestei revoluții, jucând un rol crucial în coordonarea și mobilizarea poporului său.
Lupta lui Avram Iancu a fost centrată în special în Munții Apuseni, unde a adunat și condus o armată de țărani și șleahtici împotriva opresiunii maghiare. Curajul și devotamentul său în apărarea drepturilor și libertății poporului român au făcut din el un simbol al rezistenței împotriva opresiunii străine. Avram Iancu a utilizat tactici inovatoare și a demonstrat o abilitate remarcabilă de lider, reușind să coordoneze întreaga țărănime și a alte grupuri etnice din regiune pentru a conta prezența maghiară și reprimarea drepturilor românilor.
Și în ciuda rezistenței puternice, Avram Iancu a fost în cele din urmă înfrânt și forțat să se retragă în Munții Apuseni. Cu toate acestea, el nu a renunțat la luptă și a continuat să își apere valorile și idealurile. Chiar și după înfrângerea în Revoluția din 1848, Avram Iancu a rămas o figură marcantă în lupta pentru drepturi și libertate a românilor.
Sfârşitul
Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş. A fost îngropat la Ţebea, jud. Hunedoara, lângă “Gorunul lui Horea”.
Ungurii trebuiau dați afară din Transilvania, împreună cu evreii și țiganii care au invadat România după unirea principatelor romane. Romania nu trebuia să plătească nici o despăgubire ungurilor, după ce Transilvania s – a unit cu România, românii trebuia să le confiste pământurile și casele ungurilor și să ii goneasca din Transilvania, așa cum ii gonesc jidanii acum pe palestinieni din Israel. Națiunea română trebuia să se unească și sa lupte singură împotriva acestor invadatori și opresori, împotriva acestor tirani care au subjugat poporul român și l au oprimat secole la rând. Nici o despăgubire nu meritau acești tirani, acești hoți și invadatori de la poporul român și nici milă sau drepturi politice sau civile. Trebuia să fie goniti din România, fără posibilitate de reîntoarcere, așa cum sunt astăzi palestinienii goniti din Israel. Același lucru trebuia făcut și cu evreii și cu țiganii.
Nu cred ca vrei sa ne asemanam cu evreii genocidari in Palestina
Și cu ce ne-a ajutat toleranța și bunătatea, pe care le-am arătat mereu vrajmasilor noștri ?? Ungurii mai au puțin și ne fură Transilvania, au revendicat din nou pământul și proprietățile pentru care primisera deja despăgubiri de la statul român, după marea unire, evreii ne jefuiesc de 200 de ani, au instaurat comunismul în România și ne-au furat toate resursele, bogățiile, au omorât milioane de români în închisorile evreo- comuniste, țiganii sunt colaboratorii evreilor, acum votează la greu partidul terorist FSN-PSDR-PSD, creat de evreii teroriști, după lovitura de stat din 1989 și au umplut țara de clanuri de vrăjitoare și de interlopi, iar noi suntem sclavi în propria noastră țară și jumătate din poporul român a fost gonit de acești evrei criminali în străinătate, după distrugerea industriei și economiei românești.