Nouă state membre au anunțat că încep implementarea Planului UE privind migrația și azilul.
În acest sens, ele au solicitat Comisiei Europene sprijin tehnic pentru întocmirea planurilor lor naționale de punere în aplicare a Pactului privind migrația și azilul.
Este vorba depre Belgia, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia și România. Aceste țări au depus cereri de sprijin și vor primi acum consultanță specifică din partea experților timp de patru luni, până la sfârșitul lunii noiembrie 2024, a anunțat Reprezentanța CE în România.
„Experți în cadrele juridice naționale, precum și experți internaționali care dețin cunoștințe privind practicile relevante din alte țări vor ajuta autoritățile naționale din aceste state membre să identifice domeniile în care legislația națională trebuie actualizată și în care procesele administrative și judiciare trebuie revizuite. Ei vor ajuta aceste autorități naționale să își evalueze nevoile în ceea ce privește personalul și formarea, infrastructura, dotările IT, precum și costurile pe care le reprezintă aceste nevoi, și, de asemenea, achizițiile care trebuie lansate astfel încât statele membre să poată întocmi PNP-uri solide în timp util”, se menționează în comunicatul de presă.
Reamintim că pactul UE privind azilul și migrația a fost aprobat, recent, de Consiliul Uniunii Europene, după cum a relatat RostOnline.
Iată cele 10 măsuri prevăzute de planul adoptat, miercuri, de CE:
1.Un sistem comun de informații privind migrația și azilul (Eurodac). Dezvoltarea și punerea în funcțiune în timp util a sistemului Eurodac reformat reprezintă o condiție prealabilă esențială pentru punerea în aplicare a tuturor celorlalte elemente ale pactului.
2.Un nou sistem de gestionare a migrației la frontierele externe ale UE. Instituirea unor proceduri rapide, eficiente și raționalizate de azil și returnare, precum și a unor garanții solide.
3.Asigurarea unor standarde de primire adecvate pentru solicitanți în funcție de nevoile lor, acces mai rapid la piața muncii, asistență medicală, îmbunătățirea condițiilor de primire
4.Proceduri de azil echitabile, eficiente și convergente. Regulamentul privind procedura de azil și Regulamentul privind condițiile pentru protecția internațională simplifică procesul de evaluare și de luare a deciziilor cu privire la cererile individuale de azil în întreaga Europă și consolidează garanțiile, drepturile și garanțiile pentru solicitanții și beneficiarii de protecție internațională.
5.Proceduri de returnare eficiente și echitabile.
6.Un sistem echitabil și efficient. Punerea în aplicare a noilor norme în materie de responsabilitate: prin stabilirea unei repartizări eficace și stabile a responsabilității în întreaga Uniune și prin reducerea stimulentelor pentru deplasările secundare.
7,Asigurarea funcționării solidarității. Este nevoie de un mecanism de solidaritate permanent, obligatoriu din punct de vedere juridic, dar flexibil, pentru a se asigura că niciun stat membru nu este lăsat singur atunci când se află sub presiune.
8.Pregătirea, planificarea pentru situații de urgență și răspunsul în situații de criză. Contribuția la consolidarea rezilienței la evoluția situațiilor de migrație, precum și la reducerea riscurilor de situații de criză.
9.Noi garanții pentru solicitanții de azil și persoanele vulnerabile. Monitorizare sporită a drepturilor fundamentale, prin asigurarea unor proceduri eficace, protejând în același timp demnitatea umană și un drept real și efectiv la azil, inclusiv pentru persoanele cele mai vulnerabile, cum ar fi copiii.
10.Relocare, incluziune și integrare:intensificarea eforturilor în aceste domenii: Eforturile statelor membre pentru integrarea și incluziunea migranților rămân indispensabile pentru succesul politicii în materie de migrație și azil.
Atâta timp cât statul român nu și a îndeplinit obligațiile constituționale și legale de a asigura cetățenilor români un nivel de trai decent, atâta timp cât din cauza modului dezastruos în care autoritățile, partidele politice au condus statul român, aproape 10 milioane de români au părăsit România, statul român nu are dreptul de a implementa in România această legislație, acest Pact care va duce la o înlocuire mascată și forțată a etniei române, interzisă expres și de constituția în vigoare, care prevede că, colonizatea altor populații străine pe teritoriul României este interzisă..
Statul român mai există doar pe hartă.
Mai degrabă putem vorbi de statul antiromân:
Securistan – stat eşuat, colonie.
în Italia africanii merg cu BMW noi și italienii cu panda vechi . Asa va fi și aici .
Ce mai conteaza la bestiile si Iudele autohtone ca, potrivit Constitutiei tarii, „pe teritoriul Romaniei nu pot fi relocate populatii straine”, cand ei se streg la fund de ani de zile cu prevederile Constitutiei?! Doar ca, pt aceasta inalta tradare, dar si pt multe altele asemenea, vor plati cu capul atunci cand va sosi momentul prielnic!