După zile întregi de dispute legate de luna și ziua în care se vor desfășura alegerile prezidențiale, se pare că primul tur de scrutin să fie pe 29 septembrie, anunță surse politice.
În cursul lunii de vineri, premierul Marcel Ciolacu a precizat că i-a cerut vicepremierului și ministrului de Interne Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidențiale. „Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfășura primul tur”,.
Coaliţia de guvernare a decis, joi, două variante de lucru privind calendarul alegerilor prezidenţiale, şi anume ca primul tur să fie pe 15 septembrie sau pe 29 septembrie. Decizia finală urmează să fie luată marţi, au precizat surse politice.
Să ajungă în saci de plastic toți acești criminali care au tupeul acum să ceară votul românilor,, după ce au organizat pandemia sângeroasa de covid și injectarea dictata de criminalul Klaus Schwab, injectare cu nanotehnologie pentru controlul și manipularea oamenilor și instaurarea dictaturii globale. Vreți voturi, ai ??? Să luați foc, să paralizați, să se aleagă prafu și pulberea de voi, hoților care fraudati alegerile de 34 de ani,, care ați distrus, ați vândut România pe bucăți, iar acum ați făcut genocid împotriva românilor! !!!! Să vă voteze moartea și morții de la cimitir !! Acolo să ajungeți, lângă cei pe care i – ați omorât și i-ați îngropat în saci de plastic, scârbelor !!! Să nu aveți iertare, nici mântuire, blestemați să fiți în vecii vecilor !!!
Cum au decis? L-au intrebat pe Ion, Inteligența artificială? Dacă ar risca eşafodul, nemernicii aştia nu ar avea curajul să-și bată joc in halul asta de Romania. Dar ei riscă doar demisia.