Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei.
Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului are loc ca urmare a strategiei Finanţelor de a împrumuta în primele luni o parte mare din necesarul de finanţare pentru întreg anul. Pe măsură ce statul va face în cursul anului plăţi mai mari în contul datoriei, la termenele prevăzute, acest impact se va diminua.
Un alt aspect important este că gradul de îndatortare din februarie se situează la 52,4% din PIB, în timp ce îndatorarea pentru ianuarie,, anunţată iniţial la 50,2% din PIB, a fost revizuită la 49,9% din PIB.
Peste 50% din PIB, Guvernul ar trebui să adopte automat unele măsuri de reducere a cheltuielilor, pentru a ţine deficitul sub control, dar derogările pe care autorităţile şi le dau în mod frecvent de la Legea responsabilităţii fiscal-bugetare au redus ca importanţă existenţa în lege a acestei prevederi de stabilizare.
De asemenea, depăşirile pragului de 50% , înregistrate în mai multe rânduri în ultimii ani, au fost toate temporare şi de scurtă durată, iar Guvernul a preferat să transmită că preferă să stimularea economiei prin investiţii (şi creşterea PIB, baza de raportare) pentru a ţine sub control gradul de îndatorare.
Cioara talmudista Ciolacu, un alt agentt Rotchild, alături de Isărescu și staf-ull BNR, prin care se derulează programul FMI de distrugere economică a României, de îndatorare a statului român la acest grup bancar terorist, pentru ca apoi sa fie implementată agenda jidoveasca mizerabilă de distrugere, fără ca românii să poată opune rezistență, trebuie eliminată din fruntea statului român., împreună cu partidul lui de ciori și de jidani. Altfel ne paște falimentul total, disoluția statului român, acapararea teritoriului de către clanurile de țigani interlopi, dictatura UE MUE, taxe și impozite marka Rotchild FMI, gen mă pis pe voi și vă pun să plătiți taxa pe carbon că asa vrea legea mea, Talmudul, migrația, și tot tacâmul pregătit de agenda jidovilor talmudisti, cu cjreasa de pe mort încălzirea pentru goymi și extincția totală !!!! Shalom și ales bules made în Romania !!!!
Pai, cine fura de rupe, se imprumuta fara numar si cumpara pocnitorile americanilor la preturi de platina pe care apoi le doneaza Ucrainei?
☀️ Dan Diaconu
Cum se spală banii
Nici n-am văzut bine bateriile Patriot plătite cu bani grei, că americanii ne pun să le donăm Ucrainei. Tâlvăr, a susținut apăsat că „România rămâne pe deplin solidară cu Ucraina. Vom continua să oferim sprijin multidimensional pentru susținerea efortului defensiv ucrainean împotriva agresiunii ruse”. Asta imediat după convorbirea cu Lloyd Austin, care promisese că va discuta personal cu țările care dețin unități Patriot pentru a le dona Ucrainei.
Chestiunea e simplă: bateriile ălea inutile ne-au costat o groază de bani. Oricum nu fac mare lucru – doar s-a văzut în Ucraina, unde greul a fost dus tot de sistemele sovietice S-300. Problema României e că fără inutilitățile Patriot e efectiv în fundul gol. Adică nu are ce pune ca antiaeriană deoarece tot ce-a avut din dotarea sovietică a fost scurs la ucraineni. Nu știu de ce îmi miroase că, prin reprezentanții noștri(care, de fapt, sunt 100% slugile lor), vom fi la fel de proști ca grecii care acum sunt în fundul gol în fața Turciei, bazându-se pe garanțiile SUA că nu vor fi atacați. Nu sunt atacați militar, ci diplomatic, dar în spatele diplomației strălucesc „săbiile noi-nouțe ale sultanului” și astfel, întreaga diplomație are o cu totul altă greutate.
Revenind la noi, România a plătit în avans la SUA o groază de arme, pe care Tâlvăr le donează Ucrainei. Sunt, probabil, aceleași arme pe care producătorii din SUA le vând regimului lui Zelenskyi, încasând banii din ajutorul „acordat” Ucrainei. Și uite-așa, România se alege cu praful de pe tobă, iar banii dați în avans se dovedesc frunze-n vântul corupției globaliste de mireasmă americană.