Din totalul de patru miliarde de euro, două miliarde au fost obținute prin vânzarea de obligațiuni verzi, instrument financiar nou creat de Finanțe săptămâna trecută.
România a împrumutat astăzi de pe piețele financiare 4 miliarde de euro, 2 miliarde de euro prin vânzarea de titluri obișnuite pe 7 ani și alte 2 miliarde de euro prin vânzarea de obligațiuni verzi pe 12 ani. Împrumutul cu obligațiuni verzi este primul astfel de împrumut pentru statul român, informează Profit.ro.
Cu fonduri atrase prin vânzarea de obligațiuni verzi, Guvernul va asigura finanțare pentru proiecte precum dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în București și Cluj-Napoca, servicii feroviare integral electrice în principalele zone urbane din România, creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri și înființarea de noi zone de păduri urbane, a declarat anterior ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Este a doua ieșire pe extern pentru statul român în acest an, după cea din ianuarie, când statul a tras 4 miliarde de dolari. Obligațiunile pe 12 ani au un cost al împrumutului de MS (rata midswap) + 300 puncte de bază, față de MS +345 puncte în deschidere, iar cele pe 7 ani de MS + 270 puncte, comparativ cu MS + 305 puncte în deschidere, potrivit Bloomberg, citat de Profit.ro.
Trăim pe datorie. Salarii și pensii mărite cu bani care încă nu au fost produși
Anul acesta Guvernul a fundamentat bugetul în jurul unui deficit bugetar (diferența dintre cheltuieli și venituri) de 86,6 miliarde de lei, respectiv de 17,3 miliarde de euro, bani care, evident, vor trebui împrumutați fie de pe piața locală (bănci și populație) fie de pe piețele internaționale.
Pentru a acoperi deficitul dar și pentru a rostogoli creditele mai vechi (se achită creditul vechi făcând unul nou) Guvernul va trebui să împrumute, în total, circa 160 de miliarde de lei.
Deși România are una dintre cele mai mici datorii guvernamentale ca pondere în PIB (sub 50%), nivelul foarte scăzut al veniturilor bugetare în PIB (circa 33% față de media UE de 44%) dar și costurile relativ ridicate de împrumut (România nu este în zona euro și nu beneficiază de dobânzi mai mici) au dus la o presiune foarte mare exercitată de dobânzi.
Anul trecut statul a plătit dobânzi în valoare de 30 de miliarde de lei în contul dobânzilor aferente datoriei guvernamentale. Spre comparație, valoarea totală a investițiilor efectuate din bugetul național (nu include fondurile UE) a fost cu doar 8 miliarde de lei mai mare. România a dat pe dobânzi aproape cât un buget de investiții.
E limpede pt oricine gandeste normal, ca, mergand pe acest trend, „statul de drepti” roman va intra rapid in incapacitate de plata, astfel ca vor intra imediat in scena(acum asteapta in anticamera) cioclii de la FMI, ca sa ia si pielea ramasa de pe romani, dar tot la fel de probabil este ca, sa izbucneasca si Revolutia romanilor!