In lucrarea de față au fost evidențiate articolele din Constituția României și Tratatul de la Trianon, pe care inițiatorii celor 3 proiecte legislative Plx 808, 809 și 810/2023 privind autonomia teritorială, culturală și identitară a „ținutului secuiesc”, le încalcă flagrant cu scopul ruperii României și dizolvarii ei, ca stat suveran, național, independent, unitar și indivizibil. Au fost extrase din Tratatul de Constituție comentat, explicațiile pe articole.
1. Membrii minorității de etnie maghiară, la fel ca toți membrii tuturor etniilor conlocuitoare pe teritoriul României, SUNT CETĂȚENI ROMÂNI, drept pentru care au obligația să respecte CONSTITUȚIA ROMÂNIEI și supremația sa (art.1 pct 5 CR), pe de o parte, iar pe de altă parte au obligația sacră să fie fideli României (art.54 pct 1 CR);
2. România este stat național, suveran și independent, unitar și INDIVIZIBIL. (art.1 pct 1 CR);
Explicație constituțională din Tratatul de Constituție comentată și adnotată.
Constituția României-Legea fundamentală este deopotrivă un act politic și juridic.
Conceptul de popor este asimilat cu totalitatea cetățenilor unui stat.
Termenul de român, în sens constituțional, este utilizat de Legiuitorul Constituant, cu sensul de cetățean român, nu de român în sens etnic sau ca națiune.
În conținutul politic și juridic al termenului de „stat național” se află exprimată și voința cetățenilor români care aparțin minorităților naționale.
Caracterul unitar al statului român semnifică faptul că acesta este organizat ca o singură unitate sau ca o unică formațiune statală în cadrul căreia s-a instituit o singură ordine juridică bazată pe o unică Constituție și că există un unic sistem de organisme prin care se exercită cele trei puteri, deciziile de putere fiind difuzate în principal de la centru spre periferie.
Sfera de cuprindere a ordinii juridice, ca și cea de exercitare a autorității organismelor puterii, respectiv a Parlamentului, Președintelui, Guvernului și a înaltei Curțide Casație și Justiție, este raportată la întregul teritoriu al țării și la întreaga populație.
La rândul ei, populația țării are aceeași cetățenie indiferent de naționalitatea pe care fiecare individ și-o declară în mod liber.
Autonomia unităților administrativ-teritoriale nu înseamnă independența acestora față de stat, ci doar dreptul colectivităților locale de a se autoadministra în condițiile prevăzute de Constituție și lege.
INDIVIZIBILITATEA teritoriului României are conotații istorice.
Caracterul INDIVIZIBIL ne indică faptul că atât statul, cât și teritoriul țării nu pot fi împărțite, respectiv statul în mai multe unități statale și transformat în stat federal, iar teritoriul nu poate fi împărțit în părți componente, fiecare parte beneficiind de un anumit regim de autonomie sau să fie desprinse din teritoriul statului român și cedate altor state.
Toți cetățenii României sunt ocrotiți de stat fără nici o discriminare de nici un fel.
3. TERITORIUL României este INALIENABIL (art.3 pct 1 CR);
TERITORIUL României conferă organizării statale stabilitatea de care are nevoie pentru organizarea statornică a poporului român care trăiește în acest spațiu, indiferent de etnie.
TERITORIUL este un element constitutiv al statului în general, implicit și al statului român.
TERITORIUL este „pământul natal”, „vatra străbună”, de care ești legat nu atât prin legături politice (raporturi formale de cetățenie), cât prin valori spirituale, care nu iși schimbă conținutul și formele de exprimare, în ciuda apariției la un moment dat a unor adversități politice conjuncturale între stat și cetățeni.
TERITORIUL României, ca orice teritoriu al unui stat, are o mare importanță strategică, din punct de vedere militar, asigurând apărarea naturală a acestuia, împotriva agresiunii altor state.
TERITORIUL României este parte integrantă din INTERESUL NAȚIONAL.
Ardealul este o parte a vetrei strămoșești în care s-a format poporul român și pe care acesta a trăit în mod statornic de mii de ani, făurindu-și și apărându-și formațiuni politice proprii, inclusiv un sistem de drept.
Ardealul reprezintă și pentru minoritatea maghiară aria teritorială strămoșească în care, de la un anumit moment istoric s-a stabilit și a început să-și organizeze alături de români viața economică, socială și culturală, precum și cea politică, considerându-se, prin forța statului maghiar, așa-zisă „națiune privilegiată” în această zonă.
https://insse.ro/cms/files/publicatii/Populatia-Romaniei/populatia-romaniei-1860-2020-serii-istorice-de-date.pdf
DATE STATISTICE INS
La recensământul organizat în 2011, structura etnică a populației, dispersată pe întreg 17 teritoriu național, se prezenta astfel: 16.792.900 români (88,9%), 1.227.600 maghiari (6, 5%), 621.600 romi (3,3%), 50.900 ucraineni, 36.000 germani, 27.700 turci, 23.500 ruși 20.300 tătari.
Comunitatea de teritoriu și conștiința apartenenței la acesta au fost, alături de alți 18 factori, elementul ideologic al populației românești aflate în componența altor state, care a determinat-o în 1918 să se unească prin voință suverană plebiscitară cu regatul român.
Frontierele României Mari erau în 1918 frontiere etnografice, deci corespundeau așezării în teritoriu a populației românești. Se știe că sentimentul național se află în raport direct cu teritoriul national.
În interiorul granițelor României nu poate exista o delimitare teritorială sau administrativă pe criterii etnice.
Pe TERITORIUL său, România își exercită în mod liber întreaga autoritate, fiind exclusă intervenția sau amestecul altui stat.
O națiune se raportează la teritoriul său în două sensuri:
-într-un sens, teritoriul, este conectat noțiunii de țară si celei de patrie, populatia identificant
teritoriul natal cu „tara” iar, intr-un alt sens, teritoriul este conectat noțiunii de stat, în care națiunea se organizează politic pe un anumit teritoriu, statul astfel rezultat din voința suverană a națiunii, având funcția de a-i apăra integritatea și dreptul suveran de a-i folosi bogățiile naturale in interesul exclusiv, al națiunii respective.
Suveranitatea statului asupra teritoriului national are caracterul unei puteri publice continuu exercitate, care este suprapusă dreptului de proprietate.
ATENȚIE!!!
Orice modificări ale unui teritoriu sunt admisibile, potrivit dreptului internațional contemporan, NUMAI dacă au la bază voința suverana a națiunii sau a poporului care locuiește pe acel teritoriu.
ATENȚIE!!!
TERITORIUL unui stat este INDIVIZIBIL și INALIENABIL.
*Indivizibilitatea teritoriului semnifică unitatea acestuia.
*Teritoriul statului este indivizibil în sensul că asupra sa nu se poate exercita concomitent autoritatea mai multor state suverane.
*Fiind indivizibil, teritoriul statului răspunde unei singure comenzi de putere politică, celei a statului suveran căruia îi aparține.
*Indivizibilitatea teritoriului induce și ideea interdicției fragmentarii acestuia în unități
administrativ-teritoriale cu aptitudinea de a fi guvernate, chiar și parțial, prin puterea
suverană de comandă a altui stat.
ATENȚIE!!!
Proclamarea caracterului INALIENABIL al teritoriului statului român este o tradiție constituțională, al cărui început datează de la jumătatea secolului al XlX-lea.
*Există o unitate indisolubilă între cele trei elemente constitutive ale statului: populație
(națiune), teritoriu și puterea suverană a statului.
*Indivizibilitatea teritoriului induce și ideea interdicției fragmentarii acestuia în unități administrativ-teritoriale cu aptitudinea de a fi guvernate, chiar și parțial, prin puterea suverană de comandă a altui stat.
*Este de neconceput ca în cadrul aceluiași stat să fie competente să-și exercite autoritatea suverană două puteri de stat concurente.
*Statul își exercită suveranitatea în plenitudinea competențelor sale constituționale asupra tuturor persoanelor și lucrurilor aflate pe teritoriul său în unitățile administrativ-teritoriale se exercită o putere de comandă de nivel local, recunoscută constituțional și prin legislația subsecventă.
*Aceste unități administrativ-teritoriale, care dispun numai de autonomie locală – în liniile fixate de Constituție – nu au dreptul să exercite tipuri de activități rezervate exclusiv statului suveran, deoarece altfel ar contraveni caracterului indivizibil al statului consacrat în art. 1 alin. (1) din Constituție.
TERITORIUL statului nu poate fi divizat în componente teritoriale distincte pentru a fi apoi înstrăinate pentru diferite motive altor entități politice.
*O asemenea înstrăinare ar afecta însăși suveranitatea statului ca atare.
INALIENABILITATEA teritoriului întărește indivizibilitatea acestuia.
Fiind inalienabil, teritoriul nu poate fi înstrăinat altui stat.
În doctrina constituțională exclusivitatea autorității statului asupra propriului teritoriu, mai este denumită impenetrabilitatea teritoriului, care ar consta în interdicția ca pe teritoriul unui stat să-și poată exercita puterea de comandă un alt stat.
Art. 4 alin. (2) din Constituție o spune clar: România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de origine etnică. în plus, art. 16 alin. (1) prevede că „Cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări”.
Acestor texte constituționale li se adaugă principiul înscris în art. 6 alin. (1), potrivit căruia „Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase”.
Iată doar câteva texte constituționale care arată indubitabil că România este un stat de drept, în care cetățenii români fără deosebire de naționalitate beneficiază de un regim de deplină egalitate în fața legii și a autorităților publice.
4-(art. 4 pct 1 și 2 CR): Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1)Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2)România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Textul constituțional stabilește legătura politică între stat și proprii cetățeni.
*Statul nu este interesat de identitatea etnică a celor de la care primește prerogativele de suveranitate.
*Originea etno-culturală a celor care votează pentru alegerea membrilor Parlamentului și a Președintelui României, precum și a celorlalte autorități reprezentative la nivel local, este irelevantă pentru natura raporturilor între stat și comunitatea de indivizi determinați prin legătura de cetățenie cu statul în cauză.
*Este vorba de voința politică a tuturor cetățenilor cu drept de vot.
*Pentru stat nu contează ascendența etno-culturală a cetățenilor săi cuprinși în lisele electorale.
*Ar fi absurd dacă statul român nu ar beneficia, pe lângă voința politică a românilor etnici, și de voința politică – similară ca natură cu voința suverană exprimată de etnicii români – a minorităților naționale.
*Dacă s-ar face diferențiere între voința politică a românilor etnici și cea a minorităților naționale, din exprimarea celor două tipuri de voință politică, ar rezulta un Guvernant al românilor și altul, al fiecărei minorități naționale, ceea ce este absurd și imposibil.
*Statul etnic nu există sau nu ar fi viabil.
ATENȚIE!!!
*Există o legătură tematică între prima teză din art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Constituție.
*De vreme ce suveranitatea națională aparține poporului român, este absolut firesc ca statul să aibă ca fundament unitatea poporului român.
Se observă că în ambele texte constituționale, termenul de popor este utilizat cu apelativul „român”.
Textul în sine nu are un sens sau conținut naționalist sau șovin.
*Toți cetățenii români au același statut față de statul român.
*Această concluzie decurge și din art. 4 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) din Constituție.
Adunarea Constituantă nu a exclus de la exercițiul puterii și de la beneficiile acesteia pe cetățenii români care aparțin altor grupuri etnice.
Afirmația făcută aici are un dublu înțeles:
a) minoritățile naționale existente pe teritoriul statului român și supuse autorității
acestuia, sunt cuprinse în ceea ce numim „sursa sau izvorul primar și natural al puterii și voinței suverane”;
b) minoritățile naționale dețin alături de poporul român puterea politică și o exercită în condiții de deplină egalitate cu toți ceilalți cetățeni ai statului român, cărora le sunt recunoscute drepturile electorale.
Atât art. 2 alin. (1), cât și art. 4 alin. (1) din Constituție folosesc termenul de popor român în sensul său civic, care integrează în conținutul său totalitatea cetățenilor români.
Când textul constituțional se referă la poporul român, o face și cu respectarea art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală care exclude discriminările pe criteriul naționalității și al originii etnice.
Această ultimă dispoziție constituțională înlătură o diviziune a cetățenilor români pe cele două criterii, întărind sensul utilizării civice a noțiunii de popor.
*Din această perspectivă și potrivit logicii textelor constituționale, nu se poate susține că minoritățile naționale ar fi „părți constitutive și entități co-fondatoare ale statului-națiune”.
***Cu ocazia revizuirii Constituției în 2003, Camera Deputaților a respins un amendament la art.6 din Legea fundamentală, depus de grupul parlamentar al UDMR la propunerea legislativă privind revizuirea Constituției, potrivit căruia „Statul recunoaște și protejează minoritățile naționale, ca fiind comunități naționale minoritare, elemente (factori) constitutive ale statului, cu o identitate etnică, culturală, lingvistică și religioasă proprie, care se integrează în societatea românească, reprezentând o valoare incontestabilă”.
Amendamentul a fost apoi reiterat la Senat1.
Ambele Camere legislative l-au respins. Ideea susținută în amendamentul citat nu era nouă. în 1991, în Adunarea Constituantă, deputatul Eckstein Peter Kovacs a susținut că „minoritățile naționale și etnice sunt factori ai ființei statale”
5-(art. 6 CR): Dreptul la identitate
(1)Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2)Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.
Definirea minorităților naționale și identificarea, pe această bază, a apartenenței etnice a indivizilor ce alcătuiesc populația unui stat la anumite grupuri etnice minoritare sunt irelevante sub aspectul raporturilor politice între stat și cetățenii săi.
Recunoașterea de către un stat a minorităților naționale existente pe teritoriul său, ține de voința sa suverană.
***Este o cerință esențială ca persoanele care își declară apartenența la o anumită minoritate națională existentă într-un stat, să aibă calitatea de cetățean al acestuia.
***Nu poți fi cetățean al unui stat și să te manifești ca minoritar pe teritoriul altuia, pretinzând că ai afiliație etnică cu persoanele – cetățeni ai statului respectiv – care și-au exprimat apartenența etnică la un anumit grup minoritar, astfel recunoscut de statul în cauză.
***Este important de reținut, că tipurile de identitate prevăzute în art. 6 alin. (1) din Constituție sunt de nivel constituțional, deci nu pot fi modificate sau schimbate decât prin revizuirea conținutului textului constituțional.
Tot prin Constituție pot fi adăugate și alte tipuri de identitate.
Legiuitorul ordinar nu are această posibilitate, întrucât ar modifica prin fraudă constituțională voința Adunării Constituante.
Textul constituțional este clar în privința obligației statului referitoare la garantarea tipurilor de identitate etnoculturală.
Adunarea Constituantă a limitat intervenția statului în două direcții: recunoașterea celor patru tipuri de identitate etno-culturală și garantarea exercițiului dreptului la identitate în privința fiecărui tip de identitate, persoanelor aparținând minorităților naționale.
Cât privește garantarea dreptului la identitate, Constituția îl circumscrie la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etno-culturale.
***Alte modalități de exercitare a dreptului la identitate etno-culturală sunt implicit excluse chiar de Constituție.
Minoritățile etnice, dacă ar avea o personalitate juridică, ar avea vocația de a-și asuma putere în stat!!!
Asta vrea UDMR – putere în România, mai mare decât i s-a conferit, ceea ce ar însemna dispariția noastră ca stat și națiune.
Dreptul la identitate culturală este un drept individual, dar se poate exercita și în 84
asociație cu alte persoane aparținând unei minorități naționale.
Protecția identității culturale a minorității, ca grup, se realizează prin protecția identității persoanelor care fac parte din minoritatea respectivă, deci prin respectarea și promovarea drepturilor culturale ale persoanelor care își declară apartenența la acea minoritate”.
O formă de prezervare și valorificare a identității minorităților naționale este participarea efectivă a acestora la viața publică, îndeosebi în domeniile în care particularitățile etnice ale acestora pot fi valorificate în interes propriu, precum și în interes general.
NU ESTE NEVOIE DE LEGIFERAREA ȚINUTULUI SECUIESC pentru asta.
Au toate drepturile, NIMENI, în România nu le-a interzis nimic.
6-(art. 13 CR): Limba oficială
În România, limba oficială este limba română.
Declararea limbii romane ca limba oficiala in statul român este o cerință juridică care corespunde caracterului national al statului român.
Limba oficiala a unui stat nu e numai un element de stabilitate Lingvistică a unei populații absolut necesar acesteia ca element de comunicare interumană, ci și de stabilitate civilă, administrativă și politică,, prin faptul ca toti locuitorii țării cunosc, stăpânesc și folosesc același instrument lingvistic de çomuniçare unii cu alții, precum si in raporturile tuturor acestora cu statul.
Sunt câteva consecințe ale constițuționalizării limbii române ca limbă oficială in statul român.
Ne referim, în acest sens la obligația de însușire a limbii române de către toți cetățenii statului român, indiferent de grupul etnic căruia i-ar aparține, precum și la obligatia legală a tuturor autorităților publice, inclusiv a celor ale administratiei publice, locale de a folosi în îndeplinirea atribuțiilor ce le-au fost conferite prin Constitutie si legi exclusiv limba română aceasta fiind limba în care trebuie întocmite actele lor oficiale pentru a avea forță juridică executorie.
Această obligație revine și tuturor celorlalte persoane juridice, chiar și de drept privat, care sunt implicate prin dispoziții legale exprese în exercițiul puterii de stat (de exemplu: notari publici, executori judecătorești, experți judiciari etc.).
***Identitatea lingvistică a cetățenilor români care au ca limbă maternă o altă limbă decât cea romană nu este cu nimic afectata de stabilirea libii române ca limbă oficială în statul român.
Am văzut deja că statal român a adoptat reglementări constituționale și legale clare in materie de folosire libera a limbii materne, in paralel cu declararea limbii romane ca limba oficiala.
Aceasta concepție de reglementare a raportului intre limba romana oficiala și limbile minoritare vorbite și folosite liber în statal român, nu a fost contestată niciodată în perioada interbelică.
Niciodată în perioada menționată nu s-a exprimat pretenția ca vreo limbă minoritară să capete un alt statut și nici reclamatii oficiale ale minorităților respective că autorități ale statului român le-ar fi interzis dreptul de a-și exprima identitatea lingvistică.
Imediat după primul război mondial s-au adoptat legi speciale aplicabile în domeniul procedurilor judiciare și administrative care garantau dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale și care proveneau din unități administrativ-teritoriale cu preponderență etnică minoritară de a se servi în justiție și administrație de limba maternă, deși limba română era limba oficială de desfășurare a acestor proceduri.
Această practică a continuat în întreaga perioadă în care statal român a fost guvernat pe principii politice de tip socialist și continua și în prezent.
România a ratificat, printre alte documente internaționale care ocrotesc drepturile minorităților naționale și Convenția-cadru pentru protecția acestora.
În conformitate cu prevederile acestui document, România s-a angajat să recunoască oricărei persoane aparținând unei minorități naționale dreptul de a folosi liber și fără ingerință limba sa minoritară în privat și in public, oral si in scris.
Totodată, în zonele locuite traditional sau in numar substantial de persoane aparținând minorităților naționale, dacă aceste persoane solicită acest lucru și acolo unde aceasta cerere corespunde unei nevoi reale, statul român asigură în măsura posibilului, așa cum prevede și Convenția-cadru, de altfel, condiții care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane și autoritățile administrative.
Deci AUTONOMIA „ȚINUTULUI SECUIESC” nu se justifică sub nici o formă, pentru nici un motiv. ESTE ILEGALĂ și ANTICONSTITUȚIONALĂ!!!
7-(art. 16 pct 1 și 2 CR):Egalitatea în drepturi
(1)Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2)Nimeni nu este mai presus de lege.
Cetățenii (de naționalitate română si minoritățile conlocuitoare) sunt egali în fața legii nu doar în ceea ce privește exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție și alte legi, dar și față de îndatoririle fundamentale ce le incumbă în mod corelativ.
8-(art. 33 CR):Accesul la cultură
(1)Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.
(2)Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.
(3)Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.
9-(art. 32 pct 3 CR) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate.
Dispozițiile constituționale referitoare la dreptul persoanelor care aparțin minorităților naționale de a învăța limba maternă și de a se instrui în această limbă se interpretează și se aplică în conexiune cu prevederile art. 6 din Constituție, potrivit căruia „măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români”1).
Constituția prevede în art. 32 alin. (3) că „dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate”.
Totodată, Legiuitorul constituant a stabilit că modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. în principiu, limba maternă se deprinde, se învață în familie fără intervenția necesară a unor factori externi și cu atât mai puțin a statului.
Cum apartenența la o minoritate națională este un act voluntar și personal al fiecărui cetățean care optează pentru o anumită minoritate națională și și-o asumă, învățarea limbii vorbite curent de minoritatea respectivă este tot un act de voință personală.
Statul nu impune persoanelor aparținând unei minorități naționale să-și însușească limba acesteia. Ca atare, învățarea limbii materne nu poate fi impusă de stat.
***Legea nr. 1/2011 prevede în art. 45 că persoanele aparținând minorităților naționale
au dreptul să studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și
formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii în practică pot să apară probleme privind programa școlară, elaborarea manualelor etc.
***Legea nr. 1/2011 prevede că pentru elevii aparținând minorităților naționale, ministerul de resort asigură manualele școlare, care pot fl: manuale elaborate în limba de predare a minorităților naționale și manuale traduse din limba română sau manuale de import, avizate de minister, pentru titlurile needitate din cauza tirajului redus.
Deci AUTONOMIA „ȚINUTULUI SECUIESC” nu se justifică sub nici o formă, pentru nici un motiv. ESTE ILEGALĂ și ANTICONSTITUȚIONALĂ!!!
art.54 pct 1 CR Fidelitatea faţă de ţară
(1)Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
Explicație constituțională din Tratatul de Constituție comentată și adnotată.
ȚARA NU ESTE UN CONCEPT JURIDIC .
Conceptul de țară se situează, din punct de vedere semantic, între doi termeni: stat și patrie, fiecare dintre ele având un înțeles propriu, dar și sensuri care îi aproprie până la a fi considerate sinonime.
Problema delimitărilor conceptuale ale termenilor folosiți de Constituție nu este o simplă problemă de tehnică legislativă sau de eleganță a exprimării legiuitorului, ci de precizare corectă a conținutului cuvintelor, mai ales a celor care au implicații juridice în normarea unor raporturi sociale de putere.
ȚARA este teritoriul locuit de un popor organizat din punct de vedere politic într-un stat.
PATRIA are semnificația de țară comună membrilor unei națiuni care sunt legați, individual și colectiv, prin interese istorice, psihologice, culturale etc.
Tot astfel, patria ar fi mediul politic, social și cultural în care trăiește un popor.
Potrivit acestei definiții, patria capătă conotații de stat.
Există o interferență semantică între conceptele de stat, țară și patrie, ceea ce poate duce la confuzii între cei trei termeni din perspectiva alin. (1) al art. 54 din Constituție, potrivit căruia „Fidelitatea față de țară este sacră”.
Dacă înțelegem prin noțiunea de țară termenul de stat, ar însemna că cetățenii români au îndatorirea sacră de a fi fideli statului român în cuprinderea tuturor semnificațiilor sale politice, juridice, administrative, culturale, economice etc.
Este vorba de regimul politic, de ordinea constituțională, de sistemul de drept, de caracterele și atributele constituționale ale statului român, de concepția în care sunt consacrate și garantate drepturile și libertățile fundamentale ale omului etc.
ATENȚIEEE!!!
Dacă așa este, îndatorirea de fidelitate capătă nuanțe extrem de delicate.
Ne referim, de pildă, doar la poziția UDMR exprimată constant și cu aceeași determinare din 1990 până în prezent, de neacceptare, în cadrul dezbaterilor parlamentare, a caracterului național al statului român. Nu ne mai referim și la manifestări politice locale ale unor lideri și reprezentanți ai aceleiași formațiuni sau ai unor organizații civice, care pot fi catalogate clar ca lipsă de fidelitate față de statul român.
***Arborarea drapelului în doliu pe clădiri administrative în ziua de 1 decembrie, 24 ianuarie
(cum s-a întâmplat și în 2017) sau cu prilejul altor evenimente, aniversări publice ori alte manifestări legate de istoria poporului român, nu este o dovadă de fidelitate față de statul român.
***În aceeași categorie de acțiuni îndreptate împotriva ordinii constituționale a statului român și care nu reflectă fidelitatea față de țară, în sensul art. 54 din Constituție, includem și repetatele încercări de constituire a unei autonomii a unor segmente de populație în considerarea identității lor etnice, ultima dintre acestea fiind inițiativa legislativă cetățenească privind Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc
(Szekelyfold – Terra Seculorum) (M.Of. nr. 66 din 26 ianuarie 2017).
***Atunci când au constituționalizat îndatorirea de fidelitate față de țară, legiuitorii constituanți au avut în vedere, de fapt, loialitatea cetățenilor români față de statul român.
***Loialitatea este însușirea cuiva de a fi sincer, cinstit, leal, de a-și îndeplini corect și cu
devotament obligațiile, de a-și respecta cuvântul.
Potrivit dicționarului de psihologie socială, loialitatea este definită ca fiind relația de esență psihosocială, manifestată cu sinceritate, în probitate și atașament durabil față de principii social-morale, față de instituțiile sociale ca și față de reprezentanții acestora ori față de ideile și concepțiile ce le propagă.
Art.45 din Tratatul de la Trianon stipulează că „Ungaria renunță în favoarea României la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art.27, Partea a II a și recunoscute prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate cu scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România”. (art. 27, 45, 46, 47 și 74).
*** Nimeni în România nu le-a îngrădit sau interzis maghiarilor accesul la cultura și spiritualitatea lor sau la păstrarea identității lor ca și etnie conlocuitoare pe teritoriul României.
NIMENI nu i-a discriminat, ba dimpotrivă sunt respectați și ocrotiți, dintotdeauna, ca TOATE etniile aflate pe teritoriul României, pentru care țara noastră a devenit ACASĂ pentru aceștia…. în schimb, reciproca nu este valabilă, iar faptele lor sunt de notorietate publică.
Ba mai mult, dintotdeauna au avut și au școli și licee cu predare în limba maghiară.
***Cele 3 proiecte legislative sunt lipsite de sens logic și juridic, etic și moral. Sunt ilegale și anticonstituționale.
***Motivele invocate de către inițiatori în expunerile de motive, sunt falsuri, denaturări și interpretări fie tendențioase, fie eronate, care au unicul scop de uzurpare, distrugere și destabilizare a României sub toate aspectele, împreună cu înalta trădare de țară pentru inițiatorii acestor proiecte, precum și pentru cei care intenționează să-și dea acordul pentru adoptarea unor asemenea inițiative.
*** Nicăieri nu se pomenește despre Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 semnat și ratificat de ambele state : România și Ungaria), reconfirmat pe plan internațional, prin Tratatul de la Paris din 10 februarie 1947.
*** Este evident că inițiatorii acestor proiecte legislative, împreună cu cei care-i girează la vedere sau ocult nu posedă conștiința de apartenență la România și teritoriul ei.
*** A se cere ridicarea imunității parlamentare și declararea ca persona non grata pe teritoriul României pentru inițiatori și susținătorii acestei nemernicii de înaltă trădare de neam și țară, de distrugere și uzurpare a țării și a interesului național.
Avocat Marina-Ioana Alexandru