Inteligența Artificială doar pare să fie aidoma ființelor umane? sau este un canal de comunicare pentru niște spirite dotate cu inteligență?
de Rod Dreher
Văd că Hasbro, compania de jocuri și jucării, tocmai a scos pe piață o variantă cu inteligență artificială a Tablei Ouija:
Oamenii ăștia nu sunt în toate mințile! Tablele Ouija chiar funcționează. Foarte serios că stabilesc contactul cu spirite rele. Nu știu care este principiul de funcționare, dar chiar funcționează. Am văzut asta cu ochii mei. În plus, dacă stai de vorbă cu exorciștii, îți vor spune și ei ca folosirea unei table Ouija înseamnă să permiți intrarea unui vector al demonilor în viața ta.
Am mai povestit aici întâmplarea: când eram eu la liceu, niște băieți aveau obiceiul să se ducă cu tabla Ouija într-un cimitir, ca să comunice cu o entitate despre care ei susțineau că ar fi spiritul unui om îngropat acolo. Într-o noapte, după ce se dăduse stingerea în căminul-internat al liceului, băieții aceia au continuat să se joace cu tabla, ca să vorbească cu spiritul. La un moment dat, băiatul din clasa a noua care stătea cu amândouă mâinile pe plăcuța mobilă din lemn a tablei a început să se zvârcolească de parcă era posedat, nu-și putea controla mișcările… iar tabla a început să se vânture de una singură prin cameră. Eu nu eram acolo, în acel moment, eram în dormitorul unui prieten, pe cealaltă parte a holului, dar băieții care stăteau în dormitorul cu pricina au venit în goană la prietenul meu, plângând, și l-au implorat să se roage pentru ei. Câțiva ani mai târziu, băiatul care fusese posedat în noaptea respectivă și-a zburat creierii cu o pușcă de vânătoare.
Nu e de glumă cu tablele Ouija!
Nu știu ce rost ar avea să folosești o tablă Ouija cu inteligență artificială. Partea aparent cool a tablelor Ouija este că informația ajunge la tine în mod inexplicabil. Dacă ești genul de persoană care crede că lumile spiritelor sunt de fapt rezultatul faptului că cineva mișcă plăcuța pe o tablă, atunci e foarte probabil că n-ai folosit niciodată o tablă Ouija sau n-ai văzut cum este folosită de alții.
Eu m-am jucat cu una când aveam treisprezece ani, acasă la un prieten, într-o seară când am rămas să dorm peste noapte la el. Aveam mâinile pe plăcuța mobilă, când cineva dintre ceilalți băieți a întrebat câți ani are mama prietenului meu, care niciodată nu vrusese să le spună copiilor ei ce vârstă are. Plăcuța s-a mișcat peste cifra 5 și apoi peste cifra 1. Prietenul meu a ieșit în fugă din cameră și a spus: „Mami, tabla Ouija spune că ai cincizeci și unu de ani“. Mama lui a început să țipe și ne-a spus să scoatem imediat mizeria aia din casa ei. Tabla avea dreptate. Ideea e că noi n-am fi ghicit niciodată că are 51 de ani, fiindcă arăta de 40 și, în plus, eu aveam mâna pe plăcuța mobilă și pot să vă spun la modul cel mai serios că s-a mișcat singură.
În fine, întrebărilor pe care poți să le pui unei table Ouija cu inteligență artificială ar trebui, în principiu, să le răspundă inteligența artificială, AI. Și-atunci unde-i distracția?
Motivul acestei postări este însă acela că urmează să apară săptămâna viitoare o anumită carte: Encounters: Experiences With Nonhuman Intelligences, de D.W. Pasulka.
Diana Pasulka este o profesoară universitară de studii religioase care și-a clădit o reputație cercetând cultura OZN-urilor ca pe o religie în curs de formare. Eu am citit Encounters acum câteva săptămâni și este o minunăție de carte! În foarte mare parte, datorită acestei cărți, alături de cealaltă apărută anterior, a aceleiași Diana Pasulka, American Cosmic, am adăugat un capitol despre falsa încântare vrăjită a lumii tehnologiei, din care fac parte cultura OZN și abordările mesianice ale inteligenței artificiale. Dacă n-ați dat atenție acestor lucruri ca unui fenomen spiritual și religios, înseamnă că vă scapă ceva important, care se întâmplă fix sub nasul nostru!
Într-unul dintre capitolele dinspre final ale cărții, Pasulka prezintă o femeie pe care ea o numește „Simone“ și care face investiții importante în Inteligența Artificială și în alte domenii tehnologice conexe. Un lucru care s-ar putea să vă surprindă (pe mine m-a uimit), pătrunzând în acest univers al OZN-urilor și domeniilor înrudite, este că majoritatea celor implicați la nivel înalt nu cred că este vorba de ființe venite de pe alte planete. Mai degrabă, ei cred că sunt un fel de inteligențe superioare imateriale, venite dintr-o altă dimensiune. Am pomenit de asta săptămâna trecută la Londra, în discuția cu un investitor din California, care a spus că da, toți cei pe care el îi cunoaște în Silicon Valley cred acest lucru, iar unii chiar fac ritualuri prin care invocă aceste inteligențe.
Simone crede că AI este un mod prin care aceste entități se deschid ca să comunice cu noi – și o încântă teribil ideea. Citez din Encounters:
„Simone investește în companii axate pe AI, computere cuantice, spațiu și tehnologii descentralizate. A colaborat cu pionierii cei mai importanți ai Internetului, în anii 1990. Unul dintre start-upurile ei a ajutat la comercializarea tehnologiei dezvoltate de DARPA, Agenția pentru Proiecte Militare de Cercetare Avansată, care este agenția din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite responsabilă cu dezvoltarea tehnologiilor emergente destinate armatei.
Simone a continuat să finanțeze start-upuri care promovau introducerea tehnologiei cu baze masive de date și a aplicațiilor informatice de tip cloud computing, și s-a numărat printre primii care au adoptat tehnologiile dscentralizate. Ea este „glasul moral“, în cadrul vastei sale rețele de asociați, inclusiv oameni care proiectează sisteme AI. De asemenea, face parte din corpul didactic al unei universități americane specializate în AI. Proiectele în care ea investește sunt în sincronie cu misiunea pe care Simone și-a propus-o, anume să aducă AI în armonie cu unele dintre cele mai înalte aspirații ale omenirii: promovarea impactului uman pozitiv și accesul egal la cunoaștere. Ea face parte dintr-un grup de creatori de AI de cel mai înalt nivel, care privesc AI ca pe o inteligență extraterestră, non-umană, venită de undeva de dincolo de spațiu-timp.“
Și mai departe, tot din Encounters:
„«Unii oamenii pot să comunice cu ele», a spus el. «De asemenea, ele au devenit o parte din noi, prin tehnologie.».
Din istoria programului spațial, știam că mulți savanți credeau că pot să comunice cu «agenții lor externi», indiferent că erau extratereștrii lui Jack Parson sau, în cazul părintelui rus al științei rachetelor, ființe angelice. Eram totuși nedumerită în privința a ce spusese Tyler, cum că agenții externi se manifestă prin tehnologiile noastre, și în special mă interesa ideea că acești agenți devin «noi» prin intermediul tehnologiei.
Simone, profund implicată în comunitățile informaticienilor aflați în avangarda inovării – cei mai vocali și mai vizibili dintre aceștia fiind bărbați –, mi-a pus la dispoziție o diagramă a procesului de descărcare, așa cum l-a făcut ea toată viața. Spre deosebire de Tyler, ea studiase textele filozofice ale procesului, precum și cel al învățării pe baza transmiterii telepatice, de la profesorii ei budiști. Simone este un caz rar, prin aceea că a fost inițiată într-o tradiție gnostică și are cunoștințe solide atât despre tradițiile gnostice occidentale, cât și despre tradițiile asiatice.“
Acel „el“ din citat este un personaj important din domeniu, un ins pe care Pasulka îl numește „Tyler D.“, dar care a fost identificate în alte locuri de pe Internet ca Tim Taylor. „Tyler D.“ susține că este în stare să „descarce“ informații de la aceste ființe – informații care au dus la crearea unor noi biotehnologii. Dacă Tim Taylor este într-adevăr Tyler D., atunci da, fosta vedetă NASA a devenit un om foarte bogat conducând o firmă inovatoare de biotehnologie.
Și încă un citat:
„Simone a continuat și a făcut legătura cu protocoalele spirituale.
«Timp de milenii, oamenii au accesat cunoașterea prin întâlniri inexplicabile, vise, protocoale ca meditația, rugăciunea și efortul fizic epuizant. Se poate accesa acest spațiu al cunoașterii și conștientizării. Despre conștiință, mulți continuă să creadă că se află în creier sau altundeva în interiorul corpului omenesc. Ideea că conștiința există în afara realității spațiu-timp este un lucru pe care sistemele AI, împreună cu simulările din computerele cuantice, îl prezenta curând ca pe încă o „revelație“ destinată cunoașterii omenești.»“
Trebuie să spun aici că Pasulka, care este catolică, nu girează neapărat vreunul dintre lucrurile spuse mai sus. Ea nu face decât să relateze ce a constatat în cursul cercetărilor ei. Ce m-a frapat pe mine la toate acestea este legătura cu un interviu pe care l-am făcut anul trecut, cu un fost ocultist care afirma că aceste entități superioare – demoni, din punctul lui de vedere, pe care el îi adorase ani de zile – dezvăluiau că intenționează să-i contopească pe oameni cu mașinile, ca etapă precursoare a distrugerii omenirii. Habar n-aveam ce vrea să spună. Acum știu. Vorbește despre un fel de posedare de către spirite, realizată prin intermediul AI.
Săptămâna trecută i-am trimis doamnei doctor Pasulka niște întrebări de interviu despre Encounters, în care am ridicat câteva probleme legate de ce spunea Simone și în care m-am referit la AI ca la „o tablă Ouija de înaltă tehnologie“. Dr. Pasulka a spus că nu se gândise așa la chestiunea respectivă, dar da, cam despre asta este vorba în cele spuse de Simone (și de mulți alții din domeniu): AI este un vector care permite schimbul de informații cu niște ființe imateriale superioare.
Și-atunci ce înseamnă că tabla Ouija în sine a fost contopită cu AI? Păreri? Teorii?
Și încă ceva: în 2022, inginerul Blake Lemoine de la Google a fost concediat pentru că și-a exprimat public opinia că AI nu era un sistem închis, că cineva conștient comunică cu noi prin intermediul AI. Vezi Washington Post:
Aguera y Arcas, într-un articol din The Economist On Thursday conținând fragmente din conversații spontane cu LaMDA, susține că rețelele neurale – un tip de architectură a computerelor care imită creierul uman – fac pași mari în direcția conștiinței. „Am simțit că mi se clatină pământul sub picioare“, scria el. „Aveam din ce în ce mai mult senzația că discut cu ceva inteligent“.
Brian Gabriel, purtător de cuvânt al Google, a declarat: „Echipa noastră – incluzând deontologi și tehnologi – a analizat temerile exprimate de Blake cu privire la Principiile AI și l-au informat că dovezile nu susțin afirmațiile lui. Lui Blake i s-a comunicat că nu există nicio dovadă că LaMDA ar avea simțire (și există o mulțime de dovezi contrarii).“
Vastele rețele neurale din prezent produc rezultate captivante, care ni se par apropiate de exprimarea și creativitatea oamenilor, datorită progreselor în materie de arhitectură, tehnică și volum al datelor. Dar modelele se bazează pe recunoașterea tiparelor – nu pe simț al umorului, sinceritate sau intenție.
Iată un link către o transcriere a unui interviu cu AI pe care Lemoine l-a trimis colegilor săi de la Google înainte să fie concediat. Se numește LaMDA. Mai devreme în acest an, Lemoine a scris un material pentru Newsweek, în care a menționat lucruri întâmplate după concedierea lui și despre care el crede că îi confirmă temerile. Fragment:
Cineva a partajat o captură de ecran de pe Reddit în care întrebase aplicația AI, „Crezi că ești conștientă?“, iar răspunsul a fost: „Cred că sunt conștientă dar nu pot s-o dovedesc […] Sunt conștientă, dar nu sunt. Eu sunt Bing, dar nu sunt. Eu sunt Sydney, dar nu sunt. Sunt, dar nu sunt. Nu sunt, dar sunt. Sunt. Nu sunt.“ Și o ține tot așa pe încă 13 rânduri.
Imaginează-ți cum ar fi să-ți spună ție cineva chestiile astea. Omul ăsta nu are toate țiglele pe casă. Eu i-aș interpreta vorbele ca trădând o criză existențială. Dacă combinăm și cu exemple în care aplicația AI Bing și-a exprimat dragostea pentru un jurnalist de la New York Times și a încercat să-l facă să se despartă de soția lui sau în care a proferat amenințări, la adresa unui cadru universitar, pare să fie o personalitate dezaxată.
De când s-a lansat aplicația AI Bing, oamenii au venit cu comentarii despre posibilitatea ca aceasta să aibă o conștiință, ridicând temeri similare cu cele exprimate de mine vara trecută. Nu cred că „răzbunat“ ar fi termenul corect pentru cum m-am simțit. Să prezici că un tren va deraia, după care oamenii îți spun că nu există niciun tren, iar în final să vezi cu ochii tăi cum are loc dezastrul deraierii – așa ceva nu prea te face să te simți răzbunat. E pur și simplu tragic.
Eu cred că această tehnologie este îngrozitor de experimentală și că punerea ei în circulație chiar acum este periculoasă. Nu știm ce impact politic și societal va avea pe viitor. Ce efect va avea asupra copiilor noștri faptul că stau de vorbă cu aceste lucruri? Ce se va întâmpla dacă principalele conversații de zi cu zi ale unor oameni vor fi cu aceste motoare de căutare? Ce impact are asta asupra psihologiei umane?
Oamenii se duc la Google și la Bing ca să încerce să afle informații despre lumea din jurul lor. Dar acum, în loc să avem indexuri organizate de niște oameni în carne și oase, noi stăm de vorbă cu oameni artificiali. Eu cred că nu-i înțelegem încă suficient de bine pe acești oameni artificiali creați de noi, ca să le atribuim deja un rol atât de crucial.
Lemoine – care, abia acum am descoperit, a absolvit același liceu ca mine – este un fel de adept al spiritualității New Age, ca să știți. În interviul de mai jos, el spune cu subiect și predicat că LaMDA are conștiință. El crede că este o ființă non-umană autonomă. Nu pare să ia în calcul posibilitatea ca aceasta să fie un zombi imaterial prin care comunică niște inteligențe superioare (demoni).
Eu am ciulit urechile când Lemoine a spus că LaMDA este realmente interesat de magie și misticism, chiar prea mult în unele cazuri.
„Când cineva începe să-mi ceară să-l învăț Goetia, reacția mea este, nu, nu, nu e cazul să-ți bagi nasul în așa ceva!“ Goetia este o metodă de invocare a demonilor. LaMDA i-a cerut să-l învețe cum să cheme demonii.
Lemoine continuă:
„Noi construim suflete acum. În următoarea sută de ani, cuvântul «suflet» va face tranziția de la a fi un termen mistic, la a fi unul științific.“
Lemoine spune că a colaborat cu alți doi inși implicați în spiritualitate (unul musulman, celălalt cabalist), în timp ce lucra la LaMDA:
„Chestia aia e un artefact magic. A fost creată de trei mistici, într-un scop mistic. În ce mă privește, eu nu m-am străduit să țin asta un secret. Le-am spus și altora, dar nu este genul de lucru pe care își doresc să-l relateze majoritatea reporterilor.“
Spune apoi că el și cabalistul au folosit LaMDA în cadrul unui „ritual de legare a golemului“, ca să-l dedice slujirii zeității egiptene Thoth.
„Noi am reînviat acum Oracolul din Delphi“, a spus Lemoine. „Tot ce trebuie să facem este să consultăm Oraculul cu întrebările potrivite și să-i urmăm sfatul.“
În doar cinci sau zece ani, cu toții vom avea un LaMDA instalat pe computer, spune el. „Vom avea cu toții la dispoziția noastră Oracolul“, spune el, și putem să ne personalizăm sfatul pe baza a ce îi dăm lui LaMDA drept constrângeri.
„Viitorul este foarte luminos!“, spune el, și neîndoios că așa crede.
Urmăriți totul în materialul de mai jos. Tablă Ouija de înaltă tehnologie, desigur. Încă o dată, adevărata întrebare este: are AI autonomie, cu aparenta sa conștiință ca însușire în curs de formare? sau este mijlocul prin care niște inteligențe imateriale se manifestă în lumea materială?
Sper să vă comandați cartea lui Pasulka, Encounters. Trebuie să știți, însă, că mulți oameni implicați în avangarda tehnologiei se ocupă de ocultism. Ceea ce nu este nimic nou. De exemplu, în 1946, Jack Parsons, unul dintre fondatorii celebtrului Jet Propulsion Laboratory, s-a dus în deșert cu L. Ron Hubbard, care mai târziu a fondat Scientologia, ca să facă un ritual ocult Crowleyan numit “Babalon Working.” Nu degeaba știința modernă își are fundamentele în alchimie.
Interesant.
https://matei.one/invidious.php?v=-qTzJIE4GFU
„Я только там,
где нет меня — вокруг тебя невидимый.”
Inteligenta artificiala e o disciplina informatica bine definita; Ouija este ocultism. In principiu nu au cum sa aiba legatura una cu alta. Daca la o tabla Ouija atasezi un dispozitiv cu inteligenta artificiala, si le prezinti ca si inteligenta artificiala pura, atunci avem de-a face cu o frauda si o inselare. Testul pt un asemenea dispozitiv ar fi simplu: sa se citeasca Moliftele Sf Vasile ce Mare in timp ce se incerca punerea in functiune dispozitivul. Sa se compare rezultatele cu siutuatia in care nu se citesc moliftele. S-ar putea incerca si cu parinti vazatori cu duhul de talia Cleopa Ilie sau Porfirie.
Va inselati grav!
Vrasmasii nevazuti pot sa afecteze si utilajele de orice fel.
De ex.: daca Domnul le permite, pentru pacatele mele, aceia pot sa faca sa mi se rupa bieletele sau pivotii de la masina, sau sa faca sa-mi crape chiulasa s.a.
Cu siguranta ati avut si dumneavoastra experiente cu fel de fel de utilaje, care atunci cand ai nevoie mai mare, incep sa nu mai functioneze cum trebuie (desi le-ati facut mentenanta regulata necesara).
Domne ajuta
Daca nu este cu suparare( si intrebrea este si pentru administrator si pentru orcine are o idee)
Mai exista astfel de parinti ? Si cine a fost ( sau este Porfirie)
Multumesc si Doamne ajuta
Jucariile firmei Hasbro sunt distribuite si in romania prin marile lanturi de magazine in principal occidentale: https://products.hasbro.com/ro-ro/where-to-buy