Acuzații grave: „Israelul recoltează organe din corpurile palestinienilor”

One thought on “Acuzații grave: „Israelul recoltează organe din corpurile palestinienilor””

1. Desprea canonizarea suspecta a maicii Gavrilia

   Gherontisa Gavrilia a fost canonizată în ciuda numeroaselor erezii atribuite ei in cele două cărți scrise despre ea.
   Deci este Gavrilia sfântă?
   Poate un act patriarhal să pună pe cineva pe piedestalul sfințeniei și să pună o aureolă pe chipul lui?
   Nu suntem în poziția de a judeca pe cineva și de a ne pronunța asupra mântuirii sau sfințeniei unei persoane. Numai Dumnezeu este capabil să judece acest lucru.
   Dar, în mod logic, ne întrebăm:
   A renunțat Gavrilia la erorile ei?

   Deja în cartea „Asceta iubirii” a călugăriței Gavrilia, apar învățăturile străine de Ortodoxie, pe care Pr. Vasilios Spiliopoulos le subliniază pe bună dreptate în recenzia sa, cum ar fi:
   elemente sincretiste, promovarea indirectă a hinduismului și guruismului, glossolalia în stil protestant, vegetarianismul, viziunea holistică asupra lumii, Yama (credința bătrânei că sexul, chiar și în căsătorie, este bizar), meditația, gândirea pozitivă, superstiții, publicitate a învățătorilor hinduși, pseudo-viziuni ale Gavriliei, „darul vindecării”, „terapii alternative”.

   În același mod, apelând la emoție și cu o exagerare a unei iubiri neînțelese, care se transformă în iubire, deoarece este deconectată de la Adevăr, de la Hristos; alte învățături străine Evangheliei se regăsesc în cartea a 2-a, „Gherontisa bucuriei”, așa cum a subliniat pe bună dreptate Părintele Vasilios Kokolakis în propria sa recenzie critică[iii].

   În această lucrare, pe lângă critica Pr. V. Kokolakis, mai detaliat, deoarece erorile persistă, sunt anunțate și răspândite, subliniem câteva puncte ale invataturilor maicii Gavrilia care arată duhul străin de Ortodoxie:

   1. Promovarea cărții sincretiste New Age „Asceta iubirii”:
   Suficient pentru a justifica canonizarea Gherontisei, ei au recunoscut că „Asceta iubirii” este o carte problematică, dar și-au exprimat decizia că exprimă opinii personale ale Gavriliei călugărița (care ulterior au fost retractate) și exprimă personalitatea Bătrânei.
   Cu toate acestea, această viziune nu este deloc adevărată, deoarece în această carte „Asceta iubirii” este difuzata și promovată temeinic.
   În paginile sale sunt prezentate diverse persoane care au
   cunoscut-o pe Bătrâna.
   În plus, la pag. 10 citim:

   „Această carte se dorește a fi o biografie a bătrânei, există o biografie a bătrânei Gavrilia – până la urmă, există și este foarte bună.” Și la pag. 219:
   „Asceta iubirii” a fost „scrisă de fiica ei duhovnicesca și este prima biografie completă a bătrânei”.
   Prin urmare, călugărița Filotheia mărturisește că biografia Bătrânei Gavrilia este exact așa cum este prezentată în „Asceta iubirii”.
   Nici o opinie personală a autorului. Devine clar, prin urmare, că erorile referitoare la „asceta iubirii” nu numai că au caracterizat viața bătrânei Gavrilia, dar sunt, de asemenea, pe deplin acceptate de călugărița scriitoare Filotheia.
   Deși multe dintre aceste erori sunt suprimate în această carte, multe apar intenționat sau neintenționat, unele mai deschis și altele într-un mod mai ascuns, iar pe acestea încercăm să le demonstrăm mai jos:

   2. Participarea la un pelerinaj intercreștin:
   La pag. 83 notează: „Am mers cu bătrâna în Țara Sfântă în 1971… Apoi a fost un pelerinaj intercreștin cu străini din Anglia și Franța cu ortodocși, romano-catolici și protestanți, iar bătrâna mi-a spus să merg și să le spun prietenilor mei să se alăture.
   Este alibiul și unda verde pentru orice practici universaliste. Panerezia ecumenismului și-a găsit în cele din urmă pe „sfânta patroana Gavrilia”?

   3. Promovarea provocatoare și periculoasă a erorilor new-age, cum ar fi:
   A) Telepatia: la pag. 94 afirmă că telepatia „este un fenomen natural și există chiar și la animale”.
   Dar telepatia este un fenomen ocult și extrem de periculos, care curiozitatea despre ea poate duce la satanism.
   „Este o metodă spiritistă folosită de parapsihologi, spiritiști, clarvăzători, astrologi etc.”
   Definiția telepatiei, dată de Gerontissa, este definiția dată de mulți parapsihologi, care susțin că telepatia „este o proprietate naturală a tuturor oamenilor” și „susțin că abilitățile telepatice au și animale”[iv].

   B) Relația problematică cu îngerii: De-a lungul cărții, este evidențiată relația strânsă a Bătrânei cu îngerii. Care îngeri? Cu titlu indicativ, menționăm: Sna. 77. „De ce ar trebui să-mi pese? Îngerii vor trimite orice va fi nevoie.” Sna. 85: Unui tânăr care se îndoia de prezența lor, i-a spus: „Nu ai dreptate. Cineva care le-a văzut (nu a spus niciodată că știu sau că am văzut, dar a spus „cineva a văzut” sau „mi s-a spus”) mi-a spus că sunt foarte mari și aripile lor sunt ca aripile unui avion Boieng. La pag. 86. „Doamnei L., când odată a fost un mare val de căldură în Atena, s-a oferit să o ducă la cabana lui, ea a răspuns vesel și ferm: „Vă mulțumesc foarte mult, dar nu trebuie. Îngerii imi fac aer.»” Sna. 177: „S-a rugat, s-a rugat îngerilor”, pag. 178. „Nu se grăbea să răspundă, pentru că voia ca răspunsul să fie de la îngeri și nu de la ea.”

   Suntem deosebit de preocupați de acest tip de comunicare. Este aceasta în cele din urmă misiunea îngerilor, așa cum descrie Bătrâna? Sunt ei îngeri sau reprezinta altceva în conformitate cu duhul Noii Ere? Părintele Vasilios Georgopoulos notează în mod caracteristic:
   „Un fenomen alarmant al timpului nostru, o practică New Age de confuzie spirituală este faptul că în ultimii ani, atât în Grecia cât și în străinătate, a existat o preocupare crescândă și referire la îngeri într-o serie de reviste New Age, publicații seculare, cărți și site-uri web, chiar și cu publicarea unor reviste speciale ad-hoc”[v].
   Este un fapt cunoscut că toți sfinții, care au avut experiențe duhovnicești și au avut viziuni, le-au filtrat cu discretie prin discernamantul unui duhovnic și nu le-au făcut publicitate.
   A căzut în cele din urmă Bătrâna în erezia „religiei New Age a îngerilor”?

   C) Modul hindus de gândire și atitudine, cum ar fi: i) Anihilarea periculoasă a ego-ului și a conștiinței de sine: Citim la pag. 55. „Când te aud, nu exist, încerc să devin tu, ca să te pot înțelege și să te ajut, deci cine poate obosi, din moment ce eu nu exist?” La p. 56: „când vorbeai cu ea”, spune A., „simțeai că vorbești cu tine însuți… De aceea nu a spus nimic, nu te-a corectat, așa că te-ai simțit foarte confortabil cu ea, așa cum te simți cu tine însuți.” Dar ego-ul nu este abolit, nu este anihilat, nu există identificare a persoanelor. Este complet diferit să-l înțelegi pe celălalt și să iubești dispariția ego-ului. Doctrina non-existenței este pur hindusă[vi].

   ii) Adoptarea indirectă a viziunii holistice asupra lumii: La pag. 75 Citim: „Încă o durea când l-a văzut pe părintele J.B. tăindu-i tufele de trandafiri… – Mă doare să-l văd, nu pot.” De ce nu a putut bătrâna să facă asta? Din dragoste excesivă pentru întreaga creație? Acest lucru s-ar fi putut întâmpla dacă nu am fi fost preocupați de viziunea ei holistică asupra lumii, așa cum este descrisă în „Asceta iubirii” (totul este unul, totul este Dumnezeu, de exemplu pp. 26, 199 etc.). A avut ea o dragoste mai mare pentru creație decât Domnul Hristos Însuși, care se referă in parabolele Evangheliei la tăiere ca la ceva necesar?

   D) Credința în preexistența sufletelor? La pag. 198 afirmă: „Venim dintr-o veșnicie, ne întâlnim, ne iubim și mergem în alta vesnicie, care este împărăția cerurilor”. Ce semnificație dă bătrâna
   pre-eternității din care venim? Acceptă ea teoria preexistenței sufletelor, condamnată de Sinodul V Ecumenic? Este foarte vag și bizar, motiv pentru care ne rezervăm dreptul de a face o critica.

   Desființarea iadului și respingerea cuvintelor lui Hristos: La pag. 112 Citim: „Dumnezeu îi cunoaște și îi va mântui pe toți”. Acest punct de vedere al Bătrânei că toți vom fi mântuiți este eretic și periculos. Și în timp ce a fost formulată pentru prima dată de Origen în secolul al 3-lea și condamnată de Sinodul al V-lea Ecumenic (553 d.Hr.), a ieșit din nou în prim-plan, foarte probabil în spiritul general al Noii Ere, unde conceptul de păcat nu există sau devine insignifiant. Dacă acceptăm că toți vom fi mântuiți, Îl contrazicem pe Domnul Hristos Însuși, care a spus clar că nu toți vor fi mântuiți. Și acest lucru este extrem de periculos, pentru că dacă nu există iad și mântuirea ne este dată in mod automat, toți vom putea păcătui libertin.

   La pag. 228 Pe aceeași temă, monahia Filotheia, probabil pentru a da greutate opiniei bătrânei Gavrilia, îl folosește pe Sfântul Porfirie: „Sfântul Porfirie a spus cu bucurie unei cunoștințe, profesor universitar, care l-a vizitat în Kafsokalivia, chiar înainte de a pleca la cer: «K., Dumnezeu ne-a pacalit. El ne-a făcut liberi, dar voia Lui se va face în cele din urmă. Și voia Lui este întotdeauna mântuirea. Ne va salva pe toți, auziți? Pe toti. Și criminalii vor fi salvati. Dar nu mă întreba cum.»” Deci pune în gura profesorului cuvintele Sfantului Porfirie.

   „Hristos ne-a pacalit”, coboară Domnul Iisus la nivelul unui om obișnuit care minte. De ce oare?
   Să ne intimideze? Este acesta ortodox? Și din moment ce Hristos ne-a pacalit, prin urmare, după aceasta minciuna, încetează să mai fie catalogat ceva ca fiind păcat.
   Cu toate acestea, este foarte îndoielnic dacă Sfântul Porfirie a spus-o, deoarece acum el însuși nu o poate confirma.
   Nici nu există vreo referință. Și, desigur, nu poate exista nicio corelație cu nicio altă mărturie, deoarece se observă că Sfântul Porfirie a spus-o cu puțin timp înainte de adormirea sa profesorului universitar K.! Și cine este acest K.? Foarte vag și fără nicio credibilitate. Deci nu este suficient să cadă în falsitatea lui Origen despre mântuirea tuturor lucrurilor, ci îl folosește și pe Sfântul Porfirie.
   Dar chiar dacă Sfântul Porfirie a spus acest lucru, ceea ce trebuie să observăm este că cuvintele lui Hristos însuși și ale Bisericii sunt cele care cântăresc și nu cuvintele unui om, chiar ale unui sfânt.
   5. Absolutizarea dragostei in detrimentul conceptului de păcat și dreaptă credinta. Și din moment ce toți vom fi mântuiți, după părerea bătrânei Gavrilia, totul este acceptabil și păcatul nu mai are nici o semnificație de gravitate. De aceea (cu foarte puține excepții) nu există (cu câteva excepții) nici cea mai mică recomandare sau avertizare în caz de păcatuire sau de erezie. Dar aceasta duce la o iubire emoțională[vii], care este departe de învățătura Bisericii Ortodoxe. A avut Bătrâna mai multă dragoste decât Sfantul Ioan Evanghelistul, Apostolul Iubirii care teologhisește – 2 Ioan 1,10-11?
   În acest spirit la pag. 133-134 sfătuiește pe cineva să „lase copiii liberi să facă ce vor… Chiar sa faca păcate”
   Iar justificarea autorului este pentru a nu răni oamenii!
   Acest tratament este foarte diferit de doctrina hagiografică: „Cine cruță nuiaua urăște pe fiul său,” (Proverbe 13:24). S-a schimbat Biblia sau o desființăm?

   6. Acceptarea homosexualității ca fiind egală cu căsătoria creștină:
   În exact același context al abordării iubitoare unilaterale, fără ca vreo urmă de păcat să fie arătată la pag. 60-61 descrie tratamentul unui homosexual, Chr., care i-a mărturisit pasiunea lui. Bătrâna nu numai că
   l-a primit cu dragoste, dar nu i-a dat nici cel mai mic indiciu că ceea ce face este păcat, așa cum învață Biblia. Nu numai atât, dar el i-a spus în mod caracteristic: „dragostea este un mijloc al lui Dumnezeu pentru a ajunge la dragostea pentru El…. Când trăiești mult cu o persoană și o iubești mult, atunci, când o pierzi, este foarte dificil… Și când Chr. i-a spus: „Acest bărbat cu care locuiam în Londra acum că eram în vacanță nu voia să mă vadă”.
   Bătrâna, pentru a-l consola, i-a spus: „Nu-ți face griji! Și cuplurile hetero căsătorite se abțin în anumite perioade ale anului!” Aici, în spiritul vremurilor, Bătrâna acceptă homosexualitatea ca o stare naturală acceptabilă, disprețuind toată învățătura Bisericii Ortodoxe.

   Degradarea indirectă a vieții parohiale.: La pag. 119-120 citim: „Chr., când la un moment dat i-a spus bătrânei că nu se poate încadra în climatul parohiei, a răspuns: «Nu contează. Există suflete care au nevoie de frecventarea parohiei, să fie într-un mediu protejat, deci au nevoie de parohie. Există alte suflete care sunt mai libere, care nu au nevoie de parohie și îl trăiesc în felul lor.
   Pe scurt, ea susține că aderarea la parohie este doar pentru cei slabi. Sufletele libere nu au nevoie de parohie. Cât de periculos poate fi acest punct de vedere pentru credincioși! Parohia este centrul vieții bisericești pentru toți și nu doar pentru cei slabi.

   8. La pag. 147 Citim: „Bătrâna Gavrilia nu avea dușmani, nici printre ortodocși, nici printre neortodocși, nici printre neortodocși”. De ce oare? Mărturisește măicuța Filotheia în câteva cuvinte că Bătrâna era în spiritul lumii, că încerca să fie plăcută de toată lumea? Aceasta este o constatare foarte problematică. A avut ea o dragoste mai mare decât Hristos, care a fost urât și persecutat? A se vedea (Luca 6, 26) și (Ioan 16,19).

   9. Subordonarea voinței lui Dumnezeu față de voința omului: La pag. 125 notează: „Dumnezeu vrea ceea ce vrem noi, atâta timp cât este pentru binele nostru.” Și acest lucru este repetat de călugărița Filotheia, la pag. 128 oferă și propria explicație: „Dumnezeu nu este un tiran care să vrea opusul a ceea ce vrem noi”. În Biserică, însă, fără a desființa voința noastră, o supunem voinței lui Dumnezeu și nu invers. Dumnezeu nu se supune voinței noastre. Ne rugăm cu „faca-Se voia Ta” și asta este ceea ce cerem in rugaciune. Acea remarca „este suficient să fie pentru binele nostru” pune deja voința noastră pe primul plan.

   10. Abolirea sau mai degrabă interzicerea spiritului jertfelnic, care este nelipsit la sfinți: La pag. 140 Citim: „Iubește-ți aproapele, dar nu mai mult decât pe tine însuți, căci ai obligația pentru firea ta pământească să nu o expui pericolului.” Modul în care o spune cu „ai o obligație”, punând în esență dilema morala, opreste de la sacrificiu pe cel care vrea să se jertfeasca pentru alții.

   11. Degradarea sau deconstruirea rugăciunii lui Iisus. La pag. 142 sfătuiește: „Când sunteți necăjiți, scrieți pagini infinite cu rugăciunea lui Iisus sau „Doamne miluiește” și la pag. 168
   O vedem pe Bătrână folosind ea însăși această tactică.
   Invocarea Numelui lui Iisus este echivalată cu simpla copiere a lui de nenumărate ori.
   În cel mai bun caz, este o reminiscență a unei tactici de clasa întâi, care în acest caz nu are alt scop decât să ajungă să submineze această rugăciune, care obosește mâna în loc să odihnească sufletul. În cel mai rău caz, această repetiție mecanică se referă la repetarea mecanică a unei mantre hinduse.

   12. Exploatarea cunoștințelor, a conversațiilor sau chiar a cuvintelor duhovnicilor despre ea:
   În aceasta repetăm ceea ce părintele Vasilios Kokolakis a subliniat în critica sa că „cuvintele de referinta ocazionale ale unor duhovnici despre bătrâna Gavrilia sau simpla comunicare cu ea nu înseamnă recunoașterea sfințeniei acestei calugarite”. Dar mulți dintre acești duhovnici au dormit înainte ca aceasta carte să fie publicată, iar acest lucru ridică îndoieli cu privire la autenticitatea mărturiilor. Remarcăm exemplul caracteristic al Părintelui Sarantis Sarandos, care a fost deranjat de menționarea numelui său în cartea „Asceta iubirii”[viii].

   13. Mărturii îndoielnice ale persoanelor:
   Aproape toate mărturiile sunt anonime de către persoane marcate cu una sau două inițiale ale numelui lor.
   Numai acest fapt ne împiedică să acceptăm ca fiind absolut adevărate mărturiile citate.

   14. Absența pocăinței de erorile eretice:
   Nicăieri în cartea în care sunt prezentate ethosul și învățătura Bătrânei Gavrilia nu am văzut nici măcar o singură mențiune despre pocăința Bătrânei de erorile pe care le-a avut.
   Asta înseamnă pentru calugarita Filotheia că este în armonie cu spiritul Bătrânei?
   Că le acceptă?
   Acest lucru se vede în clar in opinia noastră.
   În cele din urmă, trebuie să observăm alte câteva puncte problematice care au urmat după moartea ei:

   1. Abolirea disciplinei canonice ecleziastice: La pag. 210
   Se remarcă faptul că slujba de patruzeci de zile de pomenire a Gerontissei a avut loc în Miercurea Paștelui.
   De ce a fost desființata rânduiala liturgică a Bisericii, care interzice slujbele de pomenire în toată Săptămâna Luminata?
   Aici trebuie să observăm că sfinții nu sunt de acord cu desființarea Canoanelor Bisericii.

   2. Presupunerea că nu există miracole: La pag. 213
   Se observă că în recuperarea rămășițelor ei, Mitropolitul Nectarie de Leros recunoaște că nu au existat minuni:
   „Mulți se plâng pentru că nici o minune nu a avut loc astăzi. Minunile sunt pentru noi, necredincioșii.”
   Și aici observăm că minunile sunt pentru necredincioși, dar în ceea ce privește canonizarea, ele sunt semnele pe care Dumnezeu le dă pentru a proceda la recunoașterea unui sfânt[ix].
   Și din moment ce nu au existat minuni, pe ce s-au bazat pentru a proceda la recunoașterea Bătrânei Gavrilia ca fiind sfântă? Pe criterii pur moraliste? Este aceasta o practică canonica ortodoxă?

   Trecând peste această recenzie a cărții, fără a nega activitatea filantropică a Bătrânei Gavrilia, ne întrebăm cum a procedat Patriarhia pentru canonizarea ei:

   1. Fără a renunța la cartea „Asceta iubirii” plină de erezii emanate din „iubirea ei ascetica”.
   2. Prin promovarea cărții „Bătrâna Bucuriei”, care acceptă pe deplin ceea ce este scris si în „asceta iubirii” și promovează și alte învățături gresite.
   3. În absența pocăinței sau a mărturiei de pocăință a bătrânei Gavrilia vizavi de erorile ei.
   4. În absența semnelor de la Dumnezeu (miracole).
   5. Prin neacceptarea unanima a chipului Bătrânei Gavrilia în conștiința poporului.
   Și acest lucru a fost demonstrat de scandalul multora din turma ortodoxă și de diferitele reacții care au apărut din cauza canonizării ei. Iar cei care o acceptă ca sfântă pot fi motivați de motive pur emoționale și nu de criterii ortodoxe stricte.

   Corolar:

   Sotiropoulos Nikolaos:

   „Ecumeniștii, deși vorbesc constant și pe larg despre iubire, nu au iubire, nu au deloc iubire.
   Pentru că au deconectat iubirea de Adevăr, au falsificat-o și au răstălmăcit-o astfel încât dragostea să devină o înșelătorie.
   Ei pretind că îi iubesc atât pe eretici, cât și pe cei nereligioși, dar aceasta este o minciună.
   Dacă i-ar iubi cu adevărat, ar fi interesați de mântuirea lor.
   Și dacă ar fi interesați de mântuirea lor, li s-ar spune că greșesc și s-ar strădui să-i aducă la Hristos, Mântuitorul, și la Biserică, chivotul mântuirii, dar nu fac aceasta, ci dimpotrivă.
   Ei lasă pacienții în bolile lor și le declară bolile ca fiind sănătate!”

   Κριτικός σχολιασμός του βιβλίου -Η Γερόντισσα της χαράς (μοναχή Γαβριηλία Παπαγιάννη) της μοναχής Φιλοθέης, Ηγουμένης Ι. Ησυχαστηρίου «Παναγία των Βρυούλων». [i] | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
   https://tasthyras.wordpress.com/2023/12/08/%ce%ba%cf%81%ce%b9%cf%84%ce%b9%ce%ba%cf%8c%cf%82-%cf%83%cf%87%ce%bf%ce%bb%ce%b9%ce%b1%cf%83%ce%bc%cf%8c%cf%82-%cf%84%ce%bf%cf%85-%ce%b2%ce%b9%ce%b2%ce%bb%ce%af%ce%bf%cf%85-%ce%b7-%ce%b3%ce%b5%cf%81/#more-82244

   Răspunde