Dezbaterea publică pe tema proiectului de lege prin care se vor elimina pașapoartele temporare

Author:

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează dezbaterea publică pe tema proiectului Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (detalii suplimentare pe pagina de internet a instituţiei).

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Mai precis este vorba de eliminarea pașapoartelor fără cip, cele temporare.

Evenimentul va avea loc marţi, 5 decembrie 2023, ora 10.00, şi va fi organizat în sistem mixt. Astfel, persoanele interesate pot lua parte la dezbatere online sau fizic (în limita locurilor disponibile) la sediul M.A.I. (Piaţa Revoluţiei nr. 1A, sector 1, Bucureşti), cu respectarea principiului asigurării priorităţii în funcţie de momentul înscrierii.

La această dezbatere, estimată a avea loc pe parcursul a două ore, sunt invitaţi să participe atât reprezentanţi ai M.A.I., cât şi reprezentanţi ai societăţii civile care şi-au exprimat interesul faţă de acest proiect.

One thought on “Dezbaterea publică pe tema proiectului de lege prin care se vor elimina pașapoartele temporare”

  1. Graba mare … ii freaca la maxim drepturile si libertatile crestinilor. Eliminarea pasapoartelor fara cip e o manevra indreptata exclusiv impotriva crestinilor din Romania care refuza din motive de constiinta sa accepte acte biometrice.

    Daca nu merg intr-un stat care accepta doar buletine cu cip e decizia mea. De ce sa nu pot calatori intr-un alt stat care accepta pasapoarte fara cip?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X