Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.
România, care avea nevoie de un punct pentru a se califica, va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.
Neînvinsă după nouă meciuri, România este liderul grupei, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1. România va juca marţi ultimul meci din grupă, pe Arena Naţională, contra Elveţiei (21:45).
Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, la finalul partidei cu Israelul, câştigată cu 2-1, care a adus calificarea la EURO 2024, că îi aşteaptă pe suporterii români să vină în număr cât mai mare la turneul final din Germania pentru a susţine formaţia pregătită de Edward Iordănescu.
„Nu vom face mare petrecere sau vreun chef, acum toţi am fost de acord pentru că avem şansa să terminăm pe primul loc şi vom face tot ce depinde de noi. Vrem să terminăm pe primul loc, să sărbătorim după meciul de marţi, alături de suporterii noştri. Sper că le-am făcut o bucurie în această seară românilor, noi suntem în al nouălea cer acum şi sper ca şi seara lor să fie una minunată şi îi aşteptăm în Germania în număr cât mai mare ca să ne susţină”, a declarat Stanciu la Prima TV, potrivit Agerpres.
„Dumnezeu a fost alături de noi tot timpul”
Imediat după meci, selecţionerul echipei naţionale a României, Edi Iordănescu, a declarat că victoria a fost obţinută cu fiecare picătură de sudoare pe care au lăsat-o jucătorii pe teren.
„Este o bucurie fantastică, mă încearcă un sentiment de mândrie, pentru că antrenez un grup extraordinar. Sunt jucători în care am crezul din prima clipă, niciodată nu am încetat să cred în ei. Toţi merită felicitaţi, şi cei de aici şi cei care şi-au adus contribuţia pe parcurs. E un privilegiu să antrenezi jucători cu asemenea caracter. E un moment frumos. Calificarea s-a obţinut matematic acum, dar ea s-a obţinut cu eforturi şi cu fiecare picătură de sudoare pe care au lăsat-o aceşti jucători pentru echipa naţională. Suntem mândri că vom fi la EURO.
Trebuie să mulţumesc celor care au crezut în noi, precum şi celor sceptici, care pe parcurs au venit lângă noi. Şi, bineînţeles, le mulţumesc tuturor celor care iubesc echipa naţională a României. Suntem fericiţi şi mergem cu încredere înainte. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, sunt un om credincios şi Dumnezeu a fost alături de noi tot timpul”, a declarat, la Prima TV, Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu speră ca echipa naţională să îi bucure pe suporteri cu o nouă evoluţie bună în ultima partidă a preliminariilor, cea cu Elveţia de pe Arena Naţională.
oare ce treabă are ortodoxia cu sportul?
Ce treaba ai tu cu Ortodoxia?
Dupa justificarile spasitr ale celor doi comentatori pe calalul youtube Fanatik tv (foarte popular si patriotic, cu mare audienta), dl CTP) pare sa fi dat un avertisment comentatorilor prea nationalisti. Modelul de comentator ultra corect politic este cel de la fstul canal Sport.ro (familia ProTV) care acum si-a schimbat numele. Exista totusi si alti comentatori patrioti: https://www.gsp.ro/fotbal/nationala/cristian-tudor-popescu-atacat-emil-gradinescu-costi-mocanu-silviu-tudor-samuila-a-dat-replica-719581.html
„oare ce treabă are ortodoxia cu sportul?”
In sport avem una din ultimele posibilitati prin care se poate manifesta in mod public sentimentul national fara sanctiuni din partea cenzurii globaliste; una din ultimele resurse laice care poate aduna milioanre de romani sub drapelul si imnul national.
Dupa cum s-a observat, duminica SATANISTUL GLOBAIST Cristian Tudor Popescu i-a criticat pe comentatorii de la Prima TV pt ca au fist prea nationalisti. Cei doi au sesizat pericolul care ii poate costa cariera si au cautat scuze. La turnel final din vara, vom avea comentatori de la ProTV.
am înțeles adică facem pact și cu diavolul de dragul națiunii, ma duce cu gândul la ce spune Biblia,, mai bine sa moara un om decât poporul,, hai să-l răstignit, asa da ortodocși, acum știu cu cine votez, Dale carnavalului de Caragiale, pardon am vrut sa spun ortodoxinfo