Populația României se află în scădere dramatică

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Populaţia României, calculată în funcţie de domiciliu, a ajuns în data de 1 iulie 2023 la 21,873 milioane de persoane, în scădere cu 0,3% faţă de aceeaşi lună din 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date publicității vineri, scrie Agerpres.

Datele oficiale arată faptul că, în mediul urban, populaţia României a fost de 12,239 milioane de persoane, în scădere faţă 1 iulie 2022 (-0,8%). Tot potrivit INS, populaţia după domiciliu din mediul rural a fost de 9,634 milioane persoane, în creştere cu 0,3%, raportat la perioada de referinţă.

Populația României de ambele sexe, în scădere

Conform aceleiași surse, la 1 iulie 2023, populaţia României de sex feminin se situa la 11,2 milioane de persoane, în scădere cu peste 34.000 de persoane, de la an la an, în vreme ce populaţia de sex masculin a fost de 10,673 milioane de persoane, cu peste 35.000 de persoane mai puţin.

Datele INS mai relevă faptul că procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2022, prin creşterea cu 0,4 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) şi prin scăderea uşoară, cu 0,1 puncte procentuale, a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).

Indicele de îmbătrânire demografică, în creștere

În același timp, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 121,1, la data de 1 iulie 2022 la 124,9 persoane vârstnice la o sută de persoane tinere la data de 1 iulie 2023.

Potrivit INS, în intervalul analizat, vârsta medie a populaţiei era de 42,4 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 iulie 2022, iar vârsta mediană a fost de 43 ani, în creştere cu 0,4 ani.

La începutul lunii iulie din anul curent, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (8,5%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 8,9%, iar la cele de sex feminin, de 8,2%.

Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,5%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,9%) şi a celei de 10-14 ani (5%).

One thought on “Populația României se află în scădere dramatică”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X