Bubuie un scandal planetar: secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a acuzat azi Israelul de crime de război și a cerut o încetare imediată a focului, într-un discurs la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. Mai grav, Guterres a amorsat bomba totală, spunînd că Hamas nu a atacat din senin, ci din cauza comportamentului de care evreii au dat dovadă, în timp, în raport cu palestinienii, relatează israelnationalnews.
„Sunt profund îngrijorat de încălcările clare ale dreptului internațional umanitar pe care le vedem în Gaza. Permiteți-mi să fiu clar: nicio parte la conflictul armat nu este mai presus de dreptul internațional umanitar”, a spus el.
Secretarul general al ONU a condamnat fără echivoc ”atacul terorist îngrozitor și fără precedent comis de Hamas pe 7 octombrie în Israel”. Potrivit acestuia, nimic nu poate justifica uciderea și răpirea deliberată a civililor sau lansarea de rachete către ținte civile. El a afirmat, de asemenea, necesitatea unui tratament uman al ostaticilor și eliberarea lor imediată, fără nicio condiție.
Guterres a numit convoaiele de ajutor care au intrat în Gaza din Egipt prin trecerea Rafah în ultimele zile „o picătură de ajutor într-un ocean de nevoie. În plus, proviziile de combustibil în Gaza se vor epuiza în câteva zile. Asta ar fi încă un dezastru”. „Pentru a ușura suferința cumplită, pentru a face livrarea ajutoarelor mai ușoară și mai sigură și pentru a facilita eliberarea ostaticilor, îmi reiterez apelul pentru o încetare a focului umanitară imediată”, a spus el.
Dar, în același timp, Antonio Guterres a spus că atacul Hamas nu a fost lipsit de motivație:
„Este important să recunoaștem, de asemenea, că atacul Hamas nu a avut loc fără motiv. Poporul palestinian a fost supus la 56 de ani de ocupație sufocantă. Și-a văzut pământurile în mod constant înghițite de așezări și afectate de violență, economiile lor au fost înăbușite, oamenii lor strămutați și casele lor demolate. Speranțele lor pentru o soluție politică la situația lor au dispărut”.
În replică, reprezentantul permanent al Israelului la ONU, Gilad Erdan, a spus că discursul lui Antonio Guterres arată că e paralel cu realitatea, iar cuvintele sale sunt o justificare pentru teroare, solicitînd demisia imediată a acestuia.
”Discursul șocant al Secretarului General al ONU la reuniunea Consiliului de Securitate, în timp ce rachete sunt lansate în tot Israelul, a demonstrat în mod concludent, dincolo de orice îndoială, că Secretarul General este complet deconectat de realitatea din regiunea noastră și că vede masacrul comis de teroriștii naziști ai Hamasului într-o manieră distorsionată și imorală. Declarația sa că „atacurile Hamas nu s-au petrecut fără motiv”, a exprimat înțelegere pentru terorism și crimă. Este cu adevărat de neînțeles. Este cu adevărat trist că șeful unei organizații care a apărut după Holocaust are opinii atât de oribile. O tragedie!” a spus Erdan.
Ministrul israelian Benny Gantz a declarat la rîndul lui: „Zilele în care Secretarul General al ONU a ajuns să sprijine terorismul sunt zile negre pentru lume. Nu există nicio modalitate de a justifica un masacru de civili nevinovați. Oricine nu este de partea dreaptă a istoriei va fi judecat după el. Oricine justifică terorismul nu este apt să vorbească în numele lumii”. (B.T.I.)