Unguroaica Katalin Kariko și americanului Drew Weissman, pionieri ai vaccinurilor cu ARN mesager care au deschis calea pentru descoperirea vaccinurilor împotriva Covid-19, au primit luni premiul Nobel pentru Medicină.
Cei doi cercetători au fost premiați „pentru descoperirile lor privind modificările bazelor nucleice care au permis dezvoltarea unor vaccinuri eficiente cu ARNm împotriva Covid-19”, a anunțat juriul.
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, acordat de Adunarea Nobel la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, este primul dintre premiile acordate în fiecare an în numele Fundației Nobel.
Reacția Dr. Robert Malone
Kariko și Weissman primesc Nobelul, nu pentru că au inventat vaccinuri ARNm (pentru că eu am făcut asta), ci pentru că au adăugat pseudouridina care a permis producerea de toxine nelimitate cu vârf în ceea ce ar fi putut fi o platformă sigură și eficientă de vaccin, dacă ar fi fost dezvoltată în siguranță. Bine de stiut.
Pfizer militează pentru acest lucru din 2020 – la început, au susținut chiar (la fel ca și Kariko) că ea a inventat tehnologia platformei de vaccin ARNm. Pfizer donează masiv Institutului Karolinska, care acordă premiul Nobel. Știința a fost deturnată din nou de BigPharma
Brevetul de invenție a tehnologiei ARNm