De ce greșește amarnic Becali când susține parteneriatele civile pentru cei cu deviații sexuale

Comentariu la această declarație a lui George Becali, redată de adevarul.ro:

George Becali e un om cu multe calități, dar în larghețea sa privitor la drepturile civile ale homosexualilor greșește mult. Parteneriatul civil este totuna cu căsătoria.

De când a fost inventat, în anii 1990, parteneriatul sau uniunea civilă n-a avut alt rost decât de a goli de sens juridic căsătoria, de a o copia și a o imita în toate aspectele care țin de conferirea de drepturi (fiscal/locativ/regim al bunurilor etc.). Însă, atenție, nu și în ce privește rigorile căsătoriei! Obligația fidelității, spre exemplu, este absentă din textele legilor care reglementează parteneriatul sau uniunea civilă; la fel, parteneriatul civil se poate desface mai ușor.

Din aceasta rezultă trei consecințe grave:

1) Prin recunoașterea parteneriatului civil ca formă de accedere la viața de familie acestuia i se vor atașa toate celelalte drepturi care li se conferă unei familii întemeiate pe căsătorie, INCLUSIV DREPTUL LA DESCENDENȚĂ PRIN ADOPȚIE SAU PROCREAȚIE ASISTATĂ. E o naivitate să ne imaginăm altceva. Jurisprudența în acest sens este zdrobitoare. Prin instanțele naționale sau prin CEDO, adopția sau procreația asistată pentru pseudo-familiile formate în baza unui parteneriat civil vor fi reglementate în câțiva ani, chiar dacă ele vor lipsi din regimul juridic originar (din prima formă a legii, adică). Și ne așteptăm să lipsească, întrucât autorii acestei diabolice strategii lucrează prin metoda pașilor mici, pentru diminuarea opoziției de principiu la agenda lor.

2). Este nefezabilă, din motive care de asemenea țin de legislație anti-discriminare și de jurisprudență, crearea unei forme de parteneriat civil doar pentru cuplurile unisex. La fel ca și în cazul adopției, o lege a parteneriatului civil exclusiv pentru cuplurile unisex va fi modificată în scurt timp. Iar, prin oferirea acestei alternative a parteneriatului civil, cuplurile heterosexuale vor fi încurajate indirect, prin prevederile „relaxate” despre care vorbeam mai sus, să trăiască în această stare de semi-concubinaj și să nu se mai căsătorească, lipsindu-se de binecuvântarea care li se dă familiilor la biserică – trăind, așadar, în stare de păcat.

3). Privind evoluția parteneriatului civil în țările occidentale, vedem că în absolut toate cazurile reglementarea acestuia a fost urmată, la doar câțiva ani, de legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex, definitivând transformarea unei uniuni sacre într-o caricatură. Odată ce rezistența societății și a legislativului este învinsă prima dată, nu mai e drum de întoarcere.

Acesta e scopul real al parteneriatului civil – care, desprins de context, e doar o plăsmuire fără trecut și fără viitor: parteneriatul civil este calul troian, piciorul în ușa acelei instituții care a precedat statul și a conferit, de sute de generații, stabilitate societății. Căsătoria este forma de conviețuire optimă pentru stabilitatea și prosperitatea căminului și a copiilor. Adulții căsătoriți iau mai repede decizia de a procrea, se despart mai greu, recurg mai rar la violență domestică și au o stare materială mai bună, în medie – toate acestea reflectându-se pozitiv asupra evoluției generațiilor următoare. Există sute de studii sociologice care o arată.

A pretinde, așadar, că există un drept al cuiva de a sabota căsătoria și familia, într-o Românie în care deja se manifestă cu putere un cataclism demografic, e echivalent cu a spune că există dreptul de a da foc țării (la propriu) ori de a distruge deliberat economia și mijloacele de trai…