După cum se cunoaște, luna trecută, o parte dintre acțiunile Hidroelectrica, respectiv cele deținute de Fondul Proprietatea (controlat de americani), au fost listate la Bursă.
Ceea ce se cunoaște mai puțin este că organizația care a oferit consultanță Fondului Proprietatea pentru listarea la bursă a Hidroelectrica a fost Banca Rothschild.
Mai precis, gigantul american a operat pe post de „equity adviser”, fiind diferit de consultantul de listare. Mai exact, Rothschild & Co Equity Market Solutions Limited are titlul de consultant financiar al Fondului, după cum precizează Ziarul Financiar.
Sursa citată notează că listarea la bursă a Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român „nu contribuie la dezvoltarea capacităţilor energetice, dar umflă buzunarele băncilor occidentale cu 80 de milioane de euro”.
Astfel băncile implicate sunt: Global Managers sunt Citi, Morgan Stanley, Jefferis – toate din SUA şi Erste din Austria. Joint Managers sunt Bank of America, Barclays, UBS, UniCredit, Wood. Co-lead managers sunt Banca Transilvania – BT CP şi Swiss Capital. Cu alte cuvinte doar două nume româneşti pe listă, respectiv Banca Transilvania şi societatea de brokeraj Swiss Capital.
Banca Rothschild l-ar avea printre protejați pe președintele Franței, Emmanuel Macron, după cum informa Ziarul Financiar.
Banca Națională a României este o bancă centrală, adică o bancă Rotschild.
Nu cred că ea a fost prea departe de această manevră finaciaro-bursiera, însă e drept că românii o uita în cea mai mare parte a timpului, căci e și discretă și are și multe secrete.
Așa că operează liniștită în umbră .