Obiectivul strategic al Kremlinului în Ucraina este „noua ordine mondială”. Moscova ameninţă că va suspenda acordul pentru cerealele ucrainene

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Moscova doreşte ca orice negocieri de pace în Ucraina să se concentreze pe crearea unei „noi ordini mondiale”, relatează The Guardian, care preia declaraţii citate de AFP ale ministrului de externe Serghei Lavrov, aflat în vizită în Turcia.

Discuţiile de pace privind Ucraina vor fi posibile doar dacă vor avea ca obiectiv stabilirea unei „noi ordini mondiale”, fără dominaţia SUA, a transmis Lavrov.

Potrivit agenţiei franceze de ştiri, el a adăugat că Rusia respinge o „ordine mondială unipolară condusă de un singur hegemon”, iar „negocierile pot avea loc doar în baza luării în considerare a intereselor ruseşti”, a insistat el. „Acestea sunt principiile pe care se va baza noua ordine mondială”, a spus şeful diplomaţiei ruse, mesajul în subisidiar fiind că în acest moment Moscova respinge perspectiva de a încheia ostilităţile din Ucraina şi de a se aşeza la masa discuţiilor.

Rusia spune de mult timp că duce o luptă împotriva dominaţiei SUA pe scena internaţională şi susţine că ofensiva din Ucraina face parte din această luptă. Kremlinul a declarat săptămâna aceasta că nu are altă opţiune decât să continue ofensiva, nevăzând nicio soluţie diplomatică.

RUSIA, ÎN ROL DE MEDIATOR ÎNTRE TURCIA ŞI SIRIA

În schimb, Rusia intenţionează să promoveze reconcilierea între Turcia şi Siria, aliata Moscovei, şi a convocat mai multe întâlniri în acest sens, până în prezent fără rezultat. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a condiţionat orice întâlnire cu Erdogan de o retragere a forţelor turceşti din nordul Siriei, pe care Ankara le-a adus acolo motivând că previne astfel atacurile kurzilor.

Totuşi, purtătorul de cuvânt şi consilierul diplomatic al preşedintelui Erdogan, Ibrahim Kalin, a anunţat miercuri o viitoare întâlnire la Moscova a miniştrilor de externe şi de apărare din cele două ţări, plus cei ai Rusiei şi Iranului, scrie AFP. Această întâlnire va avea loc „în zilele următoare” cu şefii serviciilor de informaţii din cele patru ţări, a precizat Kalin. Aceştia din urmă s-au întâlnit de asemenea cu preşedintele Putin, joi, la Moscova, a anunţat Kremlinul.

„Dialogul trebuie să continue. Ar fi benefic dacă consultările ar continua în acelaşi mod”, a confirmat vineri ministrul turc.

Serghei Lavrov a fost primit vineri şi de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care se află în campanie electorală pentru a fi reales la 14 mai.

Erdogan şi Vladimir Putin s-au întâlnit de patru ori în ultimul an şi vorbesc în mod regulat la telefon, ultima convorbire datând din 25 martie.

LAVROV AMENINŢĂ CĂ VA SUSPENDA ACORDUL PENTRU CEREALE UCRAINENE

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a ameninţat vineri, la Ankara, că va suspenda acordul privind exporturile de cereale ucrainene, dacă vânzările de produse agricole ruseşti vor continua să fie îngreunate.

Lavrov s-a adresat presei după o întâlnire cu omologul său turc Mevlüt Cavusoglu, a cărui ţară a fost puternic implicată în obţinerea acordului, în vara anului trecut.

„Dacă nu se înregistrează progrese în eliminarea obstacolelor din calea exporturilor de îngrăşăminte şi cereale ruseşti, atunci ne vom întreba dacă acest acord mai este necesar”, a declarat Lavrov, citat de AFP.

Acordul, care permite transportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, în ciuda războiului, a fost prelungit la 19 martie, dar Moscova a spus că acceptă prelungirea numai pentru 60 de zile, nu pe 120 de zile, cum prevede acordul iniţial. Moscova a propus 60 de zile în loc de reînnoirea tacită pentru 120 de zile convenită iniţial insistând asupra respectării celeilalte părţi a acordului, care se referă la propriile sale exporturi de îngrăşăminte.

Teoretic, aceste produse, care sunt esenţiale pentru agricultura mondială, nu intră sub incidenţa sancţiunilor occidentale impuse Moscovei de la invazia Ucrainei din februarie 2022. Dar ele sunt, de fapt, împiedicate de sancţiunile care vizează băncile şi asigurările.

Potrivit ministrului turc de externe, „SUA şi Marea Britanie au luat măsuri în ceea ce priveşte plata şi asigurarea, dar problemele rămân. Unele bănci nu au făcut ceea ce este necesar”. În mod similar, a continuat Cavusoglu, „au fost luate măsuri pentru a expedia amoniac şi îngrăşăminte ruseşti din ţările occidentale către ţările africane, dar problema nu a fost rezolvată”.

Lavrov a denunţat, de asemenea, inegalitatea exporturilor ucrainene între ţările bogate şi cele sărace.

Potrivit Centrului comun de coordonare care supraveghează aplicarea acordului internaţional, 56% din exporturile ucrainene au mers către ţările în curs de dezvoltare, iar 5,7% au mers către ţările cel mai puţin dezvoltate, care reprezintă peste 12% din populaţia lumii.

Rusia şi Turcia colaborează într-o serie de chestiuni internaţionale, iar Moscova a susţinut înainte de sosirea lui Lavrov că este necesar să-şi „sincronizeze ceasurile” cu Ankara.

Turcia a reuşit de la începutul conflictului să menţină relaţiile cu Ucraina şi Rusia, iar Cavusoglu şi-a exprimat vineri „îngrijorarea (cu privire la) o escaladare a conflictului în primăvară”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X