Federaţia Maghiară de Fotbal (MLSZ) a precizat, pentru presa din Ungaria, că îşi menţine poziţia cu privire la afişarea la meciuri a hărţii Ungariei Mari, anunță news.ro.
“MLSZ deja şi-a precizat poziţia cu privire la acest subiect, ieri, şi menţinem această poziţie. Încă o dată, le cerem fanilor să citească anunţul MLSZ şi să respecte regulile”, a anunţat forul de la Budapesta, potrivit nemzetisport.hu.
UEFA nu a autorizat şi nu va autoriza afişarea simbolurilor menţionate de Federaţia Maghiară de Fotbal
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a precizat, într-un comunicat postat miercuri, pe site-ul oficial, că UEFA nu a autorizat şi nu va autoriza afişarea simbolurilor menţionate de Federaţia Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel european.
Reacţia a venit după ce federaţia maghiară a anunţat că UEFA şi FARE ar fi fost de acord ca la meciurile echipei naţionale să poată fi afişate bannere reprezentând Ungaria istorică.
„Ungaria Mare” este un concept politic revizionist care vizează revenirea Ungariei la frontierele avute înainte de 1918, când exista structura statală multinațională Austro-Ungaria, oficial „Imperiul austriac și regatul maghiar
În luna noiembrie 2022, Viktor Orban, Prim Ministrul Ungariei, a fost surprins în timp ce flutura un drapel cu harta „Ungariei Mari” la un meci al echipei naționale de seniori.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a declarat miercuri că puternica Biserică Ortodoxă a Rusiei împărtășește responsabilitatea pentru conflictul din Ucraina, dar că este pregătit să ajute la „regenerarea spirituală” postbelică a Rusiei, relatează Reuters.
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26156565-patriarhul-ecumenic-bartolomeu-condamna-kirill-legitimeaza-crimele-din-ucraina-biserica-conducerea-rusiei-impart-responsabilitatea-pentru-crime.htm
Ungurii, spre deosebire de mioritici, sunt destepti, au strategii pe termen lung si isi urmaresc cu tenacitate interesul – refacerea Ungariei Mari. In acest scop ei au dat cu tifla la „slava ukraini” si jidovului bulangiu care o conduce si au declarat inca de anul trecut ca Federatia Rusa e partenerul stratetic al Ungariei (asa cum SUA este partenerul strategic al Romaniei). Rusii, cu toate defectele pe care le au, au si o calitate – nu isi tradeaza partenerii, odata ce incheie un parteneriat cu cineva (asta, spre deosebire de SUA , care isi respecta partenerii si intelegerile facut DOAR pana isi ating scopul); deci eu, dupa mintea si priceperea mea, prevad urmatorul curs al evenimentelor: la un moment dat americanii vor inceta brusc sa sustina Ucraina (probabil ca deindata ce vor reusi sa distruga laboratoarele de cercetari biologice ultrasecrete pe care le aveau acolo sau cel putin sa stearga informatiile sensibile pe care nu le vor cazute in mana rusilor). din acel moment, europenii (intre care si noi) vor ramane „in curul gol” in fata Rusiei si, in plus cu tarile secatuite de sustinerea ucrainienilor si invadate de asa-zisi refugiati ucrainieni (2022) si sirieni (2014-2015); tot in acel moment, Putin ii va face cu ochiul lui Victor Orban – iar acesta isi va anexa fara efort si dupa pofta inimii, sub protectia rusilor, absolut tot ce vor vrea; va fi momentul in care se va reface Ungaria Mare – care va fi premiul pentru istetimea si tenacitatea lor. Am spus la inceputul comentariului ca, spre deosebire de romani, ungurii sunt destepti, pentru ca ei, vazand si neuitand ce s-a intamplat la Ialta in 1945, se pare ca au inteles mai bine decat noi cine sunt americanii si cum fac ei politica….si tocmai de-aia si-au ales in 2021 partenerul strategic corect.