Israel, în prag de război civil? Se pregătește strămutarea în Ucraina?

Situația actuală din Israel este atât de complexă și tensionată încât mass-media locală a început să pună întrebarea „Când va începe un război civil?”. Cu câțiva ani în urmă, chiar și simpla menționare a unei astfel de întorsături a evenimentelor ar fi fost respinsă pe loc. Dar, la cum se prezintă situația „azi”…

Violența politică nu este ceva străin de scurta existență a Israelului, fiind cunoscută chiar cu mult dinainte. Cu toate acestea, nici măcar asasinarea primului-ministru Yitzhak Rabin de către un militant evreu, în 1995, în timpul unor discuții cruciale de pace cu palestinienii, când furia populară s-a amestecat cu o tristețe generală, nu a declanșat un conflict fratricid între facțiunile societății israeliene. Vremurile s-au schimbat, iar termenul „război civil” este acum utilizat pe scară largă în discursul popular. În timp ce dreapta politică a Israelului a folosit ani de zile violența ca pe o tactică, forțele progresiste au început să discute despre utilizarea armelor și posibila vărsare de sânge în numele păstrării democrației.

Unii zic că ăștia sunt termeni folosiți doar la figurat, dar trecerea de la „ce-ar fi dacă…” la violența reală poate fi mai scurtă decât cred mulți.

Despre sistemul democratic de guvernare al Israelului

Sistemul democratic de guvernare al Israelului s-a construit pe un teren mai șubred decât în alte locuri. Acest lucru se datorează în mare parte absenței unei constituții liberal-democratice scrise, precum și istoriei pline de conflicte frecvente cu vecinii săi și lipsei de coeziune socială. În aproape 75 de ani de independență, credința că ar exista suficientă coeziune pentru a menține țara unită, în ciuda diviziunilor din interiorul majorității evreiești, ca să nu mai vorbim de marea minoritate arabo-palestiniană, s-a dovedit a fi un vis.

Actuala criză constituțională, cea mai gravă din țară de la începuturile sale, nu este un moft trecător. Mai degrabă, este rezultatul unui eșec în construirea națiunii israeliene, un eșec care a creat un mediu favorabil liderilor politici dezbinători, populiști, capabili să exploateze în mod cinic dezacordurile din societate doar ca să acapareze puterea. Și nimeni în mai bine de jumătate de veac nu a știut să facă asta cu mai mult succes decât actualul premier, Benjamin Netanyahu.

Pentru prima dată de la înființarea statului Israel, există o îngrijorare larg răspândită că sistemul democratic al țării este în pericol grav de dispariție.

Până în prezent, doi piloni – speranța și frica – au ținut unită societatea israeliană; timp de 2000 de ani, și-a păstrat speranța într-o patrie evreiască independentă, sigură și democratică. Pilonul fricii avea în el două componente: teama de o nouă revenire în diaspora și groaza unui conflict cu vecinii (Iranul, în primul rând).

Ceea ce s-a schimbat este că linia dintre forțele hotărâte să submineze sistemul democratic și progresiștii care au cucerit străzile, după ani de apatie, este acum mai clară ca niciodată. Privind în urmă, cineva poate argumenta că această ciocnire era inevitabilă în primul rând din cauza opiniilor diametral opuse despre ceea ce înseamnă să fii un stat democratic evreu.

În același timp, are potențialul de a priva milioane de palestinieni de drepturile lor democratice. De ani de zile, contradicțiile interne nerezolvate ale Israelului au fost reduse la tăcere și exacerbate, oferind un teren fertil pentru facțiunile fundamentaliste antidemocratice, care și-au putut consolida puterea. În paralel, majoritatea societății israeliene a arătat o toleranță nerezonabilă față de violența Dreptei, mai degrabă decât să ceară rezolvarea problemelor. Nu vorbesc despre pedepsirea celor care au comis acte reale de violență, ci și de suprimarea și, de ce nu, expulzarea din țară a celor care au creat un mediu propice pentru astfel de acțiuni. De asemenea, este vorba despre eșecul sistemului educațional de a-i învăța pe elevi încă de la o vârstă fragedă că disidența și dezbaterea pașnică și sănătoasă sunt semne ale unei societăți puternice, totodată avertizându-i că recurgerea la violență este o pantă alunecoasă care duce la dezintegrare socială.

Partidul Likud și violența tolerată

Politicile premierilor proveniți din partidul Likud îi incită pe susținătorii lor la violență împotriva adversarilor politici și a palestinienilor de ambele părți ale liniei verzi, creând un mediu toxic. Așa s-a ajuns la acțiuni brutale împotriva arabilor și a activiștilor pentru pace, așa s-a creat mediul propice asasinării lui Yitzhak Rabin. Sporadice cu ani în urmă, astfel de acte de violență politică sunt acum în creștere, colonizatorii evrei recurgând la astfel de gesturi mai ales împotriva vecinilor palestinieni din Cisiordania ocupată.

Premierul Netanyahu este cel care a transformat manipularea societății și a politicii în artă. Deși mereu apare în spatele celor care comit violență, de fapt el este întotdeauna la comandă și deține controlul. Și în actualul Guvern a adus activiști radicalizați, de parcă s-ar fi inspirat din scenariul unui film cu crima organizată. Netanyahu s-a înconjurat de aliați politici și consilieri care reduc nivelul dezbaterii la cel mai mic numitor comun și, mai presus de toate, incită la violență împotriva celor care nu împărtășesc opiniile lor.

Nu-i de mirare că mulți văd sistemul democratic al Israelului amenințat cu dispariția. Oamenii își dau seama că aceasta este o bătălie pe care societatea civilă nu își poate permite să o piardă. Schisma dintre cei care consideră Curtea Supremă de justiție drept adversarul și cei care o consideră ultimul bastion al libertăților individuale, al apărării drepturilor omului și al protecției generale a democrației este acum definită în termeni care lasă puțin loc pentru compromis.

Într-o țară puternic militarizată, cu o mare populație instruită pentru luptă și având în vedere toxicitatea dezbaterii pe acest subiect, posibilitatea unui război civil nu mai este îndepărtată. În ajunul celei de-a 75-a aniversări a independenței sale, Israelul are nevoie de o criză pentru a regândi ce înseamnă să fii evreu și stat democratic într-un mediu politic și social extrem de complex.