Pr. Dan Bădulescu: “O să avem ispite îndoite în Postul Mare. Nu vă amărâți și nu vă îngrijorați de pe-acum de ele”

Cei dinainte au trecut prin prigoane cumplite. Au trecut și prin evenimente cumplite, nu numai prigoane strict religioase: prin războaie, prin molime, adevărate molime. Alea erau molime, nu ce zic ăștia că-i molimă. Era molimă care secera vieți. Foamete cumplită, războaie nu mai vorbim. Deci duceau o viață de zece ori mai grea decât a noastră. Și politic, și economic, și religios, și igienic, și medical. Ei erau mai tari. Noi, trecând timpul, ne-am răsfățat, am avut zeci de ani de pace, nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat un cutremur tot în martie, că veni vorba, dar în rest n-am avut secetă, n-am avut bombardamente, nu știm noi ce-i asta. Bunicii noștri știau, noi nu mai știm. Ei, lucrul ăsta ne-a făcut să nu mai fim căliți. Cu cât e cineva mai cocoloșit, cu atât este mai puțin călit. Asta-i valabil și trupește și sufletește. Dacă nu treci prin necazuri și ispite, te doboară un zvon. Tu numai auzi că se întâmplă ceva, și gata, ești pierdut! Darmite să și trăiești! Noi auzim la televizor: „Ia uitați, a murit nu știu care.” Gata, ești terminat! „Nu mai sunt locuri la spital”. Aoleu! Te și sufoci. Deci numai văzând [la televizor]. Asta suntem noi!

Pentru acest lucru, efortul pe care noi îl facem pentru mântuire nu se compară cu acești Sfinți Mucenici de care vorbim. Este un efort, însă pe măsura neputințelor și slăbiciunilor noastre, iar răsplata, iubiți credincioși, nu va fi proporțională. Petru că aici nu e așa, cine ridică 400 de kg e campion și cine ridică 4 kg nu contează. Ăla care ridică 4 kile, pentru el sunt ca și 400 de kile pentru celălalt. [Efortul] e proporțional. Or, la nivelul nostru de slăbiciune și de neputință, nevoințele de orice fel și curajul, credința noastră față de cei din trecut a crescut sau s-a împuținat? Ghiciți! Suntem mai credincioși? Nu suntem.

Atuncea să vedem ce suntem. Avem discernământ mai mare? Păi ca să fii credincios, trebuie să ai o dragoste. Credința se bizuie pe o dragoste. Dragostea de Dumnezeu te face credincios. Dacă n-ai dragoste, nici credință nu prea ai cum să ai. Dar discernământul pe ce se bizuie ca să separi binele de rău, minciuna de adevăr? Pe cunoaștere. Trebuie să cunoști credința și atunci ai și discernământ. Și mai e a treia: curajul. Trebuie să avem curaj. Curajul pe ce se bizuie? Pe nădejde, iubiți credincioși. Dacă un om are nădejde în Dumnezeu, are și curaj. Dacă n-ai nădejde, din ce să ai curaj? Din ce? Numai așa, natural?!

Așa că ați văzut cum se leagă credința de dragoste, discernământul de cunoștință, curajul de nădejde. Și așa vom putea noi să facem față încercărilor prin care trecem și care, deși nu sunt atât de grele și cumplite ca cei din urmă, pentru noi sunt grele și greu de dus. Acuma cred că a înțeles toată lumea cum se raportează, că-i relativ totul. Și ca să le facem față prin propriile noastre puteri nu e cu putință.

Ca să vă dați seama și de Postul care ne așteaptă. Dacă cineva ține cum trebuie postul și face tot ce scrie acolo, veți vedea că nu poate s-o facă prin resurse omenești proprii. Nu poate! Vine cineva la spovedanie și zice: „Părinte, eu nu pot să țin.” Are dreptate. Dar ceilalți care-l țin cum fac? Ei pot? Nu pot nici ceilalți. Nu poți dacă nu te-ajută Dumnezeu. I-auziți! Ca să faci ce scrie acolo și mătăniile… Sunt mai multe, nu numai că să nu mănânci carne. Sau să ajunezi până la 3. N-ai să poți dacă tu-ți propui și ai ambiție și ai voință. Asta face cineva care face antrenament sau ține cură de slăbire. Pentru o dietă, da, poți să ai voință. Poți să ai și ambiție. Dar pentru post și rugăciunile din post nu poți.

Iubiți credincioși (…) pe parcursul Marelui Post vin și mari ispite. Peste toți. Poți să fii sfântul sfinților. Suntem foarte ispitiți. Diavolul dă cel mai mare atac și ispitele sunt de tot felul. Și asta în perioade normale. Vă amintiți cât de iritat devii? Te enervează soția, soțul, vecinul. La serviciu îți vine să le dai cu ceva în cap! Dar de ce ești așa nervos? Zice: „Uite, postul l-a făcut nervos! E frustrat!”. Da, o parte din noi e frustrată de asemenea inhibiții, că trebuie să ții post și de mâncare, trebuie să ții post și de soție. Na, hai să spunem, că ăsta-i un post și necesită și el niște înfrânări.

Înfrânarea știți ce înseamnă? Înseamnă că ai o pornire și tu îi pui frână. Dacă tu n-ai pornirea aceea, ți-e ușor. Zice „Eu n-am probleme, dom’le, eu nu poftesc carne, nu poftesc aia, eu nu fumez, nu trebuie să mă abțin.” Cine nu poftește, nici nu se abține, nici nu se înfrânează și e ușor. A te înfrâna înseamnă că ai pornirile alea și faci un efort care am spus că nu te-ajută. Trebuie să fie ajutorul de sus. Și gândiți-vă că o să avem ispite îndoite anul ăsta, față de anul trecut. Pentru că la ceea ce este în mod normal, acum se adaugă și condițiile astea. Auziți ce măsuri se spun. Nu vreau să vorbesc foarte mult de ele, pentru că am zis. Și dacă am zis, trebuie să respect eu, care am zis că „ajunge zilei răutatea ei” și să vedem ce vor hotărî ei atunci. Că zice: uite,… deodată le trăsnește prin cap, s-au infectat nu știu câți, măsură de urgență, avioane, sirene, „Stați în casă!”.... Chestii de genul ăsta se pot întâmpla.

Dar vedem noi atuncea cum le vom face [față]. Nu vă amărâți și nu vă îngrijorați de pe-acum de ele, ci ne punem și nădejdea că Dumnezeu ne va da soluții chiar poate atipice, cine știe?… Și noi vom găsi soluții ca apa! Știți cum face apa: trebuie să ajungă de-aici acolo. Dar în calea apei se ivesc obstacole. Un pom, o stâncă… Atunci apa ce face? Atunci face așa, [ocolește obstacolul]. N-o ia așa, [de-a dreptul], că apa nu poate să treacă, e mai slabă. Și atunci o ia într-o parte, o ia încolo, o ia încoace. În timp sapă stânca. Deci noi să fim așa, ca apa. Nu ne luăm otova, c-o să dăm cu capul și facem cucui. Ați înțeles deci foarte clar sper, ce spun. Și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile Maicii Domnului și Sfinților 40 de Mucenici să ne dea Dumnezeu să ducem cu bine această perioadă. AMIN!”