Joe Biden, mesaj pentru Moldova, în discursul de la Varșovia: ‘Doamnă președinte Sandu, suntem mândri să stăm alături de dvs’
Președintele american Joe Biden a susținut joi seara un discurs la Varșovia, în fața a mii de oameni, printre care și șefi de state din regiune. Biden s-a referit în special la războiul din Ucraina și efectele sale, iar în acest context a avut un mesaj și pentru Republica Moldova.
„Democrațiile de peste tot din lume sunt mai puternice, nu mai slabe. Autocrațiile din lume sunt mai slabe, nu mai puternice. În momentele de neliniște, oamenii înțeleg ce este important și pentru ce este nevoie să lupte. Oamenii știu asta, voi știți asta.
De fapt, voi, în Polonia știți mai bine decât oricine ce înseamnă solidaritatea, ce înseamnă să luptați împotriva opresiunii. Ne amintim cum Varșovia a fost distrusă în Al Doilea Război Mondial și prin ce a trebuit să treacă Polonia sub regimul comunist. Iar acum oamenii din alte locuri, precum Belarus, continuă să lupte pentru democrația lor.
Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate, să-și câștige independența. Poporul moldovean își apără drepturile, vrea libertate și să rămână independent. Doamnă președinte Sandu, suntem mândri să stăm alături de dumneavoastră. Un rând de aplauze pentru doamna președinte”, a spus Joe Biden.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află la Varșovia. Aceasta ar urma să participe la reuniunea extraordinară în format București 9 (B9), un format de securitate alcătuit din nouă țări de pe flancul estic al NATO (România, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia și Ungaria).
Vladimir Putin a anulat decretul care garanta integritatea teritorială a Moldovei în problema transnistreană
Vladimir Putin a anulat marţi un decret care data din 2012 şi care stabilea principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse, în documentul anulat stipulându-se inclusiv faptul că trebuie găsite „căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”, notează news.ro.
În Monitorul Oficial al Federaţiei Ruse este publicat un „Decret al Preşedintelui Federaţiei Ruse nr.111 din 21 februarie 2023 cu privire la invalidarea Decretului Preşedintelui Federaţiei Ruse nr. 605 din 7 mai 2012 cu privire la măsurile de punere în aplicare a politicii externe a Federaţiei Ruse”.
Măsura de anulare a decretului semnalează că Moscova îşi reconsideră principiile recunoscute până acum în relaţiile internaţionale şi vine după discursul rostit marţi în parlament, în care Vladimir Putin a anunţat că războiul din Ucraina va continua şi că este un război de facto cu SUA şi NATO. Putin a anunţat, de asemenea, că Rusia îşi suspendă participarea în tratatul bilateral pe care îl are cu SUA în domeniul armelor nucleare, New START.
De asemenea, tot marţi, Moscova a convocat-o pe ambasadoarea SUA căreia i-a transmis ca SUA să-şi retragă oamenii şi echipamentele militare din Ucraina, pentru că altfel vor fi considerate „ţinte legitime” pentru armata rusă.
În decretul anulat se stipulau următoarele:
„Pentru a pune în aplicare în mod consecvent politica externă a Federaţiei Ruse, permiţând asigurarea intereselor sale naţionale pe baza principiilor pragmatismului, deschiderii şi politicii multi-vectoriale în condiţiile formării unui nou sistem policentric de relaţii internaţionale, hotărăsc următoarele:
1. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, împreună cu alte organe federale ale puterii executive (…)
e) în relaţiile cu statele membre ale Comunităţii Statelor Independente:
să continue să participe în mod activ la găsirea unei soluţii la problema transnistreană, bazată pe respectarea suveranităţii, a integrităţii teritoriale şi a statutului de neutralitate al Republicii Moldova în stabilirea unui statut special pentru Transnistria”.
Decretul reglementa de asemenea relaţiile cu diversele organizaţii internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană şi NATO, precum şi cu o serie de ţări, printre care Statele Unite.
Potrivit agenţiei de presă a statului rus, TASS, decretul a fost invalidat „pentru a asigura interesele naţionale ale Federaţiei Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relaţiile internaţionale” şi intră în vigoare în ziua publicării. În esenţă, prevederile documentului respectiv corespundeau Conceptului de politică externă a Rusiei, iar acum „se aşteaptă ca noua sa versiune să fie aprobată în viitorul apropiat”.
În ceea ce priveşte relaţiile cu SUA, decretul revocat prevedea menţinerea unei „interacţiuni stabile şi previzibile, bazate pe principiile egalităţii, neamestecului în afacerile interne şi respectului pentru interesele reciproce”. Ministerul rus de Externe trebuia, de asemenea, să asigure implementarea consecventă a Tratatului dintre Rusia şi SUA privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive, or, în discursul de marţi, Putin a anunţat că Moscova îşi suspendă participarea la acest tratat.
Nu te bucura de „atentia” asta, fiindca el nu la binele tau se gandea ci la cata carne de tun gaseste-n Moldova si apoi in Romania. Cred cu tarie ca Ro va fi urmatoarea carne de tun in diavolescul razboi dintre cei doi frati, Rusia si Ucraina.