X

Discursul lui Putin confirmă că reîmpărțirea lumii e în grafic

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Discursul rostit azi de Vladimir Putin are numeroase ingrediente, de la populism deșănțat la pragmatism greu de contestat și observații corecte de real politik. Dar, mai presus, e un discurs care confirmă ceea ce se comentează demult, și anume că războiul din Ucraina e factorul declanșator al abandonării lumii unipolare din ultimii 30 de ani și revenirea la situația din războiul rece. Reîmpărțirea planetei în două tabere, Occidentul și restul, e în grafic, ne anunță Putin cât se poate de explicit. De la acest anunț, fiecare țară își poate face propriile socoteli pentru viitor. Cu riscul, pentru unele state, să pățească precum în bancul celebru cu cetățeanul care explica de ce a ajuns în ghips, în scaunul cu rotile: ”am fost la un spectacol care a rupt sala-n două, iar eu m-am nimerit pe mijloc”.

Probabil se va scrie mult timp pe mapamond despre discursul fluviu de azi al lui Putin. Ca de obicei, presa de la noi s-a năpustit prioritar cu etichete, în locul analizelor la rece, cele mai uzitate fiind ”delirant”și ”halucinant”. Problema unui asemenea discurs, venit în momente complicate, nu e dacă e delirant ori ba. Problema e ce urmări produce.
Și am spune că problema discursului lui Putin nu e cum îl va recepta Occidentul, cu SUA în frunte. Ci cum îl va recepta restul lumii, China, India, Africa ori America latină.

Mesajele lui Putin au țintit mai multe obiective

Pentru ruși, a urmărit zgîndărirea tradiționalului lor orgoliu național, vorbind despre renașterea Rusiei ca mare putere. A urmărit adunarea rușilor la un loc, vorbind critic despre îmbogățiții tranziției, dar întinzîndu-le o mînă, cu sugestia de a reveni din țările bogate unde își cheltuie averile și a-și consuma resursele pe pămînt rusesc.

Un apel spectaculos, să recunoaștem.

Pentru rușii de rând, Putin a slobozit o serie de promisiuni sociale majore pentru viitor, la pachet cu anunțuri despre realizările economice din ultimul an, de la dublarea profitului agricol la livrarea a sute de milioane de metri pătrați de locuințe șamd.

Pentru ”pătura kaki” a societății, adică rușii din structurile militare, în frunte cu cei care luptă în Ucraina, alte laude și promisiuni de avantaje și beneficii.

Desigur, invadarea Ucrainei a fost justificată cu aceleași metode din trecut: provocări, dorința de salvare a minorităților din ghearele tăioase ale guvernelor de la Kiev, ofensiva NATO contra Rusiei, teroriști, neonaziști, trădători, ”noi protejăm casa noastră, iar obiectivul Occidentului este puterea nelimitată”și tot așa.
Fără a lipsi marele avertisment, desigur:

”Cu cât sisteme de rachete cu rază lungă sunt aduse în Ucraina, cu atât vom fi nevoiți să împingem amenințarea mai departe de granițele noastre”.

Un alt public-țintă al lui Putin l-au reprezentat popoarele sărace ale lumii.

”Apărăm viețile umane și casa noastră comună, în timp ce Occidentul vrea putere nelimitată. A cheltuit deja peste 150 de miliarde de dolari pentru a ajuta și înarma regimul de la Kiev. Pentru a vă face o idee, conform OCDE, țările G7 au alocat aproximativ 60 de miliarde de dolari în 2020-2021 pentru a ajuta cele mai sărace țări ale lumii. Este clar acest lucru? Ei au cheltuit 150 de miliarde de dolari pe război, în timp ce au dat doar 60 de miliarde de dolari țărilor cele mai sărace, în ciuda faptului că pretind că le pasă de ele tot timpul și au condiționat, de asemenea, acest sprijin de supunere”.

Și a vorbit deschis și apăsat despre felul cum Occidentul, americanii mai ales, au împărțit lumea în bogați și săraci:

”În lumea de astăzi nu ar trebui să existe o divizare în așa-zise țări civilizate și toate celelalte. Am fost deschiși și sincer pregătiți pentru un dialog constructiv cu Occidentul; am spus și am insistat că atât Europa, cât și întreaga lume au nevoie de un sistem de securitate indivizibil, egal pentru toate țările și, timp de mulți ani, am sugerat ca partenerii noștri să discute împreună această idee și să lucreze la implementarea ei. Dar ca răspuns, am primit fie o reacție neclară, fie ipocrită, în ceea ce privește cuvintele. Și au fost și acțiuni concrete: extinderea NATO la granițele noastre, crearea de noi zone de desfășurare pentru apărarea antirachetă în Europa și Asia – au decis să ne acopere cu o „umbrelă” – desfășurarea contingentelor militare, și nu doar lângă granițele Rusiei”.

Cel mai mult, însă, criticile lui Putin au vizat direct SUA

”Aș dori să subliniez că nicio altă țară nu are atât de multe baze militare în străinătate ca Statele Unite. Sunt cu sutele – vreau să subliniez acest lucru – sute de baze în toată lumea; planeta este acoperită cu ele și o privire la hartă este suficientă pentru a vedea asta”.

”Potrivit experților americani, aproape 900.000 de oameni au fost uciși în timpul războaielor declanșate de Statele Unite după 2001, iar peste 38 de milioane au devenit refugiați. Vă rugăm să rețineți că nu am eu inventat aceste statistici; americanii sunt cei care le furnizează. Acum, pur și simplu, încearcă să ștergă toate acestea din memoria omenirii și pretind că toate acestea nu s-au întâmplat niciodată. Cu toate acestea, nimeni în lume nu a uitat acest lucru sau nu îl va uita vreodată.
Niciunul dintre ei nu-i pasă de victimele umane și tragediile pentru că sunt în joc multe trilioane de dolari, desigur. Ei pot continua, de asemenea, să jefuiască pe toată lumea sub masca democrației și a libertăților, să impună valori neoliberale și esențial totalitare, să eticheteze țări și națiuni întregi, să le insulte în mod public liderii, să suprime disidența în propriile țări și să distragă atenția de la scandalurile lor de corupție” a mai spus Putin.

Care a anunțat și că Rusia se retrage din tratatul nuclear New Start, chestiune care deja stîrnește îngrijorare pe mapamond.

Și nu a uitat să citeze din idolul său politic, Piotr Andreievici Stolîpin, fostul ministru țarist de interne care a încercat să reformeze Rusia cu mînă fermă, dar a sfîrșit asasinat de socialiști în 1911.

„În problema apărării Rusiei, trebuie să ne unim cu toții, să ne coordonăm eforturile, îndatoririle și drepturile pentru a menține un drept suprem istoric – dreptul Rusiei de a fi puternică” a citat Putin cuvintele săpate pe monumentul lui Stolîpin din Moscova.

Evident, presa de la noi l-a confundat pe Stolîpin cu Stalin.

Firul călăuzitor al acțiunilor lui Putin e cel mai bine sintetizat, poate de următoarea declarație:

”Este inacceptabil ca Statele Unite să reconstruiască ordinea mondială exclusiv pentru sine”.

Discursul de azi a transmis lumii că războiul va continua, ba poate chiar va lua amploare, mai ales că Rusiei îi merge bine economic, conform spuselor liderului rus. Și a mai transmis că operațiunea de lichidare a unipolarismului post-comunist – o lume condusă doar de americani – e în grafic și va merge pînă la capăt.

Cum spuneam, e de văzut cum va fi recepționat mesajul lui Putin nu în Occident, unde reacțiile sunt previzibile, ci în restul lumii.
Liderul de la Kremlin se poziționează repetat și tot mai tăios în liderul părții oropsite a lumii. De felul cum va fi el perceput – eventual susținut – de cele cîteva miliarde de oameni din afara sferei occidentale depinde soarta lumii în următoarele decenii.

Sigur e că, într-o formă sau alta, lumea e deja scindată.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. Discursul lui Putin reprezintă nu numai o declarație de independență, dar și o ultimă „linie roșie” în ceea ce privește apărarea țării, deși presa occidentală se face că nu înțelege aceste aspecte și trece cu nepăsare peste semnificația lor. Washingtonul și Bruxellesul vor face o greșeală fatală, dacă vor ignora cu obstinație ceea ce a spus Putin ieri. Înainte de începerea operațiunii militare speciale a Rusiei, din 24 februarie 2022, în guvernul rus existau mulți, inclusiv Putin, care credeau că pot negocia cu bună-credință cu Occidentul.
    Evenimentele din ultimul an și retorica agresivă a administrației Biden, precum și a clasei conducătoare a Europei, i-au convins pe ruși că diplomația tradițională a murit. Rusia luptă pentru însăși existența sa.
    Cu toate că am mari dubii, că acei indivizi care arborează peste tot zdreanța nazistă galben-albastră, vor pricepe esențialul din speechul președintelui rus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button