Biserica rupestră Saint Pierre, săpată în Antakya (Antiohia) în munte, în slujba Sfântului Petru, este intactă după cutremurele din Turcia. Deşi multe locuri sacre au fost reduse la ruine în urma cutremurelor puternice care au lovit sudul Turciei la începutul acestei luni, în mod miraculos, prima biserică rupestră din lume din Hatay a rămas în mare parte intactă.
Sculptată în partea laterală a muntelui Staurin din regiunea Antakya, despre peşteră se spune că a fost folosită chiar de primii creştini. Doar zidul de sprijin al bisericii istorice, construit recent, a fost uşor afectat, relatează Anadolu.
Biserica din peşteră şi împrejurimile sale au jucat un rol semnificativ în primele zile ale creştinismului şi în răspândirea acestei credinţe. În 1963, Papa Paul al VI-lea a declarat biserica rupestră loc de pelerinaj.
În cutremurele puternice din 6 februarie, care au lovit puternic Hatay, prima moschee din Anatolia, moscheea Habib-i Neccar, şi biserica ortodoxă Antioch (Antakya), care datează din secolul I d.Hr., s-au prăbuşit aproape complet. În Antakya locuiesc diverse grupuri minoritare, precum creştinii ortodocşi sirieni, catolicii sirieni şi armenii.
Cutremurele cu magnitudinea 7,7 şi 7,6 au lovit alte 10 provincii – Adana, Adiyaman, Diyarbakir, Elazig, Gaziantep, Hatay, Kahramanmaras, Kilis, Malatya, Osmaniye şi Sanliurfa. Peste 13 milioane de persoane au fost afectate de cutremurele devastatoare.
Mai multe ţări din regiune, printre care Siria şi Liban, au resimţit, de asemenea, cutremurele care s-au produs în mai puţin de 10 ore. Peste 41.000 de persoane au fost ucise de cele două cutremure gemene din Turceni, potrivit ultimelor cifre oficiale. Alte peste 100.000 de persoane au fost rănite.