”De acord cu alimentele cultivate în laborator, atâta timp cât respectă standardele noastre nutriționale”. Așa poate fi rezumat discursul lui Stefan De Keersmaecker, purtătorul de cuvânt al Comisiei UE, care a vorbit miercuri, cu ocazia celei de-a 9-a Conferințe Economice a Fermierilor CIA-Italiani, la Palatul Congreselor din Roma.
Practic, De Keersmaecker a lăsat să se înțeleagă că, în lunile următoare, cererea de comercializare a altor ”alimente noi” – adică cele inventate în laborator pe bază de insecte, sau pur și simplu consumate în mod tradițional în afara Europei – ar putea ajunge în curând pe mesele Bruxellesului.
Prin urmare, cu condiția să îndeplinească anumite condiții (etichetare corectă și siguranță alimentară), Uniunea Europeană spune da făinii din greieri, ciupercilor tratate cu raze ultraviolete și ”cărnii în eprubetă”, un produs alimentar derivat din fuziunea celulelor stem animale din interiorul unui bioreactor, care nu este încă prezent pe lista noilor alimente autorizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) şi care a reaprins controversa lucrătorilor din sectorul agricol.
”Carnea sintetică este opusul ideii noastre de hrană, bazată pe punerea în valoare a producțiilor agricole și zootehnice, simbol de înaltă calitate și de identificare a teritoriilor și tradițiilor naționale – a spus președintele CIA-Agricoltori. Cristiano Fini – În momentul de față există riscul concret ca agricultura să fie redusă, cu consecințe evidente asupra zonelor interne prin abandonarea progresivă a teritoriilor”.
În sprijinul temerilor semnalate de fermieri – relatează IlSole24Ore – CIA a raportat datele studiului Nomisma elaborat cu ocazia conferinței şi care arată că laboratoarele și start-up-urile de carne cultivată în laborator au crescut de la 13, la 117, din 2016 până în 2022 şi că până în 2030, producția globală de alimente artificiale va ajunge la 2,1 milioane de tone.
Deja în data de 22 decembrie 2022, Coldiretti (Confederația Națională a Fermierilor), anunțase o mobilizare de 350 de mii de semnături împotriva comercializării cărnii sintetice. Printre semnatari – anunţă comunicatul de presă – se numără premierul Giorgia Meloni și ministrul agriculturii, Francesco Lollobrigida.
”Minciunile despre mâncarea în eprubetă confirmă că există o strategie precisă a multinaționalelor care urmăresc să modifice stilurile alimentare naturale bazate pe calitate și tradiție cu operațiuni de marketing iscusite – a spus președintele Coldiretti Ettore Prandini – suntem gata să luptăm împotriva ‘alimentelor Frankenstein’, care pun în pericol democrația economică”.
”Procesul de producție a cărnii de cultură este foarte controlat. Acestea sunt substanțe care, chiar și atunci când sunt produse artificial, reproduc moleculele prezente în mod natural în organism. Consider că, carnea de cultură poate fi mai sigură decât cea din fermele intensive pentru că ar reduce riscul proliferării agenților patogeni dar și utilizarea antibioticelor și steroizilor”, afirmă Luciano Conti, profesor de biologie aplicată la Universitatea din Trento.
Cu toate acestea, expertul a reamintit că procesul de producere a cărnii cultivate în laborator nu este în prezent fezabil pentru producția la scară industrială, atât din cauza vremurilor, cât și a costurilor încă foarte mari.
Prin urmare, deocamdată, apariţia cărnii sintetice pe rafturile supermarketurilor europene (și italiene), este o posibilitate încă destul de îndepărtată în timp, nu o iminență a anului 2023. În prezent, există doar două locuri în lume unde carnea de laborator poate fi consumată la reustaurant: Israel și Singapore.
Mai urmeaza ca bestiile si satanele astea sa autorizeze si sa introduca alimentele ce contin cianura de potasiu, iar atunci „sclavii” vor avea meniul complet, cel al reducerii lor!