CĂTRE,
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Subiect: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidența persoanelor, actele de identitate ale cetățenilor români, precum și actele de rezidență ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rezidenți în România
Asociația Pentru Libertatea Românilor, analizând proiecul de lege supus dezbaterii publice, prin reprezentantul legal și prin membrii săi –
Solicităm reglementarea condițiilor necesare emiterii cărții de identitate, format ID 1, model 1997, și după data de 31 decembrie 2023.
Solicităm demararea unei proceduri eficiente de reevaluare a Regulamentului (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație în noul context internațional creat de conflictul de la granițele statutui român în condițiile în care atât nivelul de securitate cibernetică diferă de la un stat mebru la alt stat membru, cât și tipul de agresiune la care fiecare dintre aceste state ar putea fi supus.
Propunem demararea unor consultări cu organismele europene competente pentru obținerea unor derogări/modificări pentru exercitarea dreptului la circulație pentru cetățenii care posedă un act de identitate simplu (în formatul actual).
Solicităm inițierea unui proces de evaluare a riscului și beneficiilor procesului de transformare digitală (care are caracter ireversibil) în care să fie puse în balanță beneficiile simplificării operațiunilor birocratice vizate de modificările legislative cu riscurile breșelor de securitate împotriva cărora nu există garanții absolute.
Solicităm să luați în considerare că garantarea securității statului român și menținerii păcii în spațiul european este strâns legată de garantarea securității cibernetice și nu s-a înregistrat niciun rezultat notabil în acest sens în anul 2022.
Solicităm să luați în considerare că un număr însemnat de persoane de naționalitate română invocă motive de conștiință și religie pentru a nu adera la procesul de transformare digitală preconizat, indiferent de gradul de simplificare a vieții lor.
Se prevede posibilitatea persoanei de a opta pentru o carte de identitate simplă.
Se dorește înlocuirea actualului tip de carte de identitate simplă cu un nou tip de carte de identitate simplă.
Producerea cărții de identitate simple în noul format conține în mod necesar elemente de noutate care constituie motivul pentru care leguitorul european dorește preschimbarea tuturor actelor de identitate deja emise și aflate în termenul de valabilitate sau de format vechi. Logistica și know-how-ul necesare și suficiente pentru producerea cărții de identitate simple există deja la nivelul local, fără a implica niciun efort financiar și de resurse umane suplimentar, tipărirea cărții de identitate simple în formate noi nu se justifică
Subliniem necesitatea eliminării noutăților legislative care instituie posibilitatea autorităților române de a nu emite cărți de identitate tipărite.
Solicitarea noastră este ca persoanele care invocă motive de conștiință, securitate sau opinie să poată folosi actualele documente de identitate până la expirarea valabilității lor, iar după expirare să poată obțină în continuare același tip de cărți de identitate neelectronice simple, care să nu conțină informații ascunse sau codificate și nici dispozitive de stocare a datelor.
Această solicitare constituie o reiterare a demersurilor anterioare legate de aprobarea OUG nr. 82/2012 inițiate de asociația noastră și un număr de 46 de ONG-uri. Reamintim cererea de organizare a a unui referendum pentru respingerea introducerii oricărui act electronic și biometric susținută de peste 1 milion de persoane cu drept de vot.
Cu aleasă stimă,
Profesor Nicolae Livadă
Președinte Asociația Pentru Libertatea Românilor
Legiuitorii trebuie să știe că acest popor este creștin. Iar creștinii trebuie să știe că primirea unui număr al cărui semn este 666 în locul numelui de Botez incompatibilă cu statutul de creștin și cu mântuirea. (Apocalipsa, cap. 13, 14 și 15)
Așadar, fără identitate digitală și fără documente care nu știm ce informații despre noi conțin! Adică fără cip! Dumnezeu ne-a dat nume, ne scrie în Cartea Vieții cu un nume. Pentru calculator, omul este un număr. Prin semnătura de primire a documentului de identitate electronic, omul recunoaște că… este un număr! Așadar, să nu ne lepădăm de Hristos! Conducătorii unui stat creștin nu au voie să-i smintească pe semenii lor mai puțin informați sau mai puțin conștienți de implicațiile grave ale documentelor electronice.
Subscriem d-lui Profesor Nicolae Livadă.
Eu nu subscriu d-lui Profesor Nicolae Livadă.
Buletinul simplu este doar pentru identificare. O persoană cu ajutorul buletinului poate să-și valideze identitatea.
Buletinul cu cip este pentru autorizare.
O persoană nu doar se dentifică cu buletinul cu cip dar acesta se folosește la autorizarea altor aplicații ( se adaugă portofelul electronic).
Faptul că se dorește folosirea buletinului cu cip la autorizarea plăților și interacțiunii către diferite organe ale statului face ca mulți funcționari să aibă acces la datele personale ( GDPR, cineva?), ceea ce crește riscul de furt de identitate și abuzuri împotriva posesorului.
Pe un buletin cu cip se stochează în format electronic amprentele ( de la 2degete sau toată mâna și imaginea facială) precum și date medicale, plăti electronice etc.
Un funcționar al statului, să spunem de la fisc poate să acceseze ( după autorizarea sau autentificarea posesorului, care dorește să plătească impozitul pe casă de ex.) datele medicale, datele de stare civilă, carnetul de conducere, cazier auto etc. Funcționarul poate să acceseze, să citească, să copieze toate datele de pe buletinul cu cip deși nu sunt de competența sa, date care pot să fie șterse, falsificate sau modificate fără ca posesorul buletinului să aibă o posibilitate cât de mică să poată să intervină sau să demonstreze că datele nu sunt corecte.
GDPR în condițiile astea, protecția datelor personale este o glumă, iar prin punerea în utilizare de buletine cu cip se încalcă toată legislația legată de protecția datelor personale.
PS.Dacă acum mergi în vacanță în altă țară și sâmbăta noaptea vrei să scoți bani de la bancomat dar acesta reține cardul și nu ai cash în buzunar decât pentru o cafea, duminica trebuie să plătești camera de hotel, să faci plinul la mașină, dar trebuie să aștepți cel puțin până luni să poți recupera cardul și câtă agitație apare pentru rezolvarea situației, dar când buletinul cu cip este combinația card bancar, buletin, carnet de șofer și alte autorizări cât de mare ajunge deranjul când este furat, clonat sau datele șterse sau modificate?
Buletinul trebuie să rămână doar pentru identificare sau legitimare. Când te oprește organu, pe buletin vede poza și numele persoanei pe care le poate compara cu posesorul. Doar atât, nu și alte date private, ca starea civilă, câți copii ai, de ce boli suferi, unde lucrezi, câți bani câștigi, unde și pe ce cheltuiești etc.