sursă foto: The Romania Journal
Dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al colegiului medicilor, critică dur raportul privind vaccinarea, făcut public discret, la finalul anului trecut, de către autorități.
Profesorul a remarcat, într-un articol publicat pe blogul său, că două aspecte importante: raportul se referă „ în special la perioada 27.12.2020 – 31.12.2021, iar raportul nu conține măcar o dată sintagma etică medicală”.
Dr. Astărăstoae spune că numărul deceselor asociate vaccinării este mult mai mare decât cel raportat de autorități, lucru pe care acestea fac tot posibilul să-l ascundă.
„Legat de primul aspect, se afirmă că, în intervalul 27.12.2020 – 31.12.2021, au fost raportate peste 40.000 de reacții adverse imediate la peste 19.000 de persoane și 5 decese postvaccin dintre care la 4 s-a infirmat legătura de cauzalitate cu vaccinul și unul este și acum în analiză. Acest număr este doar vârful icebergului. El trebuie multiplicat de 5 până la 9 ori așa cum cum ne arată numeroase cercetări (e drept nu în România). Deși CNCAV se laudă în raport cu implementarea unei platforme on-line de raportare a reacțiilor adverse suspectate pe teritoriul României, destinată vaccinurilor COVID-19 și disponibilă pe site-ul oficial http://www.anm.ro, înca din 28 decembrie 2020 aceasta nu a fost popularizată și de aceea nu a fost cunoscut aproape de loc de public. În toate aparițiile publice, efectele adverse au fost bagatelizate,iar medicii au fost, prin diferite metode, descurajați să le raporteze. Mai mult, nu a existat o monitorizare a persoanelor vaccinate pentru a se depista reacțiile adverse și complicațiile post-vaccinale. Dar și dacă luăm de bune doar cifrele raportate, trebuie să constatăm că a existat o iatrogenie: peste 19.000 de persoane sănătoase s-au îmbolnăvit din cauza unui act medical – vaccinarea. Statistic e puțin, faptic e îngrijorător.
Anul 2022 nu este deloc pomenit. Este și normal, pentru că ar fi trebuit să se vorbească despre consecințele pe termen mediu și lung, despre tromboze, despre creșterea morbidității prin boli autoimmune, despre excesul de mortalitate, despre „epidemia” de moarte subită preponderent la persoane vaccinate și ar fi trebuit să se emită o explicație. Chiar dacă acceptăm că ele nu sunt urmare a vaccinari, ci a infecției cu SARS-CoV-2 (așa numitul long-covid) atunci sintagma că vaccinul este sigur și eficent pe care s-a construit campania publicitara se dovedește a fi falsă”, a explicat domnia sa.
Fostul președinte al Colegiului Medicilor a mai remarcat că raportul recunoaște, indirect, cenzura practicată de autorități.
„Raportul recunoaște indirect că informațiile au fost selectate într-o manieră, care sugerează cenzura. Citez „În vaccinarea împotriva COVID-19, am beneficiat de sinteze de monitorizare cu sprijinul RADOR, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, precum și de suportul AFP, agenția acreditată de META (Facebook) pentru fact-checking în România. Reacțiile au fost preluate în mainstream mass-media și au fost realizate mai multe reportaje privind modul de moderare și de combatere a informațiilor false privind vaccinarea împotriva COVID-19. Postări publicate pe pagina #ROVACCINARE De asemenea, prin postările publicate pe pagină am încurajat implicarea comunităților în descurajarea promovării informațiilor false, raportarea acestora prin mecanismele interne ale rețelelor sociale, dar și semnalarea derapajelor medicilor activi în mass-media la Colegiul Medicilor din România și la CNA. În plus, pentru a semnala veridicitatea canalelor oficiale de comunicare online ale CNCAV, am întreprins demersurile necesare pentru verificarea conturilor oficiale din rețelele sociale și am menținut o strânsă legătură cu reprezentanții META pentru Europa. Cu toate aceste eforturi depuse, fenomenul promovării informațiilor false în grupurile și de conturile din România nu a putut fi stopat. Mecanismele interne de verificare a informațiilor ale platformelor sociale nu sunt calibrate și susțin generarea de conținut propriu, indiferent de natura și veridicitatea acestuia. Cele mai multe informații false au fost promovate după anumite intervenții ale unor medici în emisiuni difuzate de mainstream mass-media și anumitor persoane publice fără expertiză în domeniul sănătății publice, cu preponderență la 3 televiziuni din România”.
Ca să înțelegem, caracterul științific și medical al unor opiinii a fost validat de militari, polițiști, ziariști etc., deveniți cu toții experți în pandemii. După mine este însă preferabila opinia unor profesioniști recunoscuți, cu practică medicală adevărată și fără așa-zisa expertiză în sănătatea publică față de cele ale unor birocrați/politruci obedienți și limitați, fără practică medicală, chiar dacă au o așa-zisă expertiză în așa-zisa sănătate publică. Apropos, stimați membri CNCAV, domnul Vasi Rădulescu atât de apreciat și promovat în raport, ce expertiză are?”, s-a întrebat domnia sa.
„Raportul nu pomenește nimic de măsurile coercitive și discriminatorii (condiționarea accesului la locul de muncă, în instituțiile de învățământ de vaccinare) sau stimulative (accesul fără testare în locuri publice a celor vaccinați deși aceștia puteau transmite virusul)”, a mai adăugat dr. Astărăstoae.
„În concluzie, raportul este de fapt o confirmare a faptului că lipsa de încredere a populației în vaccinarea anti-COVID nu se datorează anti-vaxxerilor, ci mai ales politicilor autoritare și a jumătăților de adevăr practicate de cei responsabili de gestionarea crizei pandemice. Și așa, din greșeală în greșeală, a ajuns CNCAV la victoria finală. Misiune îndeplinită”, a scris profesorul ieșean.