Un proprietar Tesla și-a implantat un microcip în mână printr-o intervenție chirurgicală minoră, astfel încât să nu fie nevoit să poarte permanent cardul/cheia mașinii.
El nu este singurul, deoarece mai sunt trei persoane care au făcut această operațiune pentru a implanta cheia mașinii „în interiorul mainii lor”.
Pentru Brandon Dalaly, în vârstă de 39 de ani, care a spus că nu a folosit anestezia pentru a continua operația, nu a fost prima de acest gen.
În trecutul recent, el a mai făcut una pentru a stoca criptomonede și mai multe date, precum și pentru a avea implantata cheia casei sale și a întregii sale fișe medicale.
După ultima operație, el are acum microcipul corespunzător care îi oferă acces la Tesla Model 3.
Brandon face parte dintr-un grup de aproximativ 100 de persoane pe care se testează microcipurile, care sunt realizate de o companie numită Vivokey.
Microcipurile sunt acoperite cu substanțe biocompatibile și sunt prinse de țesutul corpului imediat după implantare, ceea ce le menține într-un loc stabil și nu „emigreaza” sub epidermă.
Brandon a recunoscut că, deocamdată, această aplicație specială este mai mult pentru prezentare publica și înțelege că oamenii sunt sceptici cu privire la implantarea tehnologiei în corpurile lor.
Costul pentru fiecare dintre aceste intervenții care aduc integrarea tehnologiei în viața de zi cu zi, este de aproape 400 de euro.
Deja cheia/microcipul lor Tesla a fost încorporată în mâinile lor de alți trei proprietari, pentru care merită să știm că Vivokey percepe taxe pentru a face un cip/cheie, aproape 300 de euro.
În videoclipul de mai jos, există și câteva imagini mai dure, așa că urmăriți-l cu atenția necesara.
Neștiința este un mare păcat. Dacă acești oameni ar fi citit Apocalipsa scrisă de Sf. Ioan Teologul și ar fi mers la Sf. Liturghie cu siguranță ar fi aflat că nu trebuie să primești în corpul tău ceva care să conțină numărul Fiarei, adică numărul 666. Ca urmare iată-i cum singuri s-au băgat în gura lupului. Să facă bine și să și le scoată chiar de-ar trebui să-și taie mâna. Aceste cipuri probabil că se pot scoate, dar cele introduse odată cu vaccinurile se pare că nu mai pot fi scoase. Așadar să nu ne vaccinăm oricare ar fi prețul pe care va trebui să-l plătim: lipsa locului de muncă etc.
Cum mulți oameni habar nu au de Ortodoxie, măcar să afle de acest portal (sau alte site-uri ortodoxe), că poate așa află că cipurile sunt foarte periculoase și se trezesc!
Știu că George Buhnici a făcut-o, drept urmare și-a pierdut mințile și a devenit obsedat sexual! Dacă noi facem pact cu diavolul, riscăm să ajungem vai de noi încă din viața aceasta!
George Buhnici a fost un individ tacanit si inainte, uitati-va la clipurile lui din trecut, a fost mereu o forma fara fond, un mascarici.
Va rog respectuos sa imi explicati in ce fel sunt periculoase si sataniste cipurile, vedeti comentariul meu de mai jos, sper ca va fi publicat si nu cenzurat cum se intampla pe facebook.
Va rog, respectuos sa imi spuneti unde este continut 666 in interiorul unui cip. Sunt inginer am programat cipuri, am ajutat la proiectare si am un laborator de electronica. Nu am vazut in toata cariera mea un singur 666 sau vreun simbol satanic in ele.
Fratilor ce aveti cu cipurile? Va dati mari credinciosi si afirmati ca un cip inseamna lepadarea de Hristos asa ca va rog sa cititi pana la capat.
Un cip implantabil nu este nimic altceva decat un circuit minuscul, care are puterea de a transmite la cativa centimetrii un cod. Practic este o clona a cardului de credit (varianta contactless- adica doar apropiere fata de cititor) pe care o folositi zi de zi, e ca o parola sau o cheie de usa. Nu se conecteaza in nici un fel la creierul uman, la nervi la nimic, e doar o capsula de sine statatoare. Nu este activ atata timp cat nu se afla in apropierea unui cititor si daca ati observat la carduri asta inseamna 2-3 centimetrii fata de aparatul de citire.
Eu sunt inginer IT. Am experienta cu cipuri din astea de care va temeti de la A la Z, am ajutat la proiectarea lor, la testarea lor, la programare. Va asigur ca nu suntem nici satanisti, nici iliminati, nici oculta mondiala, multi dintre noi chiar ajung destul de des la Biserica.
Eu unul sunt deschis la alte opinii argumentate, asa ca deschid aici o portita de comunicare, va rog, civilizat sa va expuneti temerile legate de aceste dispozitive si sa le discutam, pas cu pas, civilizat.
Indraznesc sa va intreb si eu un lucru – cand a fost ultima oara cand ati pus mana pe o carte scrisa de Sfintii Parinti?