Otrava din PNRR. România, obligată să vândă Hidroelectrica

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

PNRR-ul, mai rău decât împrumuturile de la FMI

România riscă să-și piardă un obiectiv strategic crucial în securitatea energetică a țării. Astfel, acțiunile deținute de Fondul Proprietatea la compania Hidroelectrica vor fi scoase la vânzare, pe bursă, urmând ca statul român să vândă și el o parte din acțiuni, ca urmare a obligației instituite prin PNRR.  Tot în PNRR a fost trecută obligația de a vinde pe bursă acțiunile la alte trei mari companii de stat românești, din energie și transporturi.

Condițiile dure impuse în PNRR-ul României încep să semene tot mai mult cu cele ale împrumuturilor de la FMI, care au produs o adevărată dramă în economia și societatea românească. La fel ca și FMI, Comisia Europeană a obligat România, fără niciun fel de opoziție din partea negociatorilor din țara noastră, să prăbușească nivelul de trai prin reforme dure și, de cele mai multe ori, împotriva intereselor naționale. Una dintre acestea este forțarea României să vândă pe bursă acțiunile Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie a statului. Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiuni, a anunțat deja că-și va lista pachetul la bursă, iar statul român trebuie să vândă și el cel puțin 15% din acțiuni.

Astfel, Bursa de Valori București a anunțat convocarea, de către Ministerul Energiei, a Adunării Generale a Acționarilor pentru a demara procesul de listare la bursă a pachetului deținut de Fondul Proprietatea. Potrivit unui comunicat al acestuia, Fondul Proprietatea intenționează să voteze în favoarea listării la bursă a acțiunilor deținute la Hidroelectrica și se așteaptă ca propunerea să fie aprobată cu succes în adunarea acționarilor companiei. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirma, la începutul acestui an, că este de acord cu listarea acțiunilor deținute de Fondul Proprietatea la Hidroelectrica, în condițiile în care statul are încă interdicție de a-și vinde acțiunile.

Mai sunt patru luni

Legea 173 din 2020 a reușit să amâne vânzarea acțiunilor la cele mai importante companii de stat. Potrivit acesteia, se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută. Totodată, actul normativ prevedea suspendarea, pentru o perioadă de 2 ani, a operațiunilor privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar, aflate în curs de realizare. În data de 13 august 2022, interdicția va fi ridicată, astfel că există riscul vânzării companiilor de stat, printre numele vehiculate numărându-se Hidroelectrica, Compania Aeroporturi și Transgaz. În condițiile unei crize a energiei, care se agravează pe zi ce trece, pierderea controlului statului asupra companiilor strategice va însemna o adevărată catastrofă. Privatizarea Petrom, cea mai dezastruoasă și antinațională măsură luată de la Revoluție până în prezent, a arătat clar că resursele, odată vândute, nu mai aparțin României și că nimeni nu poate controla exporturile de petrol și gaze exploatate de această companie.

Ghinea ne-a informat

Cristian Ghinea, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene și coordonator al PNRR, ne-a informat, la sfârșitul anului trecut, că nu o să scăpăm doar cu vânzarea Hidroelectrica și că, până în 2026, când se finalizează PNRR, România va trebui să mai scoată la vânzare alte trei mari companii de stat din sectorul energiei și din sectorul transporturi. ”Listarea la bursă a unor pachete minoritare sau majoritare este un instrument prin care să îmbunătăţim guvernanţa acestor companii, găseşti investitori serioşi care au şi ei o miză în a urmări performanţa”, afirma Cristian Ghinea.

9 thoughts on “Otrava din PNRR. România, obligată să vândă Hidroelectrica”

  1. De ce s-a ajuns în această situație? Ce se poate face pentru a ne păstra independența energetică? Cineva trebuie să răspundă la aceste întrebări.

  2. Bestiile, Iudele si slugoii din fruntea politicii si a Serviciilor dambovitene au ordine externe cat se poate de precise de a vinde tot din tara asta, inclusiv romanii ca sclavi in lanturi! Din pacate pt noi, solidaritatea noastra ca neam este la pamant, nemaifiind demult un popor, ci doar o populatie cu nevoi de consum, fara identitate nationala, asa ca misiunea bestiilor in acest sens le este mult simplificata! Parerea mea este ca doar o interventie divina a Celui de Sus, prin niste evenimente externe extrem de importante(Razboi Mondial) va da o sansa oamenilor de rand asupra elitelor lor tradatoare si criminale, care va fi de altfel ultima noastra sansa si pe care nu avem voie sa o ratam!

  3. USR-istul Cristian Ghinea trebuie judecat si condamnat pentru subminarea economiei nationale, conform articolului 165 din Codul Penal: „Fapta de a folosi o unitate din cele la care se referă art. 145 (autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public), ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia naţională, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

  4. FERMIERII SOLICITĂ MODIFICAREA PNRR.
    Deşi au fost anunţate de către fostul ministru al Agriculturii două obiective majore care să fie finanţate din PNRR, şi anume sistemul de irigaţii şi reţeaua de depozite regionale, acestea nu s-au mai regăsit în documentul final. Din motive niciodată explicate clar, aceste măsuri nu s-au mai regăsit în PNRR.

  5. CUM A RĂMAS CU STIREA DIN FEBR. in care, MIPE a anunțat că România ar putea pierde 1,5 miliarde de euro din suma inițială de 29,2 miliarde de euro alocată de Comisia Europeană prin PNRR?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X