Parlamentul Ungariei a adoptat o rezoluţie care va împuternici guvernul să organizeze un referendum privind comunitatea LGBTQ+, ridicând campania anti-LGBTQ+ a premierului Viktor Orban la un nou nivel, în timp ce se îndreaptă spre o cursă electorală dificilă anul viitor, când vor avea loc alegeri parlamentare.
Orban, care se află la putere din 2010, a propus anul acesta un referendum asupra legislaţiei partidului de guvernământ care limitează predarea în şcoli a homosexualităţii şi a problemelor legate de transsexuali, intensificând ofensiva anti-progresistă cu Uniunea Europeană.
Orban promovează politici sociale care protejează valorile creştine împotriva liberalismului occidental, punând în centrul campaniei sale, alături de migraţie, problemele de gen şi propaganda LGBTQ.
Parlamentul a votat pe rând cele patru întrebări pentru referendum, aprobându-le cu o majoritate Fidesz, relatează Reuters, citată de Agerpres.
În cadrul referendumului, care va avea loc anul viitor la o dată ce urmează să fie stabilită, ungurii vor fi întrebaţi dacă sunt de acord cu organizarea de seminarii despre orientarea sexuală în şcoli fără acordul părinţilor şi dacă sunt de părere că procedurile de schimbare de sex ar trebui promovate în rândul copiilor.
De asemenea, ei vor fi întrebaţi dacă conţinutul media care ar putea influenţa orientarea sexuală ar trebui să fie prezentat copiilor fără nicio restricţie. Legea adoptată în iunie, care are ca scop protejarea copiilor, a provocat revoltă în comunitatea LGBT.
În primul rand ne jignești făcând ne imbecili. Motiv pentru care nu o sa mai întru pe situl asta.
Numai dracu’ te respecta. Dumnezeu iti da un şut in cur ca sa inveti ce inseamna respectul de sine
Dacă te afli între cei care nu au votat la Referendumul pentru familia tradițională, atunci ai tot dreptul sa nu intri pe acest site
Am fost in 2018 la referendum si am votat pentru familia tradiționala
Atunci nu ți se aplică eticheta de imbecil, ci doar de neatent, că nu citești cum trebuie
Titlul este foarte bun si prea bland daca eram autor eram mai dur. Majoritatea romanilor sunt imbecili pentru ca ei cred ca orice zboara se mananca
In 2018 mass media spunea ca Referendumul pentru familia traditionala este propaganda PSD. Si can ONG-urile au facut gura ca LGBT-isti vor fi prigoniti a fost si un clip dezgustator pe YouTube cu treaba asta. In realitate nimeni nu are nimic cu ei, treaba lor ce fac in viata lor privata, ce fac in dormitor dar sa nu iasa pe strada si sa deranjeze pe noi oamenii normali. Copilul trebuie sa aibe un tata si o mama, la fel cum Dumnezeu a creat pe Adam si Eva nu pe Adam si Ion sau Eva si Florica. Copilul care are doi tati sau doua mama este traumatizat pe viata. Iar majoritatea romanilor inloc sa se gandeasca ca este pentru a proteja familia si viitorul copiilor au pus botul la satanele din mass media si nu au mers la referendum. Au preferat sa stea acsa si sa se uite la filme, seriale si emisiuni tampite. Si satanistii se rad de noi ca nu vrem sa facem nimic. Inloc ca copii nostri sa vada cum este o familie normala vad degenerare si din pacate vor considera ca e ceva normal. Ajungem sa nu mai spunem mama si tata ci sa spunem parinte 1, parinte 2, parinte 100. Din fericire inca nu este asa de grav la noi ca si in occident dar daca nu luam in seama si stam pasiv vom ajunge si noi la fel de rau ca cei din vest. Majoritatea romanilor din pacate nu gandesc doar executa ce li se spune. Romanii constienti s-au dus la vot pentru ca s-au gandit la viitorul copiilor lor, iar ceilalti din comoditate, prostie, lipsa de interes pentru a se informa au ignorat referendumul.
Alt exemplu este cu aceasta plandemie covrig-19 La tembelizor spune ca accest v@cc1n te salveaza de boala si majoritatea pun botul. Tot ei mint ca dupa ce te dozezi in cel mai rau caz faci o forma usoara, dar trebuie sa traca 10 zile, trebuie sa faci doua doze. Si in viitor mai trebuie si a treia ca nu ai imunitate si tot asa pana ajungi zombie. Masca este obligatorie, distanta se pastreaza, acuma trebuie sa intelegi ca esti la fel ca si nev@ccin@tii. Si din pacate cunosc oameni religiosi si credinciosi care considera ca v@cc1nul este serul salvator. Uita ca credinta in Bunul Dumnezeu te poate salva de orice boala sau necaz. Daca Dumnezeu ingaduie sa traiesti atunci poti sa treci si prin ciuma neagra sau ebola si scapi ca de o raceala simpla. Daca le spui adevarul ca v@cc1nul este satanic ma considera ca is spalat pe creier sau ca nu-s informat sau nu-s normal. Le spui la majoritatea ca aceasta plandemie este pentru incalcarea drepturilor omului si implementarea noii ordini mondiale si le mai arati clipuri de pe YouTube Bitchute, Odysee ei ma considera conspirationist si aceia sunt defapt fakenews doar tembelizorul spune „adevarul” ca tot ce se intampla este spre „binele nostru” ca numai asa putem combate plandemia ascultand de autoritati. Daca tembelizorul si site-urile de socializare le spune sa isi lege un bolovan de gat ca este spre binele lor ei asa vor face. Pot sa spun ca majoritatea oamenilor sunt imbecili, nu vreau sa jignesc dar acesta este tristul adevar.
Acuma vei spune ca te obliga ca te constrange, eu iti spun altceva du-te la magazinele unde nu iti cere v@cc1n@are obligatorie si pasaport kaki (cum spune dna Sosoaca), si problema rezolvata. Iti pierzi locul de munca? Bine, te duci in alta parte unde nu te obliga. Daca majoritatea romanilor aveau sange in instalatie si erau constienti nu s-ar fi intamplat nimic din cei acuma si nu ma refer doar la plandemie ma refer la tot. Foarte putini au demintate, constiinta si pot sa fie numiti Romani adevarati restul sunt aceaia care dau mana cu dracul ca sa treaca puntea. Ce nu stiu este cand dai mana cu dracul te faci sluga lui, mai bine il eviti cu toate ca vei pierde multe in viata dar mai bine imi castig sufletul si pierd aceasta lume decat sa castig aceasta lume si sa-mi pierd sufletul. Vom ajunge cand nu ne vor lasa sa traim daca nu acceptam tot ce ni se impune (plus pecetea antihristului) Ce vei face? Eu unul nu as accepta asa ceva mai bine imi pierd viata aceasta ca sa castig Raiul decat sa ma osandesc pe veci.
Referendumul pentru familie este cel mai bun exemplu de indiferenta. Daca nu am luat acest referendum in serios uite unde am ajuns si din pacate va fi mult mai rau. Doar pentru ca am ascultat de mass media, autoritati, site-uri de socializare, influenteri etc.
Concluzia este ca titlul este foarte bun si sa nu te superi, in plus nu te obliga nimeni sa vii pe site, eu de exemplu site-urile care nu imi plac evit sa le accesez nu vreau sa imi pierd timpul cu prostii. Din pacate ne meritam soarta si mai este o vorba: Cine renunta la dreptul si libertati pentru confort si siguranta nu merita nici siguranta si confort nici libertate doar suferinta.
Cand folosesti in text „referendum”, „maghiarii”, „imbecilii” referirea se face la toti, nu doar la unii.
Ca am votat la referendum si am sustinut familia asta nu se „vede”, nu se distinge din formulare.
Referinta la votare pemntru „mahiari” si „rpmani” are semnificatie generala, nediferentiata de „pro” si „contra” ori de „destept” sau „prost”.
Se intelege ca TOTI care au (am) votat atunci sintem imecili.
Stiu ca e greu sa admiti incorectitudinea si ofensa nejustificata dar pentru a fi „macho” nu e nevoie sa dai cu bocancul in cei nevinovati.
Nu este vina celor care am sustinut familia ca multi nu au venit la vot.
Ca te-ai suparat „pe sat”, e treaba ta dar este imoral sa aduci acuzatii generalizante. Ca vrei sa fii moralist-sef – la fel, e problema ta.
Normal este sa respecti macar formal pe „celalalt” chiar daxa opinia ta este total opusa.
Apoi, … recomandari cine si ce si de ce sa „intre pe site” sint absurde – este postat pentru PUBLIC. Oricum nu e vorba ca nu „iti place site-ul” – nu e singuru loc si probabil ca nici prima data cand se produce o deviere pe fond afectiv (cred) ceea ce loveste „fara cauza”. Pentru cine e facut titlul?
E o chestie deranjanta; cei „contra” nu vin pe site, cel mai, … cel mai probabil!
…. Altfel, ar fi un site inchis, cu membri si cu „aprobare” de acces.
Decent si clar era (poate) sa fie „ca multi imbecili din Romania”, nu „imbecilii romani”. Nu comentez daca „imbecil”, „idiot”, „tampit”, „prosty” ar fi sau nu potrivit – e clar ca „ceilalti” au dovedit complicitatea cu „raul” – dupa „stiinjta” noastra, desigur si dupa constiinta noastra.
… o reformulare prin corectare, adica (nu stim cum mai „merge”…) ar fi santoasa socialmente nu doar jurnalistic; daca mai exista putin realism, sa nu spun – respect.
Altfel, pentru cine este scris?… in romaneste…
Pentru cei care urasc romanii si se iubesc in zelotismul propriu?
Gheorghe hai sa iti spun ceva:
Nu am nimic cu cei care care au sustinut familia sau nu au vrut sa vina la vot. Nu ca o fac pe „macho” sau ca eu sunt grozav si eu am pacatele si greselile mele si nu generalizez. Respect paraerea fiecaruia, problema este ca cei cu pareri opuse (tabara opusa) in spceial cei care sustin ideologii progresiste sau de stanga nu sunt de acord cu noi, plus ca sunt si obraznici. Ori esti cu ei ori impotriva lor nu inteleg ca poti sa nu fi deacord cu ei dar ne respectam parerile. Am avut foarte multi colegi si cunostiinte care sustin ideologii de stanga (mai mult totalitare). Doar ei au dreptate in rest nu si sunt in stare sa iti dea in cap. Am avut un coleg in facultate care a votat cu AUR ceilalti care au votat cu USR sau PNL nu au inteles ca a fost decizia colegului, au sarit in sus de parca el a ucis un om. In schimb colegul nu a avut nimc cu USR-isti, a inteles ca asta a fost preferinta lor. Eu ma refer la acesta categorii de „imbecili” care nu respecta decizia altora si incep sa atace verbal sau fizic. Eu am fost la referendum si am votat pentru familie. Cine nu a vrut sa mearga a fost problema lor personala. Si daca 99% au fost de acord cu referndumul si 1% impotriva trebuia sa ne respecte decizia si sa modifice constitutia chiar daca prezenta a fost mica. M-au intrebat unii daca am fost si le-am spus da. Jumate au avut reactii imbecile ca veci doamne mi-am pierdut timpul ca n-am ce face cu viata sau ca am facut jocul PSD-ului si ca is tradaor. Ma omule mai bine te informai de pe net inainte sa scoti prostii pe gura sau daca nu te-a interesat nu trebuia sa iti dai cu parerea. desi pe mine nu ma intereseaza nici un partid politic si nu ma inscriu nicaieri. Din pacate am prins oameni care isi dau cu parea prosteste. Nu au reusit sa aduca argumente logice, chiar daca nu sunt de acord cu ei dar macar fi civilizat. Mai vad si pe site-urile de socializale ca cei care nu au aceeasi parere incep sa injure si sa jigneasca. Si mai ales stangistii si progresistii fac mizerii din astea. Daca ai intalnii oameni pe care i-am intalnit si tu te-ai scarbii. Is instare sa iti dea in cap. Cum am mai spus nu imi place un site sau un clip nu ma uit. Daca este ceva iesit din bine afara „promoveaza ideologii sau comportament antisocial” dau report. Site-ul Ortodoxinfo il accesez din 2018 si majoritatea articolelor sunt foarte bune.
In legatura cu titlul M-am gandit ca generalizeaza: Dar eu scriam asa: Referendum anti-lgbt în Ungaria. „Vor fi manipulați maghiarii la fel cum au fost majoritatea din România?”
Cum am mai spus problema ca majoritatea romanilor nu vor sa se informeze din mai multe surse ei daca se uita la un canal de stiri sau site iau totul de bine si demonizeaza pe ceilalti care nu sunt de aceeasi parere. Si daca le spui ca sunt site-uri sau canale de stiri rau intentionate si nu merita sa se uite, considera ca i-ai injurat. Majoritatea asculta si se supun orbeste de cei rau intentionati.
Cat despre cei care urasc romanii le spun sa plece frumos din tara sa mearga unde considera ei ca le este mai bine si sa ne lase in pace. Nu avem nevoie de ei.
Iti recomand cand ai timp liber sa te uiti pe YouTube la canalul Meritocratia cu Laurentiu Primo in general emisiunea dureaza 1 ora se mai intampla sa tina si 2 ore. Incarca o data pe saptamana sau de doua ori depinde cum are timp. Mai posteaza si Odysee, acolo gasesti clipurile recente. O sa iti dai seama de anumite lucruri. De asemenea recomand tot pe YouTube canalul Libertatea de Opinie cu Metin Cerchez. Ai se vezi anumite lucruri spuse mai dur si logic.
Viu este Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Veșnic Iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om din Sfânta Fecioară Maria, prin puterea Duhului Sfânt și a Tatălui nostru Sfânt din Ceruri. Să fim cu El, în fiecare moment, în vecii vecilor!
….
Fraților, aș propune să vedem în titlu cuvântul cheie „manipulați”. Apoi, cuvântul „imbecilii” ar putea fi echivalat cu „deștepții”. Unii chiar de consideră „deștepți” când se lasă manipulați și primesc în schimb bani sau alte favoruri … . Bineînțeles că aceștia nu țin cont de conștiința creștină.