Ciolacu și Ciucă au aprins luminile de Hanuca. Nici o vorbă de Bucovina

5 thoughts on “Ciolacu și Ciucă au aprins luminile de Hanuca. Nici o vorbă de Bucovina”

1. Gunoaie!

   Răspunde

3. Citat din articolul «Viața Sfântului Ierarh Chiril, Patriarhul Alexandriei» (https://doxologia.ro/viata-sfant/pomenirea-celui-intre-sfinti-parintele-nostru-chiril-patriarhul-alexandriei):

   «[…]

   Evreii din Alexandria și prefectul Oreste

   Prin harul lui Dumnezeu, bărbatul cel sfânt a alungat demonii cei nevăzuți și inteligi-bili din teritoriul său și s-a îngrijit de expulzarea dușmanilor vizibili și trupești ai lui Hristos și ai Bisericii Sale. Încă din ziua fondării orașului de către Alexandru cel Mare (356-323 î.Hr.), evreii se așezaseră în acest loc. Cu timpul au devenit numeroși. Aveau o adevărată istorie de atacuri ascunse și pe față îndreptate împotriva comunității creștine. Neîmpăcatul lor resentiment față de Hristos și față de creștini i-a incitat la săvârșirea mul-tor tulburări și violențe în oraș, care au dus la vărsări de sânge și chiar crime. Mai întâi, Chiril a hotărât să invite la el adunarea bătrânilor de frunte ai comunității iudaice. Pro-cedând astfel, el i-a sfătuit să-și împiedice oamenii de la comiterea faptelor rele și să adopte o judecată sănătoasă. Prea pătimași pentru chibzuință, acei membri de trei ori blestemați ai adunării s-au arătat încăpățânați. În loc să fie deșteptați de avertizarea sinceră a patriar-hului, ei s-au simțit iritați de recomandarea sa și situația s-a agravat. Ascultați cum au de-generat lucrurile.

   În Alexandria se afla o biserică uriașă și foarte frumoasă, construită de Patriarhul Ale-xandru (313-328)[15]. Lăcașul era cunoscut sub numele de Biserica lui Alexandru. Cei mai josnici dintre iudei, extrem de nestăpâniți, au pus la cale să provoace haos în sânul co-munității creștine și într-o noapte, s-au înarmat. Îndemnați de demoni, ei s-au răspândit în oraș și au pornit să ridice străzile unde locuiau creștinii, strigând tare: „Biserica lui Ale-xandru arde!”. Auzind aceasta, creștinii s-au grăbit să stingă flăcările. Evreii le-au întins o cursă, așteptându-i pentru a-i ucide – unii au fost uciși cu sabia, alții împunși de sulițe, alții, tăiați de cuțite sau omorâți cu tot felul de arme; astfel, în nebunia din acea noapte, mulți creștini și-au pierdut viața.

   Socrate Scolasticul descrie acel masacru nocturn: „Iudeii au convenit ca fiecare dintre ei să poarte pe deget un inel făcut din scoarță de palmier, pentru a se recunoaște între dânșii. Au stabilit să săvârșească în timpul nopții un atac împotriva creștinilor. Prin urmare, au trimis oameni pe străzi care să strige cum că biserica numită după Alexandru era cuprinsă de flăcări. Astfel, mulți creștini, auzind aceasta, s-au năpustit afară; unii se grăbeau într-o direcție, alții, într-alta, cuprinși de o mare neliniște, dornici de a salva biserica. Iudeii au nă-vălit asupra lor, ucigându-i, căci ei se recunoșteau deja unii pe alții datorită inelelor. În zori, autorii acestei atrocități nu au putut fi tăinuiți”[16].

   Dimineața, când Sfântul Chiril a aflat despre îngrozitoarea faptă din acea noapte, a jelit cu amar. A cerut lui Oreste, prefectul orașului, pedepsirea evreilor. Deși prefectul era creștin,totuși avea dușmănie împotriva Sfântului. El nu a dat nici o pedeapsă, ba chiar i-a și ajutat pe evrei să-și acopere crimele. Dumnezeiescul Chiril, plin de sfântă râvnă, a luat cu sine o mulțime uriașă de creștini și a pătruns în cartierul unde locuiau evreii. Împreună au alungat pe mulți dintre aceștia din Alexandria. Casele lor au fost dărâmate, iar sinagoga a fost incendiată[17]. Mulțimea i-a izgonit pe evrei afară din oraș, iar unii chiar le-au jefuit bunu-rile. Astfel, evreii care locuiseră în oraș încă din timpul lui Alexandru Macedon au fost alungați din el, deposedați de orice bunuri și răspândiți în toate zările. După ce prefectul a aflat despre ceea ce s-a întâmplat, a fost cuprins de mânie împotriva patriarhului. Din acel moment, Oreste a început să le facă rău rudelor și prietenilor Sfântului.

   Socrate consemnează: „Oreste era plin de o mare indignare în privința acestor lucruri și a fost peste măsură de mâhnit că un oraș de o asemenea întindere a fost părăsit deodată de o mare parte din populația sa. Prin urmare, a comunicat întreaga problemă împăratului. Chiril a scris și el împăratului, descriind purtarea strigătoare la cer a iudeilor. Între timp, Chiril a trimis anumite persoane la Oreste pentru a media o posibilă împăcare; căci acest lucru îl îndemnaseră și oamenii să facă. Atunci când Oreste a refuzat să asculte de sfaturile prietenești, Chiril a crezut că respectul față de religie îl va face pe Oreste să renunțe la dușmănie. Însă când nici aceasta nu a avut vreun efect împăciuitor asupra prefectului, ci a insistat într-o neîmpăcată ostilitate față de episcop, s-a petrecut următorul fapt”[18].

   Unul dintre cei prigoniți de Oreste era grămăticul Hierax, un om cinstit și respectabil,pe care autoritățile l-au bătut fără de milă și l-au abandonat în amfiteatru. Socrate Scolasticul vorbește despre acest incident și de ușurătatea populației Alexandriei:

   „Publicul alexandrin este foarte bucuros de zarvă, mai mult decât oricare alți oameni. Oricând apare vreun pretext, populația izbucnește în cele mai intolerabile excese; căci nicodată nu pune capăt turbulenței sale fără să verse sânge. S-a întâmplat de data asta că a apărut o nemulțumire în rândul poporului. Nu era ceva de importanță, ci un rău care devenise popular în aproape toate orașele, și anume, plăcerea pentru dansuri. Așadar, fiindcă evreilor le era interzis lucrul în sabat, ei și-au petrecut timpul nu prin ascultarea legii lui Moise, ci prin distracții specifice teatrului. Dansatoarele au adunat lume multă în jurul lor și, inevitabil, dezordinea s-a produs. Deși controlul asupra mulțimii a fost în bună măsură menținut de prefectul Alexandriei, Oreste, evreii au continuat să se opună acestor măsuri. și deși ei erau mereu potrivnici creștinilor, au fost stârniți la o mai mare ostilitate împotriva lor din cauza dansatoarelor. Oreste a făcut public în teatru un edict referitor la frecventarea spectacolelor. Oreste privea de mult timp cu nemulțumire puterea crescândă a episcopilor, fiindcă aceștia încălcau autoritatea încredințată lor de împărat.

   Drept urmare, Oreste a poruncit ca Hierax ((un ucenic râvnitor al Sfântului Chiril), care era atunci prezent în teatru, să fie arestat deoarece evreii îl acuzau că ar fi incitat la răz-vrătire. Oreste l-a supus la cazne pe Hierax în mod public, chiar în teatru. Chiril, după ce a fost informat despre aceasta, a trimis după conducătorului iudeilor. I-a amenințat cu cele mai severe măsuri dacă nu se vor opri din molestarea creștinilor. Populația evreiască, la auzul acestor amenințări, în loc să pună capăt violențelor, a devenit mai furioasă. Au pus la cale comploturi pentru exterminarea creștinilor.”[19]

   Astfel, de atunci a apărut o mare animozitate între Sfânt și prefect: arunci când Sfântul lua apărarea creștinilor, prefectul îi ajuta pe evrei. Drept rezultat, amândoi au trimis scrisori, care se refereau la această chestiune, împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450)[20], așteptând hotărârea împărătească. Între timp, o altă tulburare publică s-a petrecut în Alexandria, care a provocat morți și o mare revoltă. Faptele s-au petrecut după cum urmează.

   […]»

   Răspunde

5. Citat din cartea «Părintele Adrian Făgețeanu. Viața mea. Mărturia mea. Interviuri de Andrei Dârlău. Volum coordonat de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, Editura Meditații, București, 2011», pp. 11-13 (https://issuu.com/ciprianvoicila/docs/ciprian_voicil__-p__rintele_adrian_/10 , https://issuu.com/ciprianvoicila/docs/ciprian_voicil__-p__rintele_adrian_/12):

   «[…]

   Tatăl dumneavoastră s-a făcut preot.

   A fost preot, da. Chiar preot, nu popă! El nu dădea voie niciodată naşului să spună ce nume să pună la copil, şi nici părinţilor. El consulta numai calendarul şi punea nume întreg: Mihail, Ioan – nu Ionel, nu lonuţ. Nu punea niciodată două nume. Şi mai avea o calitate, că nu cerea de la oameni să-i dea bani, cum cer popii. El, cum spunea şi Sfântul Apostol Pavel: „Ceilalţi apostoli primesc ajutoare. Eu, nu. Eu fac corturi şi trăiesc din facerea de corturi, nu din ajutoare de la alţii. Fiecare apostol are şi el o soră (adică nu soră de sânge) care-l ajută la făcut mâncare sau ce trebuie. Eu, nu”. Aşa că el, ce făcea bani, pentru noi, pentru copii, făcea din agricultură. Semăna sfeclă de zahăr şi încasa mai mult decât pentru cartofi sau pentru alte cereale.

   A avut parohie în comuna Deleni, nu?

   Da.

   Şi Aurora, mama dumneavoastră?

   Mama era originară din Bosanci, Suceava. În casă la bunicii ei, familia Blându, au venit istoricul Dimitrie Onciul, cu Ciprian Porumbescu, cu Pangrati, arhimandritul de la [Mănăstirea] Sfântul Ioan de la Suceava, şi cu alţi români-români, şi au hotărât alipirea Bucovinei de patria mumă. Guvernul austriac, când a aflat lucrul ăsta, prin spioni, i-a condamnat la închisoare, a desfiinţat societatea, iar pe ei i-a pedepsit rău.

   În Cernăuţi era asta, nu?

   Nu, în Bosanci, Suceava. Această familie era deosebită de mulţi dintre bosânceni. Şi bosâncenii au calităţi deosebite – toţi sunt gospodari foarte buni. Pe vremea aceea, când eram eu copil şi copilăream acolo, ei spuneau că e păcat mare să faci ţuică din prune. Ei spuneau perje, nu prune. Pentru că Dumnezeu, când a dat oamenilor, aşa spune Psalmistul: pentru animale a dat iarbă, iar pentru oameni legume, nu? Deci să se hrănească din legume şi din fructe, din pomi, din toate alea. Zice: „Noi avem voie să mâncăm prune, să facem magiun, dar nu ţuică, să ne îmbătăm”. Aşa era atunci. Dar ei erau foarte zgârciţi. Dacă o cioară lua o prună, o urmăreau şapte sate şi, dacă vedeau că n-au prins-o, ziceau: „Acuma, să nu fie degeaba, măcar să fie de sufietul bunicului.”

   Mai târziu satul Bosanci n-a fost colectivizat, nu?

   Nu, nu.

   Oameni foarte dârji!

   Când s-a făcut colectivizarea, satul n-a primit colectivizarea. La toate maşinile securiştilor le-au dat foc. Au dat foc la toate maşinile securiştilor. Le-au răsturnat şi au dat foc. Cu ei nu te jucai! Când au venit evreii să facă prăvălii în Bosanci, întâi i-au primit. Când au văzut că au făcut şi cârciumi, şi le dau şi alcool, care le face rău, le-au pus fiecare în vedere: „Vă ducem cu căruţa noastră unde vreţi, numai să nu fiţi aici! Vă dăm răgaz de atâtea zile sau săptămâni, în ziua cutare venim toţi cu caii – că aveau cai buni, cum aveau hergheliile regale, cai de rasă, buni. Şi la Rădăuţi era herghelie, şi la ei în sat – şi noi vă ducem fără niciun ban, dar cine nu pleacă, nu-l mai găsiţi viu aici”. Nu te jucai cu ei.

   Oare nu e necreştineşte să te porţi aşa?… Cum poţi să te aperi de cel care vrea să-ţi facă rău, dar totodată să faci ce-a spus Hristos: să întorci şi celălalt obraz?.

   Da, şi eu am propovăduit aşa cum spuneţi, pentru că niciodată n-am făcut decât ce-a spus Hristos. EI a spus: „lubiţi-i şi pe vrăjmaşii voştri”. Şi eu niciodată nu i-am urât pe evrei – numai pe jidani!

   Care-i diferenţa?

   Românul face diferenţa între greci şi fanarioţi. El e numai contra fanarioţilor, nu e contra grecilor. Şi eu n-am nimic cu evreii, numai cu jidanii. Pentru că evreii adevăraţi au respectat Vechiul Testament. Jidanii n-au nimic din Vechiul Testament, ei sunt cu Talmudul, care spune: „Pe cel mai bun dintre goimi, ucide-l!” Şi Mântuitorul spune să-l iubeşti pe vrăjmaşul tău, nu pe vrăjmaşul lui Dumnezeu. V-am răspuns?

   […]»

   Răspunde

7. „Cu CiOLACU si maCIUCA,
   Noi sarbatorim HANUCA!”

   Daca va pasa atat de mult de suferintele altor popoare, sa va duceti si de ziua Armeniei sa tineti discursuri, ca zi ei au trecut prin genocid si sunt crestini…

   Răspunde

9. Statul suzeran Israel isi scoate periodic la interval, slugoii gradati si pupincuristi din Colonia lor si a altora: Ciuca si Ciolacu, care administreaza Guvernul Securitatii si al tradarii nationale, Ciucalacu!

   Răspunde