Shutterstock
Peste 5,5 milioane de cetăţeni europeni au cerut un statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord până pe 30 iunie, data la care a expirat termenul pentru depunerea acestor cereri după terminarea libertăţii de circulaţie cu UE în urma Brexitului, arată ultimele date ale guvernului de la Londra, publicate joi de presa britanică, potrivit agerpres.
Din aceste cereri primite în cadrul programului ”EU Settlement Scheme”, au fost aprobate 4.908.760 pentru acordarea statutului de rezident permanent (‘settled status’) sau de rezident temporar (‘pre-settled status’). În total, 2.846.820 de cetăţeni europeni au primit statutul de rezident permanent şi 2.327.850 pe cel de rezident temporar.
Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului
Statutul de rezident permanent poate fi obţinut de către persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puţin cinci ani. Cele care au trăit în această ţară mai puţin de cinci ani pot primit statutul de rezident temporar, ce poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.
Defalcat pe naţionalităţi, cei mai numeroşi solicitanţi au fost polonezii, românii şi italienii. Potrivit The Guardian, până pe 30 iunie 1,067 milioane de cetăţeni români au cerut un statut de rezident, românii fiind pe locul doi după polonezi, cu 1,09 milioane de cereri.
Numărul solicitanţilor este mult mai mare faţă de cel al cetăţenilor europeni stabiliţi oficial în Regatul Unit, conform datelor Oficiului Naţional de Statistică (ONS) acesta fiind la jumătatea anului trecut de circa 3,5 milioane.
Datele publicate joi mai pot suferi unele ajustări şi încă nu se cunoaşte numărul cetăţenilor europeni aflaţi în Regatul Unit care ar fi eligibili pentru a obţine un statut de rezident, dar nu l-au solicitat şi, prin urmare, nu mai îndeplinesc condiţiile legale de şedere această ţară. Solicitările după expirarea termenului de 30 iunie sunt acceptate de autorităţile britanice numai pentru motive bine întemeiate.
Kremlinul mizează pe voturile din Donbas la alegerile din Rusia! Reacţia Kievului este una vehementă
Odată cu ieşirea Regatului Unit din UE, cetăţenii europeni care doresc să lucreze în această ţară trebuie să solicite o viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte. Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1, are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office şi salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline).
Noul sistem de imigrare pe bază de puncte nu se aplică turiştilor şi nici cetăţenilor europeni care au obţinut statutul de rezident permanent sau de rezident temporar.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.