Principalele anunţuri ale Ursulei von der Leyen din discursul anual privind starea Uniunii

Author:

www.zf.ro

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Apărare europeană, autonomie industrială, accelerare a vaccinării mondiale, lupta împotriva violenţelor asupra femeilor – acestea au fost principalele anunţuri din discursul anual privind starea Uniunii susţinut miercuri de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în faţa Parlamentului European, reunit la Strasbourg, relatează AFP, potrivit agerpres. 

O uniune a apărării

Un summit privind apărarea va fi organizat de preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al lui 2022, în condiţiile în care retragerea din Afganistan a relansat discuţiile privind autonomia europenilor.

Suveranitate tehnologică

Bruxellesul va propune o lege europeană privind semiconductorii pentru a apăra suveranitatea tehnologică a UE, în prezent dependentă de Asia în materie, şi în contextul în mai multe sectoare de activitate sunt paralizate de penurii.

Teroristul care a îndoliat Franţa îşi dă drumul la gură: ‘N-a fost nimic personal!’

Până în 2030, UE doreşte să producă 20% din semiconductorii din lume, respectiv o dublare a cotei sale de piaţă actuale.

„Accelerarea vaccinării mondiale”

Subliniind că la scară planetară „mai puţin de 1% din dozele de vaccin au fost administrate în ţările cu venituri reduse”, Ursula von der Leyen a anunţat că UE îşi va dubla aproape donaţiile de vaccinuri către aceste ţări, la 450 de milioane de doze, până la mijlocul lui 2022.

O Europă a sănătăţii

O nouă autoritate, numită HERA, organizată în cadrul Comisiei Europene, va fi însărcinată să pregătească UE pentru viitoarele crize sanitare şi să investească în tehnologii medicale promiţătoare.

Un program Erasmus profesional

UE va lansa un nou program, ALMA, după modelul Erasmus, pentru a le oferi tinerilor fără loc de muncă sau fără formare „posibilitatea unei experienţe profesionale temporare într-un alt stat membru” decât al lor.

Reguli bugetare

UE va lansa „în următoarele săptămâni” o dezbatere asupra reformei regulilor bugetare europene care ar trebui să ducă la relaxarea lor.

Combaterea evaziunii fiscale

Bruxellesul va propune un proiect de lege care va viza profiturile ascunse în spatele unor societăţi-ecran pentru ca firmele să plătească „un impozit corect”.

Munca forţată

Comisia Europeană va propune interzicerea vânzării în UE a produselor provenite din munca forţată, ceea ce ar putea implica producţia chineză în care este angrenată minoritatea musulmană uigură.

Violenţele împotriva femeilor

Bruxellesul va propune „înainte de sfârşitul anului” o lege privind lupta împotriva violenţelor asupra femeilor. „Este vorba despre prevederea unor sancţiuni eficiente, despre prevenire şi protecţie”, a declarat Ursula von der Leyen.

Ajutor pentru Afganistan

Uniunea Europeană va furniza 100 de milioane de euro suplimentare în ajutor către organizaţiile umanitare prezente în Afganistan pentru a evita „o foamete şi un dezastru umanitar majore” în această ţară aflată în mâinile talibanilor de la jumătatea lui august. UE a anunţat deja în august creşterea de patru ori a ajutorului său umanitar în Afganistan şi în ţările vecine, la 200 de milioane de euro în 2021.

Mediu

UE va creşte cu 4 miliarde de euro până în 2027 contribuţia sa la finanţarea „acţiunii climatice” a ţărilor cele mai vulnerabile şi aşteaptă „un efort suplimentar” al SUA şi al „altor parteneri”. UE s-a angajat deja să finanţeze 25 de miliarde de dolari pe an din cele 100 de miliarde pe an promise de comunitatea internaţională până în 2025.

Citește și :  Boris Johnson pregăteşte REMANIEREA guvernului britanic

Migraţie

La şase ani după afluxul de refugiaţi provenind din Siria care a luat UE prin surprindere, Ursula von der Leyen le-a cerut statelor membre să adopte reforma politicii de azil propusă în 2020 de Comisie, care bate pasul pe loc din cauză divizărilor profunde între Cei 27. „Vă invit de urgenţă, în această adunare şi în statele membre, să acceleraţi procesul”, a spus ea.

Criticând un „atac hibrid pentru a destabiliza Europa”, ea a denunţat şi „instrumentalizarea” de către Belarus a migranţilor, „puşi în avioane şi literalmente împinşi spre frontierele Europei”.

Statul de drept

Politiciana germană a subliniat „hotărârea” sa de a apăra valorile europene, evitând în acelaşi timp să stigmatizeze Ungaria şi Polonia. Bruxellesul este angajat într-o dispută cu cele două ţări în chestiunile respectării deciziilor justiţiei europene, independenţei judecătorilor şi luptei împotriva corupţiei.

„Unele state membre au cunoscut o evoluţie preocupantă”, dar „dialogul nu este niciodată închis”, a spus şefa executivului comunitar.

 

2 thoughts on “Principalele anunţuri ale Ursulei von der Leyen din discursul anual privind starea Uniunii”

  1. Parlamentului European luptă împotriva lui Dumnezeu!

    Parlamentul European s-a reunit de curând la Strasbourg nu pentru probleme importante ce preocupă întreaga Europă, ci pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu! Și asta nu pentru că persoanele LGBTIQ n-ar putea păcătui în voie, ci pentru ca acest păcat să se poată extinde fără vreo opreliște și să se poată impune o cultură opusă culturii creștine!
    Au adoptat și o rezoluție potrivit căreia căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soţii şi partenerii de acelaşi sex ar trebui trataţi în acelaşi mod ca şi cei de sex opus!!!
    Cum adică în același mod uniform? Cu ceremonie religioasă? Ca și când relațiile intime între persoane de același sex nu ar mai constitui un păcat? Cine i-a dat drepturi acestui parlament să lupte împotriva lui Dumnezeu? Chiar nu mai are nimic sfânt? Ce este mai greu de înțeles este că ei ne cer, de fapt, să ne lepădăm de Dumnezeu, Cel Care a pedepsit cu foc cetățile Sodoma și Gomora! Iar dacă ne despart de Dumnezeu, ne pot manipula cum vor! Deja nu mai este o glumă, așa că trebuie să vedem clar de ce se deschide calea din ce în ce mai largă pentru desfrânare în toate chipurile!
    Înapoi la Decalogul lăsat de Dumnezeu! Altminteri, ne vor supune ca pe niște vite! Să ne amintim Cele 10 porunci, adică Decalogul:
    1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine. Nici Uniunea Europeană, nici funcția obținută, nici avantajele materiale, nici nimeni din lumea aceasta nu poate fi mai important decât Dumnezeu, pe Care trebuie să-L iubim din toată inima.
    2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici sa te închini lor. Îndepărtarea de Dumnezeu aduce mândrie diavolească. Dacă nu ne închinăm lui Dumnezeu, ne închinăm păcatului și necuratului!
    3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.Orice păcat și orice lege dată împotriva virtuților creștine reprezintă o încălcare a acestei porunci!
    4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește. Ziua Domnului este o zi a biruinței vieții asupra morții și trebuie cinstită de către toți cei care aspiră spre mântuire. Numai că în această cultură care ni se propune nu există nici rai, nici iad, deci tot păcatul este permis! Însă noi vom fi judecați după poruncile lui Dumnezeu, nu după rezoluțiile Uniunii Europene!
    5. Cinstește pa tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și multi ani să trăiești pe pământ. Aici Uniunea Europeană se ia la trântă cu Dumnezeu, deoarece, ca să nu-i jignească pe cei ce vor ,,drepturi depline”, vor să scoată din dicționar cuvintele ,,tată” și ,,mamă” și să le înlocuiască cu ,,părinte 1” și ,,părinte 2”!
    6. Să nu ucizi. Prin astfel de rezoluții, se atentează la sufletele europenilor. Și pentru uciderea sufletească există pedepse grele în iad!
    7. Să nu fii desfrânat. Uniunea Europeană se autoidolatrizează, contrazicându-L pe Dumnezeu! Să ne amintim cuvintele Sfantului Apostol Iuda Tadeu: ,,Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos. ( Iuda, 1, 4)
    8. Să nu furi. Uniunea Europeană fură drepturile națiunilor de a-și promova valorile creștine. Ea dorește să impună și o cultură care să promoveze valorile anticreștine cerute de persoanele LGBTIQ, fapt care se observă deja chiar și în unele manuale școlare!
    9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. Aflăm cu stupoare că s-au găsit și șase europarlamentari români care au votat proiectul de rezoluție privind sancționarea statelor care nu respectă drepturile LGBTIQ! Oare pentru asta au fost învestiți cu putere? Ca să slujească minciunii și păcatului? Ca să propună sancțiuni statelor care nu acceptă promovarea culturii antihristice a LGBTIQ?
    10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău. Uniunea Europeană poftește cinstea de care se bucură Biserica lui Hristos, de aceea vrea să o surpe!
    Un om plin de DUH SFÂNT este un om puternic, un om care nu poate fi influențat. Un om plin de duh satanic, agonisit prin păcat, este un om slab, fără coloană verticală, ușor de manipulat… ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt” (Sfântul Serafim de Sarov), nu satanizarea omului prin păcate!
    Cine reprezintă o țară creștină în Parlamentul European trebuie să dorească din tot sufletul să-i apere valorile chiar cu prețul vieții!

  2. Next Generation EU? Hahaha! Mai degraba, Next Desmembration EU! Deja Ungaria si Polonia dau semne ca nu mai pot sta in aceasta nenorocita de sandrama marxista, care e pe cale sa faca implozie sub greutatea propriei mizerii ideologice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X