Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că a aprobat unităţi de producţie suplimentare pentru a creşte capacitatea de producţie a vaccinurilor mARN împotriva COVID-19 dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna pentru regiunea europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Această recomandare nu necesită şi o decizie din partea Comisiei Europene, iar unităţile de producţie suplimentare pot să devină operaţionale imediat, a mai precizat EMA.
Încărcătura virală provocată de varianta Delta este de 300 de ori mai mare faţă de varianta iniţială
Si se vaccineaza cine? Emigrantii afgani?
Experimentul ′′ Universul 25 ′′ este unul dintre cele mai terifiante experimente din istoria științei, care, prin comportamentul unei colonii de șoareci, este o încercare a oamenilor de știință de a explica societățile umane. Ideea ′′ Universe 25 ′′ a venit de la omul de știință american John Calhoun, care a creat o ′′ lume ideală ′′ în care sute de șoareci ar trăi și se reproduc. Mai exact, Calhoun a construit așa-numitul ′′ Paradis al șoarecilor „, un spațiu special conceput unde rozătoarele aveau abundență de mâncare și apă, precum și un spațiu de locuit larg. La început, el a plasat patru perechi de șoareci care în scurt timp au început să se reproducă, rezultând ca populația lor să crească rapid. Totuși, după 315 zile reproducerea lor a început să scadă semnificativ. Când numărul rozătoarelor a ajuns la 600, între ele s-a format o ierarhie și apoi au apărut așa-zișii ′′ nenorociți Rozătoarele mai mari au început să atace grupul, cu rezultatul faptului că mulți masculi încep să se ′′ prăbușească ′′ psihologic. Ca urmare, femelele nu s-au protejat și, la rândul lor, au devenit agresive față de puii lor. Pe măsură ce timpul a trecut, femelele au arătat un comportament din ce în ce mai agresiv, elemente de izolare și lipsă de dispoziție reproductivă. A existat o rată scăzută a natalității și, în același timp, o creștere a mortalității la rozătoarele tinere. Apoi, a apărut o nouă clasă de rozătoare masculine, așa-numiții ′′ șoricei frumoși „. Au refuzat să se împerecheze cu femelele sau să ′′ lupte ′′ pentru spațiul lor. Nu le pasă decât de mâncare și somn. La un moment dat, ′′ masculi frumoși ′′ și ′′ femele izolate ′′ au alcătuit majoritatea populației. Pe măsură ce timpul a trecut, mortalitatea juvenilă a atins 100 % iar reproducerea a ajuns la zero. Printre șoarecii pe cale de dispariție, s-a observat homosexualitatea și, în același timp, canibalismul a crescut, în ciuda faptului că era o mulțime de alimente. La doi ani de la începerea experimentului, s-a născut ultimul copil al coloniei. În 1973, el a ucis ultimul șoarece din Univers 25. John Calhoun a repetat același experiment de 25 ori și de fiecare dată rezultatul a fost același.
Lucrarea științifică a lui Calhoun a fost folosită ca model pentru interpretarea colapsului social, iar cercetarea sa servește ca punct central pentru studiul sociologiei urbane.
~ Medicină olandeză ~
https://www.youtube.com/watch?v=7CXj0AGuh4c…
· ·
https://www.ansa.it/canale_scienza_tecnica/notizie/biotech/2019/05/12/fiocchi-di-grafene-controllano-lattivita-del-cervello-_d1824ebb-f0a8-44bb-bf43-e3469372115c.html?fbclid=IwAR35t5kLcGmQEo_5sLBpse1EJZ9xBMP9N0s_0rNtt_t0oPPnHz0Y50Rf9uo
,,Fulgi minusculi, realizati cu materialul miraculos, grafenul, pot controla activitatea creierului, interactionand cu semnalele neuronilor excitatori care activeaza alti neuroni. Acest nanomaterial selectiv, sigur, optim conductor, ultrasubtire, rezistent, flexibil, grafenul se demonstreaza din ce in ce mai pretios in campul neurologic….
…..datorita urmelor fluorescente, am vazut cum particulele se insereaza in sinapsele neuronilor excitatori…..faptul ca sunt bine tolerati de organism poate permite utilizarea lor ca si ‘barcute” care sa transporte medicatie……”
Exista niste interviuri, ale unui cuplu italian, Montanari, el licentiat in farmacologie, ea bioinginer de talie mondiala, una dintre putinele persoane in lume care, in munca de cercetare, utilizeaza un microscop electronic foarte performant, cel mai performant in momentul actual…Acum eu nu ii promovez, as avea multe intrebari pentru ei, insa vreau sa subliniez unele idei pe care,. de altfel, nu le promoveaza doar ei…. Impreuna, aceste persoane explica niste adevaruri pe langa care am mai trecut, genul metalelor inserate in creierul unui taur care actionau ca niste antene primind impulsuri exterioare sub forma de frecvente radio spre ex, si care ii provocau furie…Ei explica cum aceste experimente se faceau pe maimute acum cel putin 50 de ani, pe vremea studentiei lor, si cum acestora li se induceau diverse stari, de apatie, furie necontrolata… deci ei povestesc cu lejeritate ca astea nu sunt nici pe departe noutati, ei explica legatura dintre nanoparticulele metalice descoperite de ei inclusiv in creierul asaziselor vaci nebune si comportamentul lor….explica cum se fac aceste tratamente asupra soldatilor….deci nu stiu daca reusesc sa ma fac inteleasa, insa noi nu ar trebui sa fim surprinsi de tot ceea ce se intampla in jurul nostru, stare de apatie a unora, persoane aduse in stadiul de legume… sau furia necontrolata spre exemplu a fortelor de ordine indreptata impotriva poporului….vorbesc de asemenea despre crime induse in istorie … Scuzati punctele de suspensie dar mi-e lene sa traduc un interviu intreg, punctez doar cateva idei. Deci ei asta explica, cum anumite metale introduse in creierul uman prin poluare voluta, medicamente, alimentatie , vaccin, actioneaza ca si niste antene care pot fi controlate prin diferite frecvente. La intrbarea daca 5g ne poate afecta, ei raspund ca DA, daca in prealanbil ni s-a adiministrat o anumita medicatie prin intermediul unei nanocapsule care la impulsurile 5g se desface/rupe si imprastie medicatia respectiva, in creier, sange, organe…..Mai vine subliniat faptul ca au descoperit de multi ani legatura de cauzalitate dintre vaccin si leucemie spre exemplu prin prezenta anumitor nanoparticule in sangele celor bolnavi de leucemie, bine, contaminarea poate veni si din poluare, alimentatie, medicamente, toate elemente care sunt contaminate … atunci a fost si momentul cand au inceput sa fie persecutati….Vorbesc despre multe, boli autoimune, despre bagarea nasului in ADN ul uman care nu poate si nu are cum sa ramana fara repercursiuni…si ce m-a impresionat oarecum a fost explcatia despre cum se folosesc fetusii pana la 3 luni, avortati pentru replicarea/multiplicarea vaccinurilor asupra tesuturilor lor, ei nu pot fi anesteziati pentru a nu fi compromisa procedura si spun ca fatul uman simte durere mult mai mult decat un adult…Faza este ca avem aceesi problema, asta este poveste veche de peste 50 de ani, deci ei spun ca stiu lucrurile astea nu de la cineva care trecea pe acolo, ci chiar de la ei, de la producatorii de vaccinuri, medicamente care nu au ascuns niciodata lucrurile astea, deci ei au mentionat intr-un fel sai altul mereu aceste lucruri prescurtat sau nu in prospecte.
Acum, cat de mult a ingaduit Dumnezeu sa fim contaminati pana acum si de ce a permis si permite toate astea tocmai acum, este un subiect la care ramane sa reflecteze fiecare in parte.
poluare voita am vrut sa zic, iar la faza cu 5g, raspunsul este ca ne poate afecta oricum, intrebarea care le-a fost adresata era daca ni se pot administra medicamente cu ajutorul 5g