X

UE îndeamnă statele membre să accepte o parte dintre refugiaţii afgani evacuaţi de la Kabul

Aleph News

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat sâmbătă toate statele, în primul pe cele europene, să primească o parte dintre refugiaţii afgani evacuaţi de la Kabul, ea asigurând de sprijinul financiar al UE ţările membre care vor răspunde apelului, transmite AFP, potrivit agerpres. 

‘Fac apel la toate statele membre care au participat la misiunile în Afganistan, la europeni şi la ceilalţi, să acorde cote de primire suficiente (…) pentru ca, în mod colectiv, să putem veni în ajutorul celor care au nevoie de protecţie’, a declarat Ursula von der Leyen la finalul unei vizite în Spania la centrul de primire pentru angajaţii afgani ai UE la Kabul.

SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

‘Comisia este pregătită să prevadă mijloacele bugetare necesare pentru a sprijini statele membre ale UE care se vor oferi să ajute refugiaţi să se instaleze pe teritoriul lor’, a spus şefa executivului UE într-o conferinţă de presă la baza militară de la Torrejon de Ardoz (nord-est de Madrid), unde a fost instalat centrul de primire.

I am grateful to @sanchezcastejon and @JosepBorrellF for having taken the initiative to coordinate the reception of incoming Afghan EU Delegation staff and their families and for setting up this reception hub. https://t.co/Div1MY6Qqh

— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) August 21, 2021

Potrivit AFP, nu se cunoaşte deocamdată câte state membre s-au angajat să primească refugiaţi afgani şi dacă unele guverne au refuzat.

Însoţiţi de premierul spaniol Pedro Sanchez, Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au vizitat puţin mai devreme facilităţile puse la dispoziţia refugiaţilor în această bază, pe unde vor tranzita toţi afganii care lucrau la Kabul pentru instituţiile UE şi familiile lor, înainte de a fi repartizaţi între diferite ţări unde să-şi refacă viaţa.

Într-o aluzie la caracterul foarte sensibil al acestui subiect în UE-27, Charles Michel a admis că imigraţia constituie ‘o chestiune foarte dificilă în Uniunea Europeană’, el pledând pentru instituirea unor ‘migraţii regulate, ordonate’.

Întrebată cu privire la relaţiile între UE şi talibani, şefa Comisiei a insistat pe faptul că, deşi au existat ‘contacte operaţionale cu aceştia pe teren pentru ‘a salva vieţi’, nu există ‘niciun dialog politic’ cu această mişcare şi, prin urmare, ‘nicio recunoaştere a talibanilor’.

Erdogan cere UE să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan

La rândul său, prim-ministrul spaniol a afirmat că un număr de afgani sosiţi în ultimele zile la centrul de la Torrejon de Ardoz, cu o capacitate de primire de ‘800 de persoane’, au fost deja repartizaţi spre alte ţări, mai ales ‘Danemarca şi unele state baltice’.

Sanchez a mai anunţat că încă două avioane vor ajunge în Spania sâmbătă, unul la ora locală 18.00 (16.=0 GMT) şi celălalt la 21.00 (19.00 GMT). În primul se vor afla angajaţi afgani ai UE şi familiile lor, iar în următorul, persoane care au lucrat pentru Spania, precum şi ‘câţiva americani’.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

3 comentarii

  1. De ce sa se refugieze?
    „si-au luat tara inapoi” de la cotropitor – imperialistul iudeo-american!
    Asa e acum… si cand e razboi si cand nu mai e razboi…. si cand esti ocupat si cand esti eliberat…. „refugiat” de numesti?
    Sa-si puna numele de REFUGEE-STAN sau AFARA-FUGI-STAN si sa le trimita niste ajutoare, sa-si revina din bucuria eliberarii.
    … va imaginati cine se „refugiaza”?
    Ati vazut ce baieti vanjosi vin sa incalece femeile noastre, sa promoveze botnita si Şaria??

    1. Gheorghe, pai fix asta e smecheria: circul asta cu retragerea americanilor din Afganistan si reintoarcerea talibanilor a fost regizat de papusarii lumii pentru a se crea un motiv „unanitar” credibil ca o masa mare de populatie musulmana sa fie pompata in Europa; e aceeasi reteta folosita ca in 2015 – cand sirienii se refugiau din calea descreieratiilor de la ISIS.

  2. Adica, bagati-va contra cost, in tarile voastre, niscaiva teroristi islamici, ca sa vedeti apoi, care dintre voi sare in aer primul! Cat de „generoasa” poate fi UE, atunci cand e vorba de distrugerea propriilor ei cetateni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button