Un summit ‘cheie’ între UE, Republica Moldova, Georgia şi Ucraina

Author:

Emerging Europe

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Liderii Georgiei, Republicii Moldova şi Ucrainei s-au reunit luni la Batumi, oraş-port georgian la Marea Neagră, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a calificat acest summit drept o ‘etapă-cheie’, relatează France Presse, potrivit agerpres. 

Aceste trei foste republici sovietice, care doresc să se îndepărteze de orbita Moscovei, au creat în luna mai un format diplomatic, ”Trio Asociat”, pentru coordonarea eforturilor în cadrul aspiraţiilor lor de a se alătura Uniunii Europene.

Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

„Întâlnirea noastră aici cu Dumneavoastră este o etapă-cheie”, a declarat luni Charles Michel, adresându-se preşedinţilor Georgiei, Salome Zurabişvili, Republicii Moldova, Maia Sandu, şi Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Reuniunea are loc într-o veche cetate din Batumi cu vedere spre coastă.

„Noi împărtăşim aspiraţii şi o viziune comune privind viitorul nostru: o aderare completă la UE, egalitate, libertate şi democraţie”, a afirmat Zelenski, declarându-se „încrezător” în posibilitatea de a atinge acest obiectiv.

„Şi vom celebra împreună sosirea celor trei surori, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova în familia europeană”, a spus el în continuare.

La rândul său, Michel a asigurat că UE rămâne ‘un partener puternic şi de încredere’, precizând că acest sprijin arată ‘importanţa strategică’ pe care Bruxellesul o conferă acestui parteneriat.

UE, potrivit lui, angajează un ‘program de investiţii fără precedent’ de 2,3 miliarde de euro având potenţialul ‘de a mobiliza până la 17 miliarde de euro investiţii publice şi private pentru regiune’.

În iunie 2014, Tbilisi, Chişinău şi Kiev au semnat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană cuprinzând dispoziţii în materie de cooperare politică şi economică, în special un regim de liber schimb şi o scutire de vize pentru sejururi scurte.

Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

Aceste acorduri nu angajează Bruxellesul să facă posibilă aderarea celor trei ţări, dar ele trebuie să implementeze reforme politice şi economice în vederea unei eventuale aderări.

În 2019, şefii diplomaţiei din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au prezentat o declaraţie comună în care şi-au reafirmat planurile lor de a adera la UE, o perspectivă ce irită Moscova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X