X

Comisia Europeană declanşează proceduri de infringement împotriva Ungariei şi Poloniei

Twitter

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Comisia Europeană a anunţat joi că a declanşat , în legătură cu legea ungară care interzice ‘promovarea’ în rândul minorilor a homosexualităţii, şi contra Poloniei, pentru ‘zonele fără ideologie LGBT’ decretate de anumite comunităţi locale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Executivul UE, care denunţă caracterul discriminatoriu al respectivelor măsuri faţă de persoanele LGBT+, a explicat că a trimis celor două state câte o scrisoare oficială de punere în întârziere. Este vorba despre prima etapă a unei proceduri ce poate duce la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), iar apoi la sancţiuni financiare.

Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

Budapesta şi Varşovia au la dispoziţie două luni pentru a răspunde.

‘Egalitatea şi respectarea demnităţii şi a drepturilor omului sunt valori fundamentale ale UE, consacrate de Articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene. Comisia va utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţia sa pentru a apăra aceste valori’, subliniază executivul UE într-un comunicat.

Ungaria a adoptat la 15 iunie o lege care interzice ‘reprezentarea sau promovarea’ în rândul minorilor a homosexualităţii sau a schimbării de sex. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat drept o ‘ruşine’ această lege, intrată în vigoare săptămâna trecută, însă guvernul ungar a respins criticile şi cererile executivului european.

În Polonia, o sută de comunităţi locale au adoptat din 2019 o rezoluţie ‘anti-ideologia LGBT’ sau o ‘cartă a drepturilor familiilor’. Comunităţile respective reprezintă o treime din teritoriul Poloniei şi sunt situate în principal în estul şi sud-estul ţării, zone cu puternică tradiţie catolică.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

Aceste decizii au condus deja Comisia Europeană în iulie 2020 să priveze de subvenţii în cadrul unui program de înfrăţire unele dintre aceste municipalităţi.

În primul său discurs în Parlamentul European cu privire la starea Uniunii, susţinut în septembrie 2020, Ursula von der Leyen a criticat aceste ‘zone fără umanitate’ care ‘nu îşi au locul’ în UE.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. Nu țin cu catolicii, dar se vede treaba că cele două țări în care catolicii sunt majoritari, sunt mai drepte în judecată decât țările majoritar ortodoxe cum ar fi România, de pildă. Desigur că vorbim de atitudinea conduceriilor celor două țări, dar chiar și așa, având în vedere că fiecare țară își are conducerea pe care o merită, iată că noi, țară ortodoxă am ajuns în urma catolicilor. Vai nouă! Doar titulatura de ortodocși ne-a mai rămas, căci faptele nu ne ajută deloc. De aceea credem că denumirea de fariseu nu ne este astăzi străină nouă românilor. Desigur că judecata aceasta este valabilă pentru nivel macro, căci la nivel de comunitate situația nu mai este așa, ci invers, adică credem că suntem pe o pistă bună. Deci în care țară trebuie să fie făcute schimbări majore ca să corespundă titulatura cu sensul sau semnificația titulaturii? Exact, ați ghicit, în țările majoritar ortodoxe care dorm în papuci, din păcate. Cine mai poate face aceste schimbări când mafia(nedreptatea) a cuprins întreg mapamondul? Doar El, Cel ce este dintotdeauna(„Eu sunt Cel ce sunt.”). Cum? Cum va voi, căci ale Lui sunt toate câte sunt, inclusiv noi, oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button