Marine Le Pen şi 15 aliaţi europeni, între care Viktor Orban, au în vedere o ‘alianţă’ în Parlamentul European

Author:

TV5

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen şi 15 aliaţi europeni, între care premierul ungar Viktor Orban, au publicat vineri o „declaraţie comună” prezentată ca fiind „prima piatră de temelie” a unei alianţe în Parlamentul European care vizează „reformarea Europei”, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Într-un moment în care globaliştii şi europeniştii, între care Emmanuel Macron este principalul reprezentant în Franţa, lansează Conferinţa privind viitorul Europei ce are ca scop creşterea puterii organismelor europene, acordul de astăzi este prima piatră de temelie către constituirea unei mari alianţe în Parlamentul European”, scriu semnatarii în declaraţia lor, publicată de partidul Rassemblement National (RN) condus de Marine Le Pen.

Cehia introduce teste PCR la intrarea în țară pentru persoanele nevaccinate

Printre aceştia se numără Marine Le Pen, liderul formaţiunii italiene Liga Matteo Salvini, premierul ungar şi liderul Fidesz Viktor Orban, liderul partidului polonez Lege şi Justiţie (PiS) Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului VOX, de extremă dreaptă din Spania, Santiago Abascal, şi liderul Fratelli d’Italia (neofascist) Georgia Meloni.

Aceste partide nu fac parte din aceleaşi grupuri în Parlamentul European. RN şi Liga aparţin grupului Identitate şi Democraţie (ID), în timp ce Lege şi Justiţie, Vox şi Fratelli d’Italia fac parte din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (CRE). Fidesz, care s-a desprins în martie de grupul Partidului Popular European (PPE), îşi caută alţi parteneri.

Într-o declaraţie separată, integrată printr-un link la declaraţia comună, Marine Le Pen afirmă că acest document este „baza unei activităţi culturale şi politice comune, respectând rolul grupurilor politice actuale”. Ea subliniază necesitatea unei „reforme profunde” a UE, temându-se de „crearea unui super-stat european”.

Consiliul UE va organiza un summit dedicat relațiilor cu China și cu țările balcanice

Uniunea Europeană „continuă să urmeze calea federalistă care o îndepărtează inexorabil de popoarele care sunt inima civilizaţiei noastre”, scriu în declaraţia lor comună cei 16 semnatari.

„În urma acestei constatări, cele mai influente partide patriotice de pe continent au înţeles importanţa unirii forţelor pentru a cântări mai mult în dezbateri şi a reforma Uniunea Europeană”, adaugă ei, spunând că vor să traseze „contururile unei acţiuni comune”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X