apador-ch
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Polonia după demiterea a doi judecători fără motiv şi fără un posibil recurs, în baza unei reforme din 2017, ceea ce pune pericol „încrederea în justiţie”, relatează AFP, potrivit agerpres.
Cei doi judecători, vicepreşedinţi ai tribunalului din Kielce, sud-estul ţării, au fost demişi din funcţie în ianuarie 2018 de către ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, membru al partidului „Polonia Solidară”, aliat al Partidului Lege şi Justiţie (PiS), al premierului polonez Mateusz Morawiecki.
Citește și: Suntem SPIONAȚI prin telefoane, computere, televizoare, mașini. Chiar și prin soneria de la ușă!
La solicitările celor doi judecători de a oferi explicaţii cu privire la aceste revocări, Ministerul Justiţiei a răspuns că nimic nu îl obligă pe ministru să comunice motivele deciziei sale şi că, pentru a facilita punerea în aplicare a reformelor, nu este posibil niciun recurs.
Ministerul s-a bazat pe o lege adoptată în iulie 2017, care îi conferă ministrului dreptul de a lua astfel de decizii timp de şase luni.
Judecătorii CEDO au decis în hotărârea lor că o „compatibilitate” a acestei legi „cu prevederile statului de drept” este „îndoielnică”. Ei au menţionat, de asemenea, că legea nu prevede „niciuna dintre cerinţele fundamentale ale corectitudinii procedurale” şi expune astfel magistraţii polonezi la o „încetare timpurie şi arbitrară a funcţiilor lor”.
Ei au condamnat Polonia pentru „încălcarea dreptului la acces la o instanţă” şi au ordonat Varşoviei să plătească 20.000 de euro „daune materiale şi morale” fiecăruia dintre reclamanţi, o sumă mare comparativ cu jurisprudenţa CEDO.
Citește și: Americanii vor relații mai stabile cu Rusia, dar vor riposta la atacuri. Cu China este mai complicat
Judecătorii europeni au reamintit, de asemenea, necesitatea unui „control de către un organ judiciar independent” a deciziilor de revocare a magistraţilor, pentru protejarea împotriva „arbitrariului puterii executive”.
Reforma justiţiei lansată de Partidul Lege şi Justiţie (naţionalist conservator), aflat la putere în Polonia din 2015, a făcut, de asemenea, obiectul mai multor condamnări de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.