Liderii europeni l-au condamnat cu tărie pe premierul ungar Viktor Orban, la summitul celor 27 de ţări de la Bruxelles, pentru legea anti-LGBT, considerată homofobă.„Ungaria nu vrea să părăsească UE. Dimpotrivă, vrem să o salvăm de ipocriţi”, a scris pe Twitter ministrul maghiar al Justiției, informează mediafax.
„Nu a fost o discuţie diplomatică, a fost mai degrabă o confruntare”, a comentat premierul belgian Alexander De Croo, considerând acest moment „istoric”, notează Le Point.
Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd
Cel mai vehement a fost premierul olandez Mark Rutte, care a afirmat că Ungaria, cu legea sa, nu mai are „nimic de făcut în Uniunea Europeană”. El i-a spus lui Viktor Orban că, dacă nu-i plac valorile UE, ar trebui să activeze articolul 50 din tratat „care a fost creat în acest scop” şi să părăsească Uniunea.
„Ungaria nu vrea să părăsească Uniunea Europeană. Dimpotrivă, vrem să o salvăm de ipocriţi”, a scris pe Twitter ministrul maghiar al Justiţiei, Judit Varga.
Legea prevede că „pornografia şi conţinutul care înfăţişează sexualitatea sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu vor fi accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”.
Armata rusă lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit
„Legea nu priveşte homosexualii, ci modul în care părinţii doresc să facă educaţie sexuală copiilor lor”, s-a apărat Viktor Orban.
Această lege a determinat 17 ţări membre, inclusiv Franţa, Germania, Ţările de Jos, Italia şi Belgia, să adreseze o scrisoare liderilor UE Charles Michel şi Ursula von der Leyen şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres, cu privire la necesitatea de a susţine valorile europene.
Deși nu imi vine sa cred ca o spun ,dar totusi zic: ” BRAVO UNGURILOR” , ce inseamna sa ai un președinte care se zbate pt tara lui!!!! Nu trădători si vânzători de neam si patrie ca la noi!
Viu este Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Veșnic Iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om din Sfânta Fecioară Maria, prin puterea Sfântului Duh și a Tatălui nostru Sfânt din Ceruri. Să fim cu El, în fiecare moment, în vecii vecilor!
….
„Pe plan intern, Orbán este popular parțial datorită faptului că i se recunoaște în mod public, pe scară largă, înlăturarea unei crize economice în Ungaria și administrea finațelor ei publice.”
În 2018 Viktor Orban spunea astfel:
„`Oricât de absurd ar putea să sune ceea ce spun, totuși, pericolul cu care ne confruntăm vine din Vest, de la politicienii din Bruxelles, Berlin și Paris`, a spus Orbán fiind aplaudat cu putere. `Desigur că vom lupta și vom folosi unelte legale tot mai puternice. Prima este legea noastră « Opriți-l pe Soros »`.” (dintr-un articol din 2018)
UNGARIA, PRIN PARTIDUL FIDESZ CONDUS DE VIKTOR ORBAN, ARE STRATEGIE CU BĂTAIE LUNGĂ PENTRU APĂRAREA VALORILOR CREDINȚEI CREȘTINE. OBSERVĂM CĂ ÎN 2012 UNGARIA A ADOPTAT O NOUĂ CONSTITUȚIE, ÎN CARE S-A STIPULAT CĂ: 1) UNGURII SUNT UNIȚI PRIN DUMNEZEU ȘI CREȘTINISM; 2) STATUL ESTE OBLIGAT SĂ PROTEJE VIAȚA UMANĂ, CARE ÎNCEPE DE LA ZĂMISLIRE (DE FAPT SE INTERZICE AVORTUL); 3) CĂSĂTORIA ESTE UNIREA DINTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE; 4) UNGARIA TREBUIE SĂ PROTEJEZE DREPTUL COPIILOR LA IDENTITATEA DE SINE POTRIVIT SEXULUI DE LA NAȘTERE.
Dacă nici acum nu-l vede lumea pe Sarsailă înseamnă că e oarbă de tot ori că s-a îmbătat de-a binelea chiar dacă n-a consumat alcool. Fiecare român creștin să se delimiteze de „cel rău” arătat aici în mod foarte clar, ca să nu primească cele ce se cuvin diavolului și cozilor lui de topor. Să nu mai zică cineva că nu știe cu cine are de-a face când vine vorba de ue.
Cine se complace cu „valorile” LGBT este una cu ue, iar „valorile” LGBT sunt ale lui Lucifer. Hai, că nu-i greu de înțeles, este conform legii asociativității predate odinioară la matematica din liceu.