Aleph News
Uniunea Europeană îşi va apăra valorile şi va acţiona împotriva legii din Ungaria care este considerată discriminatorie faţă de LGBT, a dat asigurări vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la capătul unui summit unde această măsură a stârnit proteste, relatează AFP, potrivit agerpres.
„Această nouă lege din Ungaria este clar discriminatorie şi, aşa cum se întâmplă într-o democraţie, vom lupta împotrivă, folosind instrumente juridice” aflate la dispoziţia noastră, a spus ea într-o conferinţă de presă.
Putin susține consolidarea dialogului cu UE
„Ieri, majoritatea dintre noi au spus foarte clar că această nouă lege din Ungaria încalcă valorile noastre (…) A existat un sprijin zdrobitor pentru ideea că ne vom apăra valorile”, a adăugat şefa executivului european.
„La Comisie, noi am examinat această lege în profunzime, şi am scris guvernului ungar pentru a-i expune în detaliu îngrijorările noastre pe plan juridic”, a reamintit ea.
Comisia a dat termen Ungariei până la 30 iunie să răspundă.
„Există demersuri suplimentare care pot fi apoi luate. Acest lucru depinde de modul în care Ungaria reacţionează”, a precizat Ursula von der Leyen.
Bruxellesul poate să deschidă o procedură de infringement pentru încălcarea dreptului european, care poate duce la sesizarea Curţii de Justiţie a UE şi la sancţiuni.
La rândul său, premierul portughez Antonio Costa, a cărui ţară asigură până la sfârşitul lunii preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a spus că „nu poţi fi membru al UE dacă nu respecţi şi nu accepţi valorile sale”.
În cadrul unei dezbateri tensionate de joi, majoritatea liderilor europeni l-au criticat pe premierul ungar Viktor Orban pentru legea controversată. Premierul olandez Mark Rutte a sugerat chiar activarea Articolului 50 din Tratat pentru ieşirea din UE, cum a făcut Marea Britanie, dacă valorile UE nu îi convin liderului de Budapesta.
Însă această perspectivă a fost exclusă de şefa CE. „În Ungaria există zece milioane de locuitori şi sunt ferm convinsă că există zece milioane de motive bune ca Ungaria să rămână membră a UE”, a subliniat ea.
Ursula von der Leyen a calificat discuţia dintre lideri drept „factuală, dar în acelaşi timp şi foarte personală şi emoţională”.
Un britanic a fost diagnosticat cu COVID-19 timp de 305 zile (VIDEO)
În timpul dezbaterii, premierul luxemburghez Xavier Bettel, căsătorit cu un bărbat, şi-a împărtăşit experienţa personală interpelându-l pe omologul său ungar. El a reamintit despre o cină petrecută cu soţul său şi cu premierul ungar la Budapesta în urmă cu mai mulţi ani, exprimându-şi regretul să constate că „nu mai este acelaşi Viktor Orban”.
„M-a dezamăgit mult şi i-am spus că este trist” că se întâmplă asta, a explicat vineri Bettel, care a subliniat cu o zi în urmă că „acceptarea de sine (ca homosexual) este deja foarte grea, aşa că stigmatizarea face totul şi mai greu”.
„Valorile europene?Niște spurcăciuni!Ar trebuii să se destrame această uniune de sodomiți căci numai probleme au adus în fiecare stat membru!Nu le convine că Ungaria mai are încă suveranitate!
Bolsevicii europeni de la Bruxelles au trecut demult, de la desueta lozinca marxista, „Proletari din toate tarile, uniti-va”, la cea de actualitate, „Poponari din toate tarile, beliti-va(unde va place voua mai mult) Dar beliti-i si pei ceilalti”!
O mică piesă dintr-un mare puzzle. Încet-incet tabloul se completează si începem să înțelegem câte ceva. O poză de famile din 2012, cu Ursula și tăticul ei care a făcut-o mare. Iar ea e fetiță ascultătoare, face tot ce-i zice tătucu Soros, nu iese din cuvântul lui. Și îi dă înainte cu emigrația, cu vaccinarea, cu teoria gender și alte drăcovenii, cum a învățat-o ta-su. Ptiu! Piei, drace! https://www.gettyimages.ch/detail/nachrichtenfoto/german-labour-minister-ursula-von-der-leyen-talks-with-nachrichtenfoto/154993890?language=fr
Astfel de personaje precum Ursula sunt pe placul ocultei, care să-i fie ei ascultătoare și nicidecum lui Hristos, adică adevărului. Deci, logic, cum Ursula nu urmează valorile adevărului, va urma cu siguranță „valorile” minciunii, adică pe cei care susțin LGBT. Treziți-vă români și întoarceți spatele unei asemenea prietenii cu ue, altfel vă veți face părtași la răsplata nelegiuirilor ei! Încă mai este timp de întoarcere, nu-l irosiți.