Drapelul curcubeu va fi arborat la sediile Parlamentului European

Author:

Wikipedia

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Preşedintele Parlamentului European (PE), David Sassoli, a aprobat miercuri propunerea unei eurodeputate ecologiste ca drapelul comunităţii LGBT să fie arborat pe sediile acestei instituţii europene şi ale reprezentanţelor acesteia în statele UE, după refuzul UEFA ca stadionul Allianz Arena din Munchen să fie iluminat în culorile curcubeului la partida Germania-Ungaria de la EURO 2020 şi în contextul criticilor europene la adresa Ungariei pe tema unei legi care interzice în această ţară promovarea homosexualităţii în şcoli, potrivit agerpres. 

Eurodeputata germană Terry Reintke, din grupul Verzilor, a cerut la începutul sesiunii plenare a Parlamentului European care se desfăşoară miercuri şi joi la Bruxelles ca această instituţie să se alăture demersului unor stadioane şi autorităţi publice europene, care au anunţat că miercuri seară vor arbora steagul LGBT sau îşi vor ilumina sediile în culorile acestuia, relatează agenţia EFE.

Putin: Procesele geopolitice devin tot mai turbulente

Iniţiativa vine după ce UEFA a respins cererea primăriei din Munchen ca la partida Germania-Ungaria stadionul Allianz Arena să fie iluminat în culorile curcubeului. UEFA a propus evenimente alternative pentru aceasta, dar primăria oraşului german dorea să facă acest lucru acum în semn de solidaritate cu comunitatea LGBT din Ungaria, ţară unde a fost adoptată o lege care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli şi în rândul minorilor şi care a creat un nou conflict între Budapesta, de o parte, şi instituţii ale UE şi oficiali europeni, de cealaltă parte.

Această lege este ”incompatibilă cu ideea mea de a face politică”, a declarat cancelarul german Angela Merkel, în timp ce preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris respectiva lege ungară drept o ”ruşine”.

În opinia eurodeputatei germane care a cerut arborarea steagului LGBT pe sediile Parlamentului European, acest drapel nu reprezintă ”o provocare politică”, ci un ”semnal faţă de drepturile fundamentale, diversitatea şi demnitatea umană”.

Preşedintele PE, David Sassoli, a mulţumit pentru această propunere şi o susţine, dând asigurări că instituţia pe care o conduce este ”angajată faţă de promovarea drepturilor LGTBQI” şi participă activ la campaniile de conştientizare.

Un altfel de TRIBUT! UE se fereşte de un nou val de refugiaţi plătind Turciei miliarde de euro

 

Prin urmare, începând de miercuri şi pentru o perioada neprecizată drapelul curcubeu se va regăsi pe clădirile Parlamentului European din Bruxelles şi de asemenea la sediile reprezentanţelor acestei instituţii în oraşele statelor membre.

Şi primăria oraşului Bruxelles a anunţat că miercuri va ilumina în culorile steagului LGBT celebra Grande Place

4 thoughts on “Drapelul curcubeu va fi arborat la sediile Parlamentului European”

  1. Inainte, simbolul depravarii totale era reprezentat de Sodoma si Gomora! Acum, in aceasta hora a perversiunilor, a intrat si Bruxellul!

  2. Toți cei din UE care acceptă acest simbol își dă automat acordul pentru LGBT și ce-or mai fi, adică, cu alte cuvinte, fac legea celui rău. Se dezvăluie pe zi ce trece tot mai mult identitatea UE și lumea merge înainte ca și cum nu se întâmplă nimic. La fel a fost și încă este cu Sinodul din Creta din iunie 2016. Și ne mai întrebăm de ce sataniștii ne asaltează cu valul 4 (care urmează)? Pentru cei indiferenți vin valuri după valuri aducând cu ele numai necazuri. Lumea încă nu s-a trezit. Simbolul satanei tronează la vârful UE iar lumea doarme „de nu se poate”! Să nu cumva să se întâmple și la noi ca la egipteni când nu voiau să-i lase pe evrei să plece în Țara Făgăduinței, adică să se repete jalea de atunci. Doamne miluiește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X