– Germania susţine „pe deplin” un nou pact al Uniunii Europene (UE) privind migraţia care promovează redistribuirea refugiaţilor şi împărţirea poverii financiare, afirmă ministrul de externe Heiko Maas, care cere ca acordul UE cu Turcia privind refugiaţii să fie actualizat. De asemenea, el spune că Berlinul va solicita noi sancţiuni împotriva Belarusului, relatează EFE şi DPA, potrivit agerpres.
Maas s-a exprimat asupra acestor subiecte în declaraţii publicate luni de ziarele La Repubblica şi Die Welt.
Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral
”Ar trebui să găsim o soluţie pentru redistribuirea refugiaţilor. Iar ţările care nu doresc să participe ar trebui să contribuie în alte moduri la rezolvarea acestei probleme, de exemplu prin furnizarea de resurse financiare pentru protejarea frontierelor externe ale UE. Trebuie să facem în sfârşit progrese în ceea ce priveşte împărţirea poverii”, subliniază Maas.
Potrivit şefului diplomaţiei germane, este nevoie de „o soluţie cuprinzătoare pentru migranţi, inclusiv pentru problema aşa-numitei migraţii secundare în cadrul UE. Toată lumea trebuie să-şi asume responsabilitatea”. În acelaşi timp el susţine actualizarea cooperării cu Turcia.
”În ciuda tuturor dificultăţilor pe care le avem cu guvernul turc, trebuie să recunoaştem că acesta nu a dus o povară uşoară în ceea ce priveşte imigraţia. Turcia găzduieşte aproape patru milioane de refugiaţi care au fugit din cauza războiului civil din Siria şi din alte părţi ale regiunii. Cred că noi, cei din UE, avem un interes puternic în reînnoirea acordului cu Turcia privind migranţii”, spune el. Deşi nu vrea să vorbească despre cifre, menţionează că „fără bani nu poate exista niciun acord”, sugerând că acesta ar presupune ca UE să ofere finanţare suplimentară pentru Turcia.
Printre altele, acordul privind refugiaţii dintre UE şi Turcia prevede ca Ankara să ia măsuri drastice împotriva migraţiei neautorizate către UE şi ca Grecia să trimită înapoi în Turcia migranţii care au ajuns ilegal în insulele din Marea Egee. În schimb, UE preia un refugiat sirian din Turcia pentru fiecare sirian trimis înapoi şi oferă sprijin financiar ţării pentru a se ocupa de refugiaţi, scrie DPA.
În ceea ce priveşte apelurile pentru o nouă misiune UE de salvare a refugiaţilor în largul coastelor libiene, Maas nu vede condiţiile: „Multe state membre nu ar accepta-o (…) Este clar că, cu o astfel de misiune, nu am putea intercepta toţi migranţii care ajung în Europa. Avem nevoie de o abordare globală, care să atace la rădăcina fluxurilor”.
SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului
De asemenea, ministrul german se referă la situaţia din Belarus şi consideră „inevitabilă impunerea de noi sancţiuni”. ”Nu cred că ne putem aştepta ca atitudinea preşedintelui Alexander Lukaşenko să se schimbe pe termen scurt. De aceea, Europa trebuie să reacţioneze. Persecutarea opoziţiei, violenţa împotriva demonstranţilor, arestările, toate acestea sunt inacceptabile”.
”Am impus deja sancţiuni unor persoane şi companii. Acum dorim să le extindem la sectoare ale economiei belaruse, cum ar fi industria potasei sau sectorul energetic. Şi ar trebui să împiedicăm guvernul de la Minsk să se finanţeze cu obligaţiuni guvernamentale vândute în Uniunea Europeană”, explică el.