DETALIILE ”planului Kos Karoly” – baza implicării masive a Ungariei în Transilvania / Ministrul Aurescu, întrebat de un deputat despre acest PLAN al guvernului Ungar

Author:

Aurescu Ungaria

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Deputatul PSD Ilfov, Daniel Ghiță, cere ministrului Afacerilor Externe Român, Bogdan Aurescu, clarificari privind aplicarea de catre guvernul Ungariei a planului Kos Karoly in Transilvania – un plan de milioane de euro finanțatări a unor ONG-uri prin care au fost achiziționate clădiri simbol, finanțate societăți comerciale, cluburi de fotbal cât și au fost cumpărate principalele publicatii de limba maghiara din Transilvania.

Daniel Ghiță, către ministrul de Externe Român: La finele lunii aprilie 2021, dupa ce, in data de 28 aprilie, ati efectuat o vizita in Ungaria, in presa au aparut informatii conform carora, cu aceasta ocazie, ati fi acceptat planul de investitii demarat de guvernul Ungariei in Transilvania.

Ce este PLANUL Kos Karoly – adoptat de Guvernul Ungariei, o amplă implicare socială, culturală și economică în 16 județe din Transilvania

”Guvernul Ungariei a adoptat, in cursul anului 2016, un plan denumit Kos Karoly, care este un document programatic prin care guvernantii de la Budapesta, in frunte cu premierul Viktor Orban, isi asuma explicit pe termen mediu si lung o ampla implicare sociala, culturala si economica in 16 judete din Transilvania.

Programul a fost pus in aplicare incepand din anul 2017 prin intermediul Fundatiei Pro Economica, condusa de o reprezentanta a UDMR, Kozma Monika. Programului i s-a atribuit in mod emblematic numele initiatorului si promotorului „transilvanismului”, curent ideologic care acrediteaza, in esenta, ideea unui specific transilvan, ardelean, in raport cu statul roman, si vizeaza desuveranizarea Romaniei in cele 16 judete din Transilvania.

Este important de retinut ca, dupa dictatul de la Viena si anexarea de catre Ungaria fascista a judetelor romanesti din nord-estul Transilvaniei, ideologul Kos Karoly, care a manifestat sentimente antiromanesti si antisemite, a fost decorat de dictatorul Miklos Horthy cu cea mai inalta distinctie a statului ungar, Crucea Apararii Nationale.

Programul Kos Karoly nu vizeaza intreaga populatie din cele 16 judete din Transilvania, ci doar pe cetatenii romani de etnie maghiara, concretizand „decizia guvernului ungar de a initia un program de revitalizare economica pentru cetatenii maghiari din Romania”. Planul Kos Karoly,prin care au fost trasate prioritatile dezvoltarii economice a Transilvaniei, este parte integranta a Strategiei Unitatii Nationale pe care Ungaria a adoptat-o in 2011, in scopul reunirii maghiarilor din Bazinul Carpatic.”

Ungaria GhitaDaniel Ghiță detaliează faptul că Guvernul de la Budapesta a alocat din 2018 pana in prezent zeci de miliarde de forinti pentru sustinerea dezvoltarii economice a comunitatilor maghiare din Transilvania, indeosebi pentru subventionarea fermierilor de nationalitate maghiara din zona.

”Cu ocazia unei intalniri pe care ati avut-o cu ministrulde externe al Ungariei la Bucuresti in mai 2020, seful diplomatiei ungare a declarat ca asanumitul program de dezvoltare economica a Transilvaniei nu va continua fara acordul Romaniei si ati convenit negocierea unui acord international care sa stabileasca parametrii in baza carora acest program finantat din bugetul statului ungar si alte programe similare sa poata fi aplicate pe teritoriul Romaniei.

Cu toate acestea, in septembrie 2020, ministrul maghiar Peter Szijarto a anuntat ca guvernul Ungariei va extinde aproape in tot vestul Romaniei asanumitul program de dezvoltare economica transilvaneana, care pana atunci se derulase doar in asazisul Tinut Secuiesc. In noiembrie 2020, ambasadorul Romaniei la Budapesta, Marius Lazurca, i-a transmis public vicepremierului ungar Zsolt Semjen ca programul guvernului Ungariei privind subventionarea fermierilor maghiari din Transilvania nu a fost discutat cu guvernul Romaniei si ca acesta nu si-a dat acordul pentru implementarea acestor masuri. Totusi, cu o impertinenta vadita, seful diplomatiei ungare a anuntat in decembrie 2020, intr-o conferinta de presa organizata la Targu Mures, ca guvernul maghiar va continua programul economic prin care sustine companii din Transilvania, in mare parte detinute de cetateni de etnie maghiara, desi, asa cum am aratat, in cursul lunii mai declarase la Bucuresti ca programul nu va continua fara acordul Romaniei.

Pe plan cultural, guvernul Ungariei a acordat la finele anului 2018, prin Fondul Bethleen Gabor, folosit pentru distribuirea sprijinului financiar catre ONG-urile din strainatate, suma de 12,68 milioane de euro pentru deschiderea de centre culturale in doua mari orase transilvane, Oradea si Cluj Napoca, considerate candva fortarete ale culturii maghiare.

Pentru proiectul de la Oradea a fost alocata suma de 7,67 milioane de euro, din care a fost cumparat, de la urmasii fostului proprietar, Palatul Sonnenfeld de pe strada Moscovei. Pentru proiectul de la Cluj Napoca a fost alocata suma de 4,97 milioane de euro, din care a fost achizitionata o cladire de pe strada Samuel Brassai, in care a functionat in perioada interbelica Institutul pentru Literatura si Tipografie Minerva, iar dupa 1948 a functionat Tipografia de Stat Ardealul din capitala simbolica a Transilvaniei. Aceasta cladire a fost cumparata de la un ONG dubios, denumit Asociatia Culturala Minerva si constituit de ziaristii de la cotidianul local de limba maghiara Szabadszag din Cluj, care s-a declarat succesorul fostului Institut pentru Literatura si Tipografie Minerva. Ambele imobile, situate in zone ultracentrale, au fost cumparate prin Fundatia pentru Scoala, un ONG de casa al UDMR condus de Nagy Zoltan Levente, seful de cabinet al presedintelui Kelemen Hunor. Centrele culturale din Oradea si Cluj Napoca vor purta denumirea de „Casa Maghiara” si in fiecare din acestea vor functiona o sala de spectacole, destinata indeosebi trupelor de teatru de limba maghiara, o biblioteca, sali de cursuri, sali de expozitii si birouri ale asociatiilor pedagogice si culturale.

Cabinetul condus depremierul Viktor Orban a alocat sume substantiale si pentru dezvoltarea sportului in judetele cu populatie preponderent maghiara, Harghita si Covasna, finantand, prin Asociatia Maghiara de Fotbal si prin Fondul Bethleen Gabor, Academia de Fotbal si clubul de fotbal FK Csikszereda din Miercurea Ciuc, cu 11,5 milioane de euro, si clubul de fotbal Sepsi OSK Sfantu Gheorghe, cu 6,2 milioane de euro.

In fotbalul din Secuime s-a implicat puternic cel mai mare milionar actual din Ungaria, Meszaros Lorinc, consatean si prieten din copilarie cu premierul Viktor Orban, care si-a inceput cariera in politica si in afaceri ca primar in localitatea lor natala, Felcsut. La inceputul lunii aprilie 2021, guvernul de la Budapesta a anuntat ca va infiinta si va finanta, dupa reteta Sepsi si Csiksereda, un club de fotbal si la Targu Mures, orasul in care traieste cea mai mare comunitate maghiara din Romania (peste 70.000 de persoane).

Guvernul Fidesz a investit masiv in ultimii ani si in presa de limba maghiara din Transilvania, pe care a preluat-o aproape in totalitate.

Banii au fost alocati tot prin Fondul Bethlen Gabor, iar platile au fost efectuate printr-un ONG obscur denumit Asociatia pentru Spatiul Media Transilvan, inregistrata in localitatea Salard din judetul Bihor, care a depus un proiect in acest sens la Ministerul Resurselor Umane din Ungaria. In decembrie 2017, guvernul ungar a decis finantarea acestei asociatii cu suma de 4,5 milioane de euro, iar in martie 2019 i-a mai alocat in acelasi scop suma de 6 milioane de euro. Cu acesti bani au fost cumparate deja principalele publicatii de limba maghiara din Transilvania.

In ultimii ani, organizatii ale minoritatii maghiare din Transilvania, finantate de guvernul de la Budapesta, sau oameni de afaceri din Ungaria, apropiati de partidul de guvernamant FIDESZ si de premierul Viktor Orban, au reusit sa cumpere cladiri simbol situate in centrul unor mari orase ardelene,in unele cazuri dupa incercari nereusite de acaparare ale lor prin retrocedare.

Un astfel de exemplu este cunoscutul hotel Melody din centrul municipiului Cluj Napoca, care este cladire monument istoric din categoria A1. Hotelul este amplasat la circa 30 de metri de Consulatul Ungariei si a fost construit in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand a fost denumit Pannonia. Dupa 1989, hotelul Melody a ajuns in proprietatea unui om de afaceri clujean, de nationalitate romana. Hotelul a fost revendicat in anii 90 de Biserica Romano-Catolica Maghiara, dar, dupa aproape un deceniu de procese, proprietarul roman a avut castig de cauza,obtinand hotarari favorabile in toate cele trei instante (Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj si Inalta Curte de Casatie si Justitie), reclamanta neputand face dovada proprietatii asupra acestui imobil. Hotelul Melody a fost in ultimul deceniu singurul imobil important cu proprietar roman din Piata Unirii, respectiv din jurul Catedralei Romano-Catolice Sfantul Mihail si a grupului statuar al regelui Matei Corvin. Dupa decesul proprietarului roman, urmasii sai au vandut hotelul, in vara anului 2020, Fundatiei Sapientia, care patroneaza universitatea de limba maghiara cu acelasi nume, al carei presedinte de onoare este fostul episcop reformat si europarlamentar Laszlo Tokes. Pretul de vanzare a fost de 6 milioane de euro, care au fost alocati Fundatiei Sapientia, prin Fondul Bethleen Gabor, de guvernul de la Budapesta. Reprezentantii Fundatiei Sapientia au anuntat ca aceasta cladire nu va mai avea destinatie de hotel si ca in aceasta va isi va desfasura activitatea Centrul Traditiilor Transilvane din cadrul Universitatii Sapientia. Anterior acestei vanzari, desi au fost notificate, Ministerul Culturii, Primaria Municipiului Cluj Napoca si Consiliul Judetean Cluj nu si-au exercitat dreptul de preemtiune asupra cumpararii imobilului.

Un alt exemplu este hotelul Dacia din centrul municipiului Satu Mare, o alta cladire simbol cu statut de monument istoric din categoria A1, care este amplasata in Piata Libertatii, la circa 50 de metri de Catedrala Romano-Catolica Inaltarea Domnului. In cladire este incorporata si Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare. Hotelul a fost construit in stilul new secession, la inceputul secolului XX, cand a primit denumirea Pannonia. Proiectul hotelului a castigat marele premiu la Expozitia Universala de la Paris din 1901. Hotelul a fost nationalizat de statul roman in 1948, cand a fost denumit Dacia, dar in timpul regimului comunist a ramas inscris in cartea funciara sub vechea denumire Pannonia. In 1995 a fost privatizat, prin metoda MEBO, devenind proprietatea unei societati comerciale constituite de angajatii hotelului, SC Dacia SA. Dupa 12 ani, pachetul majoritar de actiuni, respectiv 50,5%, a fost cumparat cu suma de 1,7 milioane de euro de un potent om de afaceri din Negresti Oas, care a demarat un proiect de transformare in hotel de 5 stele, dar in scurt timp proiectul s-a impotmolit si cladirea a ramas in paragina aproape un deceniu. In cursul anului 2018, hotelul Dacia a fost cumparat de la proprietarii romani, cu suma de 4 milioane de euro, de firma ungara Manevi ZRT Budapesta, sub coordonarea Fundatiei pentru Protejarea Patrimoniului Construit in Europa Centrala si Estica, care se ocupa de protejarea cladirilor istorice, cu valoare artistica si simbolica pentru istoria Ungariei. Manevi ZRT este firma de stat, care s-a aflat in subordinea Agentiei Activelor Statului din Ungaria, iar din 2018 a fost transferata sub autoritatea Ministerului Afacerilor Externe de la Budapesta. In cumpararea hotelului Dacia este implicat si milionarul ungar Tamas Leisztinger, un apropiat al premierului Viktor Orban, care a anuntat ca vrea sa investeasca pentru reabilitarea acestuia si sa-i redea vechea denumire Pannonia. Nici in acest caz, desi au fost notificate, nu si-au exercitat dreptul de preemtiune Ministerul Culturii, Primaria Municipiului Satu Mare si Consiliul Judetean Satu Mare. La Satu Mare se vorbeste chiar de o complicitate a autoritatilor locale cu cumparatorul din Ungaria, avand in vedere ca functiile de primar al municipiului Satu Mare (Kereszkenyi Gabor) si de presedinte al Consiliului Judetean Satu Mare (Pataki Csaba) sunt detinute de UDMR, formatiune care detine majoritatea in Consiliul Local si in Consiliul Judetean.

Firma ungara Manevi ZRT Budapesta a cumparat in decembrie 2019, in conditii dubioase, de la urmasii fostului proprietar, si imobilul in care a functionat zeci de ani Primaria Municipiului Carei din judetul Satu Mare, imobil care avea statut de monument istoric si era cotat la un milion de euro. Si in acest caz, firma budapestana a profitat de faptul ca autoritatile locale, respectiv Consiliul Local Carei si Consiliul Judetean Satu Mare, nu si-au exprimat dreptul de preemtiune pentru achizitionarea acestui imobil. Si Consiliul Local Carei este controlat politic de UDMR, care detine majoritatea, iar primar al municipiului Carei este de peste 20 de ani un reprezentant al formatiunii etnice maghiare, Kovacs Jeno. In cursul acestui an, aceeasi firma ungara a cumparat castelul Wesselenyi din orasul Jibou judetul Salaj, cel mai mare ansamblu baroc din Transilvania, clasificat monument istoric. Castelul era estimat la 1,5 milioane de euro, dar a fost vandut cu 800.000 de euro. Consiliul Judetean Salaj a anuntat ca va ataca aceasta vanzare in instanta intrucat si-a exprimat dreptul de preemtiune in termenul legal.”, explică parlamentarul în interpelarea adresată ministrului Afacerilor Externe român.

Deputatul PSD Ilfov și fost luptător K1, Daniel Ghiță, transmite următoarele întrebări:

GhitaLa finele lunii aprilie 2021,dupa ce, in data de 28 aprilie, ati efectuat o vizita in Ungaria, in presa au aparut informatii conform carora, cu aceasta ocazie, ati fi acceptat planul de investitii demarat de guvernul Ungariei in Transilvania. In aceste conditii, va solicit sa-mi raspundeti la urmatoarele intrebari:

1.Daca este adevarat ca,in calitate de ministru al Afacerilor Externe, ati exprimat acordul Romaniei pentru aplicarea de catre guvernul Ungariei a planului Kos Karoly privind dezvoltarea Transilvaniei?

2.Daca i-ati informat in prealabil pe primul ministru si pe presedintele Romaniei cu privire la exprimarea acordului guvernului Romaniei pentru aplicarea planului ungar de dezvoltare a Transivania si daca ati avut acceptul acestora?

3.Daca trebuia sa informati Parlamentul Romaniei si sa obtineti aprobarea organului reprezentativ suprem in acest sens?

4.Daca aplicarea planului Kos Karoly in Transilvania afecteaza suveranitatea si siguranta nationala a Romaniei?

5.Daca aplicarea programului ungar de dezvoltare economica a Transilvaniei creaza discriminari intre cetatenii romani de etnie maghiara si ceilalti cetateni romani din judetele in care este aplicat?

6.Daca aplicarea acestui program incalca Tratatul bilateral din 1996 si Conventia-cadru privind protectia minoritatilor nationale?

7.Daca guvernul Romaniei a reclamat guvernul Ungariei la Comisia de la Venetia, la Curtea de Justitie a Uniunii Europene si la Consiliul Europei, referitor la aplicarea acestui program in Transilvania?

8.Daca sunt reale supozitiile ca Romania a trebuit sa accepte, inainte de inceperea negocierilor pentru aderarea la NATO si la Uniunea Europeana, un condominium romano-maghiar pe plan economic, cultural,s.a. in Transilvania?

Solicit raspuns scris si oral”, a cerut Ghiță în interpelare.

3 thoughts on “DETALIILE ”planului Kos Karoly” – baza implicării masive a Ungariei în Transilvania / Ministrul Aurescu, întrebat de un deputat despre acest PLAN al guvernului Ungar”

  1. Dar, romanii din zona in cauza, ce gindesc despre acest plan ?!?!
    I-a intrebat cineva ?
    Poate ca ei sint de acord cu planul !

  2. Sunt roman ,traiesc in Cluj lucrez in IT . Atata timp cat nu se aduce atingere libertatii religioase , respectiv bisericii oprtodoxe , nu ma deranjeaza sa intervina Ungaria , orice ar face , ar face mai mult decat fac conducatorii acum . Din partea mea ne si putem alipi Ungariei am avea mai multe beneficii decat avem acum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X