POLITICO.eu
Premierul britanic Boris Johnson a avertizat sâmbătă Uniunea Europeană că va face ”orice este nevoie” pentru a asigura desfăşurarea neîngrădită a fluxurilor comerciale între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, inclusiv prin activarea clauzei de salvgardare din acordul de Brexit, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Dispoziţiile comerciale specifice incluse în protocolul nord-irlandez din acest acord au impus controale şi birocraţie în desfăşurarea acestor fluxuri comerciale, până într-acolo încât ameninţă aprovizionarea Irlandei de Nord cu produse din carne din Marea Britanie (în special cârnaţi englezeşti) şi creează, potrivit Londrei, o frontieră de facto în interiorul Regatului Unit, ameninţând integritatea şi suveranitatea acestei ţări.
O nouă tranșă de doze de vaccin împotriva COVID-19, donate de România, au ajuns la Chişinău
Conform acestui protocol, pentru evitarea reapariţiei unei frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Irlanda, care ar ameninţa acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale au fost deplasate în porturile nord-irlandeze, controale ce se aplică şi pentru mărfurile venite din Marea Britanie. Irlanda de Nord rămâne astfel atât în teritoriul vamal britanic cât şi în piaţa unică europeană, situaţie care în practică a perturbat comerţul dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord şi a determinat guvernul de la Londra să ceară Bruxellesului revizuirea protocolului nord-irlandez, ceea ce UE refuză.
”Cred că putem rezolva asta, dar prietenii şi partenerii noştri europeni trebuie să înţeleagă că vom face orice este nevoie (…) Dacă protocolul va continua să fie aplicat în acest mod, atunci desigur că nu vom ezita să invocăm articolul 16”, a declarat Johnson la postul Sky News, sugerând invocarea unei clauze de salvgardare şi extinderea unilaterală a perioadei de graţie pentru controalele în porturile nord-irlandeze.
”Am vorbit astăzi (la summitul G7) cu unii dintre prietenii noştri, care nu par să înţeleagă că Regatul Unit este o singură ţară, un singur teritoriu. Pur şi simplu trebuie să le bag asta în cap”, a mai spus premierul britanic.
Guvernatorul statului Texas doreşte să reia construcţia unui zid la frontiera cu Mexicul
El a abordat problema protocolului nord-irlandez în marja summitului G7 cu cancelarul german Angela Merkel, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, precum şi cu preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, Ursula von der Leyen şi Charles Michel. Dar aceştia s-au arătat inflexibili şi i-au cerut lui Johnson să aplice protocolul aşa cum a fost convenit.
Preşedintele american Joe Biden, care are origini irlandeze, şi-a reafirmat şi el la summit ataşamentul faţă de protocolul nord-irlandez, în opinia sa o garanţie a păcii în acel teritoriu care până la acordul din 1998 a fost marcat de trei decenii de confruntări sângeroase între unioniştii favorabili rămânerii sub coroana britanică şi republicanii susţinătorii ai unirii cu Republica Irlanda.
Boris procedează la fel cum face cu Covid-ul, adică lui să-i meargă afacerea. „Luptă” tare, asta-i clar; ca să-și țină scaunul nu-i mai cunoaște pe tacsu’ și pe măsa.
La plandemie au fost cu toții „tovarăși”, dar la ciolan se schimbă foaia.
„Și vor fi razboaie și zvonuri de războaie. Se va ridica țară peste țară și vor fi cutremure pe alocuri, dar încă nu va fi sfârșitul”(citare aproximativă).
Cam asta urmează, adică se vor sfâșia între ele hienele care au concurat și încă își dau mâna la plandemie.