Arhiepiscopul Tomisului, Tedodosie, îi răspunde Patriarhului Daniel, după ce o scrisoare în care înaltul prelat era criticat pentru atitudinea sa „provocatoare” pe durata pandemiei a devenit publică. ÎPS Teodosie spune că „nu se dezice” de faptele sale, că a avut o atitudine creștină și că singura „sancțiune” de care se teme este cea a lui Dumnezeu.
Într-o scrisoare transmisă de Patriarhie prelatului, ca răspuns la cererea ca Arhiepiscopia Tomisului să devină mitropolie, solicitarea arhiepiscopului Teodosie este calificată drept „o ambiție personală” și sunt aduse mai multe critici, inclusiv aceea că a avut „o atitudine provocatoare” și „lipsă de tact pastoral” pe durata plandemiei.
ÎPS Teodosie a spus vineri, într-o declarație de presă, că a făcut această solicitare la cererea credincioșilor și că are inclusiv scrisori din diaspora pentru acest lucru.
El adaugă că în timpul pandemiei „a avut o atitudine creștină”.
„Aveam cu mine mii de oameni, nu pentru mine, nu pentru a deveni vedetă. Eu am vrut să fiu în rugăciune și voi fi și după pandemie. Am decis să slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi, ce e rău în asta?
Eu nu mă dezic de ce am făcut, am avut o atitudine creștină, de apărare a dreptei credințe. A apăra dreapta credință e un lucru pozitiv și, iată, credincioșii m-au urmat. Eu am vorbit în numele lui Dumnezeu, nu am vorbit de capul meu”, a precizat prelatul.
Întrebat dacă se teme că va fi sancționat de conducerea BOR, arhiepiscopul a răspuns:
„Nu vorbim de sancțiuni, vorbesc de ce e pozitiv. Doar Dumnezeu poate să îmi dea sancțiuni, numai de sancțiunea lui Dumnezeu mă tem”.
El a spus că nu intenționează să se retragă și că nu crede că solicitarea de ridicare în rang a arhiepiscopiei a fost refuzată din cauza comportamentului său.
„Dacă Dumnezeu va voi, va fi mitropolie”, a adăugat el.
Pe de altă parte, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor, ÎPS Teodosie a spus că nu este interesat să devină patriarh al BOR.
Declarația de presă vine după ce, ieri, refuzul venit din partea Patriarhiei a fost publicat de G4Media. Este vorba despre un document trimis de cancelaria Sfântului Sinod „din încredințarea” Patriarhului Daniel.
„Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, se arată în document.
Arhiepiscopul Tomisului este criticat și pentru reacțiile sale publice în contextul pandemiei, care „au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.
ÎPS Teodosie conduce Arhiepiscopia Tomisului de două decenii și s-a remarcat, mai ales de la declanșarea pandemiei, prin acțiuni și declarații curajoase. Anul trecut, a organizat o nouă slujbă de Paște, la mai bine de o lună de cea care avusese loc în starea de urgență. A făcut declarații contradictorii legate de vaccinarea anti-COVID-19, iar o afirmație recentă legată de rolul femeii în biserică i-a atras numeroase critici.
ÎPS Teodosie NU „a organizat o nouă slujbă de Paște”. S-a tot explicat ce a fost atunci. Daca nici noi, crestinii ortodocsi mai mult sau mai putin practicanti, care intram pe acest site pentru a posta articole sau a le citi pe cele postate, nu intelegem ceea ce s-a petrecut atunci, la ce sa ne asteptam din partea celorlalti? Daca cineva va intreaba daca credeti ca Inaltul a savarsit o a doua slujba de Paste, dvs. ii raspundeti afirmativ? Dupa atatea explicatii date de dumnealui si apropiatii dansului?…In alta ordine de idei, doresc sa le urez „La multi ani binecuvatati!” tuturor sarbatoritilor zilei, inclusiv orasului Constanta si constantenilor. Hristos a inviat!
Nici cu mașina de 100000 € nu merge ?
Fraților ! Sa dea Domnul sa facă ceva dar nu cred.
Unaltpreasfintite,lupta a inceputMergi pana la xapat si cu ecumenismul si suntem alaturi de tine!
A
Subscriu și eu.
Intre timp la Cluj ecumenismul merge mai departe:
Cine poate asculta această predică a lui IPS Andrei, că pe mine mă dor urechile:
https://fb.watch/5DY5A3HQrA/
Noi , credinciosii , asteptam ca vladica Teodosie care are cuvânt cu putere multă , sa mărturisească până la capat , adică si
impotriva legalizarii ereziei ecumenismului la Sinodul eretic din Creta , indemnand pe Toti episcopii trădători de credință din BOR , sa se întoarcă din înșelare la Hristos Răscumpăratorul nostru . Astfel , va avea tot poporul alături – TREZIT din înșelarea în care este ținut , că nu s-a adus nici o atingere dogmelor si canoanelor Bisericii în Creta.
Sigur vor veni condiționări sau încercări care vor separa în mod evident sau clar oile de capre în clerul BOR. Iar eu cred că vor fi în cler și oameni curajoși care-și vor lua la revedere de la Patriarhul ecumenist îmbrăcat în veșminte albe. Așa cred eu. Veșmintele albe trebuie să concorde cu duhovnicia celui care le poartă și nicidecum să fie opuse stării lui interioare, ceea ce nu prea vedem de cam mult timp. Poate că a sosit timpul să existe o corespondență cinstită sau corectă între titlul de Patriarh(inclusiv culoarea veșmintelor) și calitatea duhovnicească a celui care le poartă. Directorii să meargă către firme, iar oamenii înduhovniciți către conducerea BOR. Ajunge cu impostura sau fariseismul. Chiar de se vor ține cu dinți de funcții(scaune), în curând se vor da și mai pe față cărțile și se va vedea despre ce farisei vorbim fiindcă „P(l)andemia salvează România!”