Este limpede că pandemia este însoțită de o infodemie. Așa cum se spune că este nevoie de un vaccin împotriva noului coronavirus, este nevoie și de un vaccin împotriva infodemiei și a știrilor false. Așa cum vaccinurile trec prin faze de testare, la fel și „arbitrii adevărului” trebuie să fie supusi unor teste. Acum am aflat că eficacitatea vaccinului dezvoltat de Astra Zeneca și Universitatea Oxford nu este de 90%, ci de doar de 70%, ajungând în unele cazuri la doar 62%. Ar trebui să ne punem și întrebări despre cei care verifică și etichetează informațiile.
Platformele sociale au trecut la index un interviu realizat de talkRadio din Marea Britanie cu Michael Yeadon. Este unul dintre foștii vicepreședinți ai companiei Pfizer. Yeadon susține că majoritatea testelor covid-19 sunt fals positive, că imunitatea de turmă poate fi atinsă mult mai repede, ca mortalitatea in cazul covid-19 este mult mai mică. Sunt afirmații venite din partea unui personaj cu multă experiență în lumea Big Pharma, o industrie care pregătește acum vaccinuri ce vor avea o cerere fără precedent în istorie.
Cele spuse de fostul vicepreședinte Pfizer au fost demontate rând cu rând de organizațiile care colaborează cu platforme precum Facebook, Twitter pentru a ajuta la scoaterea din circulație a știrilor false. Așa a făcut, spre exemplu, Poynter, după cum vom arăta mai jos.
Să începem însă cu Michael Yeadon. El a fost angajat de Pfizer în 1995 și a lucrat în domeniul bolilor alergice și respiratorii. Este specializat în biochimie și farmacologie. A devenit apoi vicepreședinte al companiei Pfizer. Este concediat de Pfizer în 2012, când compania americana și-a închis programul de cercetare și dezvoltare din Marea Britanie. Atunci, Yeadon nu a plecat către altă mare companie farmaceutică, ci a înființat propria companie, Ziarco Group, cu care a început să dezvolate noi tratamente. Că a avut succes o demonstrează cumpărarea companiei sale, în 2016, de catre concurenții Pfizer, elvețienii de la Novartis.
Ce spune Yeadon? ”Dacă nu ar fi informațiile pe care le primim mereu de la televiziuni, am putea ajunge la concluzia că pandemia s-a încheiat, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Firește, oamenii ajung la spital pentru că intrăm în sezonul gripelor din sezonul rece, însă nu există informații care să sugereze că avem de-a face cu un al doilea val”. Apoi, Yeadon arată că ”noua” contagiune cu covid-19 este nouă doar în sensul în care vorbim despre un nou tip de coronavirus. El spune că există patru tulpini care circulă și provoacă gripe, în special de perioadele reci ale anului.
Același Yaedon mai spune că mortalitatea în cazul covid-19 este asemănătoare cu cea provocată de gripele obișnuite, nicidecum atât de mare precum cea prezentată de fostul consilier științific al guvernului de la Londra (Neil Ferguson) sau chiar de șeful Institutului american pentru Boli Infecțioase, Anthony Fauci. Yeadon consideră că modelul computerizat prezentat de Ferguson la începutul pandemiei (care estima o adevărată apocalipsă în lipsa măsurilor draconice din partea guvernelor) era total eronat. ”Este important să știți că cei mai mulți oameni de știință nu-i acordă modelului lui Ferguson nici cea mai mică credibilitate și, cu toate acestea, guvernul aplică încă acest model”, a spus Yeadon.
Declarațiile lui Yeadon au dispărut de multe platforme sociale, fiind considerate periculoase, putând încuraja nerespectarea măsurilor de distanțare socială impuse de guverne. Institutul Poynter a analizat afirmațiile lui Yeadon și a ajuns la concluzia că toate sunt false.
Poynter arată că afirmația lui Yeadon cum ca pandemia este pe sfârșite în Marea Britanie este falsă, câtă vreme numărul cazurilor a crescut de la începutul lunii noiembrie, atunci când Yaedon a oferit interviul devenit viral. Apoi, Poynter demontează afirmația lui Yeadon cum că majoritatea deceselor nu au fost din cauza Covid, ci din cauza altor patologii. Poynter arată că această afirmație pleaca de la o neînțelegere a modului în care sunt completate certificatele de deces și că guvernele si Organizația Mondială a Sănătății au clarificat acest mod de completare. La fel, Poynter spune că Yeadon face aformații false atunci când spune că exista o imunitate împotriva covid-19 chiar înainte de izbucnirea pandemiei, că gripele nu se manifestă în ”valuri”, că anticorpii nu sunt atât de importanți precum limfocitele T.
Am văzut cine este Yeadon, că a fost concediat de Pfizer (o companie care dezvoltă acum un vaccin anti-covid), că a înființat o nouă companie care a fost cumpărată de concurență. Să vedem cine este Insititutul Poynter, care a fost angajat de Facebook să verifice informațiile de mai bine de patru ani. Insitutul Poynter, cu sediul în Saint Petersburg, Florida, a fost primul care a venit cu inițiativa (acum devenită practică generalizată) ca platformele sociale să eticheteze știrile false. Se întâmpla după ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, în 2016, acuzat că a fost ajutat de știrile false plantate de Rusia lui Putin.
După patru ani de activitate a ”arbitrilor adevărului”, Trump a pierdut alegerile. Cine decide însă care sunt știrile false? Sunt organizații precum Associated Press, Climate Feedback, ABC News, The Washington Post, etc. Cine finanțează Institutul Poynter? Printre donatorii săi se numără Fundația pentru o Societate Deschisă a lui George Soros, National Endowment for Democracy, Fundația Bill&Melinda Gates.
https://nouldanielvla.wordpress.com/2021/03/26/parintele-iustin-parvu-s-ar-fi-aratat-la-trei-ucenici-i-le-ar-fi-spus-acum-este-gatii-va-mai-sunt-trei-luni/
https://halturnerradioshow.com/index.php/en/news-page/world/russia-sends-nuclear-warning-to-united-states