CEDO a confirmat numeroase cazuri de încălcare a drepturilor omului în 2020, Rusia cumulând cel mai mult – 173, cea mai mare parte pentru „dreptul la libertate și securitate” și „dreptul la un proces echitabil”. Urmează apoi Turcia „sultanului” Erdogan, care și înainte de pandemie își băga opozanții în închisoare. Spre rușinea noastră, imediat după Ucraina care se află pe locul 3, urmează „România lui Arafat”, care a călcat în picioare drepturile și libertățile omului, atât în starea de urgență, cât și în cea de alertă, prelungită de mai multe ori.
Astfel se explică și grija autorităților de la București de a solicita la CEDO derogare de la respectarea drepturilor omului. Astfel, abuzurile de a nu ni se permite dreptul la credință, mersul la biserică, participarea la Slujba Învierii, au fost posibile în anul 2020, dar acest lucru trebuie să oprească. Anul acesta, cu orice risc, cu orice preț, în noaptea de Înviere a Domnului, să mergem cu tot curajul și toată libertatea dată de Dumnezeu și să umplem bisericile. Să le arătăm bahaiștilor și ereticilor ce au momentan în mâini frâiele țării, că credința poporului român s-a apărat și se apără prin jertfă.
Puterea poporului:
https://brighteon.com/d6706223-d7ef-4128-a0a8-8b8d86490637
Asa e, cata vreme poporul sta si doarme si accepta ca jugul sa i se stranga tot mai mult in jurul gatului, nu trebuie sa ne plangem…este vina noastra, a tuturor romanilor ptr ca nu reactionam si, in buna traditie imbecila romaneasca, asteptam ca altcineva sa ne rezolve problema…ei bine, nu o va rezolva nimeni ptr noi. daca vom sta ca oile, credeti-ma ca astia nu vor avea nicio mila, ne vor jupui asa cum este jupuit de blana un iepure, caci acesta este ordinul pe care ei trebuie sa-l execute, sa distruga aceasta tara si acest popor. cine nu vede lucrul asta inseamna ca are creier de bibilica…o sa ne faca asa cum i-au facut politistii aia lui George Floyd, o sa ne apese incet pe gat pana cand nu vom mai avea aer (nu fac apologia BLM, dar cred ca e un exemplu potrivit in aceasta situatie). Noi alegem: vrem sa murim asa, incet si sigur, sufocati de masurile pe care nemernicii astia le vor lua in „cascada” caci nu se vor opri, asta e cat se poate de clar, sau iesim la lupta!
Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.
Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!
Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!
De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.
Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!
Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!
George Cosbuc – Decebal catre popor
https://evz.ro/intram-in-faza-a-ii-a-a-dictaturii-covid-epurarea.html