Sistemul global al materiilor prime intră într-o perioadă decisivă de două săptămîni, în care iluzia de stabilitate din piețele petrolului, gazelor naturale și din piețele mai largi cedează rapid în fața unui șoc iminent de ofertă, provocat de tulburările geopolitice, de blocarea rutelor maritime și de degradarea accelerată a lanțului de penurie a materiilor prime, avertizează publicația americană Newsmax, care explică de ce chiar și prețurile actuale, ridicate, ale energiei reprezintă doar o fațadă care ascunde criza reală ce stă să izbucnească.
Ceea ce astăzi pare a fi o stabilizare gestionabilă a prețurilor pe piețele energetice este, de fapt, un tampon temporar creat de efectul de întîrziere al „petrolului aflat pe apă” – petrolierele încărcate înainte de perturbările din Strîmtoarea Ormuz continuă să ajungă în porturile din Asia și Europa.
Toate acestea maschează gravitatea constrîngerilor de ofertă care sunt acum pe cale să lovească simultan, odată ce ultimele transporturi vor fi livrate, fără ca nimic să vină în urma lor.
Pe măsură ce acest ”tampon” se evaporă, lumea va face față unei perturbări sincronizate în care cargourile de înlocuire nu vor apărea, rezervele strategice se vor dovedi insuficiente, iar penuriile fizice vor începe să înlocuiască riscul teoretic.
Nu este vorba doar despre o poveste legată de energie. Este un eveniment sistemic care se va propaga în domeniile îngrășămintelor, producției de alimente, manufacturii și bunurilor de consum.
Acesta va genera simultan volatilitate pe piețele de acțiuni și va forța creșterea ratelor dobînzilor la nivel global, pe măsură ce băncile centrale vor reacționa la o nouă presiune inflaționistă.
Guvernele au cîștigat timp prin eliberarea de rezerve, dar nu pot restabili fluxurile de petroliere, redeschide rutele maritime critice sau rezolva blocajele structurale care se formează acum în sistemele interconectate ale materiilor prime. Prețurile actuale ale petrolului, gazelor naturale, îngrășămintelor și altor materii prime se bazează pe ipoteza că războiul cu Iranul se va încheia în patru pînă la șase săptămîni.
Astăzi intrăm în a opta săptămînă de război.
Și, în ciuda afirmațiilor că un acord negociat este iminent, nu există nicio negociere reală care să implice iranienii. Rezultatul acestui impas va fi o tranziție rapidă de la fluctuațiile de preț la o penurie reală, în care accesul – și nu costul – va defini rezultatele pe piețele globale, mai scrie Newsmax. (Traducere și adaptare B.T.I.)
