Teheranul a avertizat România luni că va răspunde politic și juridic dacă țara va permite Statelor Unite să folosească baze de pe teritoriul său pentru operațiuni împotriva Iranului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că Teheranul îndeamnă țările să nu se implice în război, conform IranInternational.
„Dacă România își pune bazele la dispoziția Statelor Unite, acest lucru ar echivala cu participarea la o agresiune militară împotriva Iranului”, a declarat Baghaei într-o conferință de presă săptămânală.
El a spus că o astfel de mișcare ar fi inacceptabilă în conformitate cu dreptul internațional. Totodată, ar atrage responsabilitatea internațională pentru România.
Reacția Ministerului Afacerilor Externe de la București
Într-un comunicat de presă, MAE anunță că a luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE Iran.
Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
- Acordul bilateral de acces din 2006 oferă SUA cadrul legal garantat de a utiliza baze militare din România cu titlu continuu.
- România găzduiește de mai bine de 10 ani capabilități de apărare antirachetă împotriva unor amenințări din afara spațiului euro-atlantic. Sistemul are caracter strict defensiv. Este utilizat numai pentru scopuri de autoapărare, conform Cartei ONU.
- România nu este parte a conflictului. Prioritatea noastră este efortul diplomatic pentru de-escaladare. Pentru asta am pledat încă din prima zi a conflictului.
În același timp, condamnăm atacurile complet nejustificate ale Iranului împotriva statelor din regiunea Golfului. Totodată, mulțumim acestora din urmă pentru că i-au protejat și pe cetățenii noștri prezenți în țările lor. Solicităm Iranului să înceteze aceste atacuri, care pun în pericol vieți omenești și conduc la degradarea securității și a economiei globale.
