Deputatul Petru-Gabriel Negrea a fost umilit public de vameșii ucraineni. Parlamentarul de la AUR acuză că a fost oprit la intrarea în Ucraina și supus unui tratament pe care îl descrie drept degradant. Autoritățile ucrainene i-ar fi interzis accesul în țară și l-ar fi etichetat drept „dușman al poporului ucrainean”, conform RealitateaTV.
Totul ar fi avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe unde parlamentarul a trecut cu intenția de a merge la Cernăuți, la invitația unui profesor al Universității Naționale de acolo. Potrivit acestuia, după ce a trecut controlul pe partea română, accesul i-a fost refuzat de polițiștii ucraineni. Aceștia ar fi adoptat o atitudine ostilă și i-ar fi comunicat verbal că nu poate intra în țară.
„Am fost condus într-un container metalic neîncălzit, în condițiile în care temperatura exterioară era de aproximativ -12 / -13 grade Celsius. În acest spațiu, am fost obligat să mă dezbrac complet pentru un așa-zis control corporal, fără vreo justificare legală. Într-un punct de frontieră dotat cu aparatură modernă de control, o asemenea solicitare nu poate fi explicată decât ca o formă deliberată de umilire. Ulterior, am fost dus într-un birou în care se aflau mai multe persoane. De această dată, mi s-a vorbit în limba română.
Menționez că, în această încăpere, dialogul a fost civilizat, eu adresându-mă în permanență respectuos și cooperant. Aici mi s-a comunicat explicit că sunt considerat „dușman al poporului ucrainean”. Mi s-a spus că mi se aplică interdicția de intrare în Ucraina. La finalul procedurii, o persoană din cadrul autorităților de frontieră m-a preluat și m-a împins efectiv pe jos până la linia de frontieră cu România, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret, gest cu caracter degradant și nejustificat”, a declarat deputatul AUR.
Petru‑Gabriel Negrea a fost declarat „dușman al poporului ucrainean”
Petru‑Gabriel Negrea a ținut să precizeze că a avut parte de acest tratament îngrozitor deși, în perioada de început a războiului, a oferit sprijin refugiaților ucraineni în calitate de antreprenor, găzduind sute de persoane în unitățile sale hoteliere.
Totuși, în ultimele luni, deputatul AUR a semnalat public mai multe situații negative create de Ucraina împotriva României. Printre acestea se numără:
- reducerea numărului de școli cu predare în limba română;
- presiuni asupra bisericilor românești;
- limitarea folosirii limbii materne;
- lipsa unor măsuri ferme din partea autorităților române.
Acestea, consideră el, sunt motivele care i-au determinat pe ucraineni să-l declare „dușman al poporului ucrainean”.

Pentru a înțelege cât de grav este ce se întâmplă în această saptâmână de rugăciuni comune cu cei fe alte confesiuni, postez acest articol. Cred că , dacă am avea mai mută grijă de Ortodoxie, și Dumnezeu ar avea mai multă grijă de noi.
,,Primit-ați voi Duhul Sfânt?
Materialismul dialectic a lăsat urme greu de șters în conștiințele celor care s-au infestat de această ideologie. Acesta a mers braț la braț cu idealurile Consiliului Mondial al Bisericilor care a desăvârșit ideologia ecumenistă și a pus-o în aplicare tacit în cel mai crunt mod. Arestarea episcopilor, a preoților și a călugărilor a servit atât idealurilor comuniste, cât și celor ecumeniste. De aici reiese că ambele au fost inspirate de același duh demonic.
Acest lucru și-a pus amprenta mai apoi și în învățământul teologic care devine interesat din ce în ce mai puțin de unirea minții omului cu Dumnezeu și din ce în ce mai mult de o unire politică între toate confesiunile creștine. Acest lucru se realizează acum prin studierea sistematică a ecumenismului și prin trecerea pe un plan secundar a asceticii și misticii creștine.
Preoții ideologizați astfel nu mai percep ecumenismul ca pe o erezie pierzătoare de suflet, ci consideră că procedează corect în această săptămână când organizează rugăciuni comune cu cei de alte confesiuni. Cei care cred că Sinodul Creta a fost ,,mare și sfânt” nu-i pot înțelege pe cei care le spun că nu a fost așa. În documentele acestui sinod se pot vedea niște texte ambigue în care cuvântul ,,mântuire” nu e de găsit. Sigurele fraze clare sunt cele care sugerează pedepsirea preoților care luptă pentru puritatea Ortodoxiei! Și abia atunci înțelegem că acolo s-a semnat, de fapt, trădarea Ortodoxiei.
Pentru a înțelege corect lucrurile, e nevoie de minți îndumnezeite. Dar tocmai de acest lucru ideologia ecumenistă se ferește ca de foc și îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire!
Primul lucru pe care Sfântul Apostol Pavel îi întreabă pe ucenicii din Corint este: ,,Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut?” (Fapte, 29,2) Aceștia îi răspund că nici nu au auzit de Duhul Sfânt, deoarece fuseseră botezați în botezul pocăinței a lui Ioan. Pavel îi botează în numele Domnului Iisus Hristos și Duhul Sfânt S-a pogorât asupra lor și au început să facă minuni. Asta înseamnă că erau deja despătimiți. Ortodocșii cred în teofanii și în minuni și sunt interesați de respectarea poruncilor evanghelice ( iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui) ca lucrări ale Duhul Sfânt. Asta presupune lupta cu păcatul, preocuparea pentru mântuirea aproapelui și stabilirea unei relații cât mai frumoase cu Dumnezeu pentru a gusta bucuria divină încă din această viață.
Ecumeniștii ignoră minunile și teofaniile și sunt interesați de politizarea și mercantilizarea Ortodoxiei cu riscul de a călca în picioare Canoanele Ortodoxe.
Unirea minții cu Dumnezeu nu se poate face în tovărășia patimilor sufletești și/ sau trupești, de aceea aceleași duhuri necurate scornesc alte ideologii pierzătoare de suflet prin care unele păcate mari, despărțitoare de Dumnezeu precum avorturile, vrăjitoria și desfrânarea sunt acceptate tacit.
În loc să fie condamnată masoneria, avem încă de la începutul secolului trecut patriarhi ecumenici masoni care deturnează Ortodoxia din misiunea ei îndumnezeitoare. Masoneria i-a cooptat și pe unii clerici și astfel se explică ascultarea oarbă de ideologii străine de Ortodoxie ale unora care propovăduiesc cu zel ecumenismul.
Ortodoxia este preocupată de omul interior, despătimit, iluminat și îndumnezeit sub călăuzirea Duhului Sfânt, pe când ecumenismul este preocupat de omul aparențelor, la fel ca fariseismul din vremea Mântuitorului. Ecumeniștii vor, de fapt, o aparență de viață creștină și o aparență de biserică, în care Duhul Sfânt este ignorat. Pentru ecumenism, iubirismul este o mască fragilă care pică la prima probă. Cum poți iubi pe cineva și să nu-i dorești bucuria veșnică și vremelnică în tovărășia Duhului Sfânt? Dacă Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, cum pot dobândi Duh Sfânt cei care hulesc icoanele, cei care o hulesc pe Maica Domnului sau cei care săvârșesc practici păgâne? De aceea Canoanele Ortodoxe interzic cu desăvârșire rugăciuni comune cu cei de alte confesiuni și religii. De ce? Ca să putem agonisi Duh Sfânt, care este scopul viețuirii creștine.
Rugăciunea în comun cu cei de alte confesiuni presupune părtășia cu duhurile căzute care au dus la apariția sectelor respective. Dacă ne rugăm împreună cu ei, Duhul Sfânt ne părăsește, iar ei nu-și pot vedea căderea. Dacă nu ne rugăm împreună cu ei, îi încurajăm să caute Adevărul, iar aceasta e o dovadă de iubire, nu de ură.
Așadar nu unirea Adevărului cu minciuna reprezintă scopul viețuirii creștine, ci despătimirea, iluminarea și îndumnezeirea, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Și atunci îi întrebăm pe ecumeniștii care recită rugăciuni comune:
1) Primit-ați voi Duh Sfânt?
2) Dacă Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, iar voi acceptați minciuna, cui vă rugați?
3) Dacă scopul vostru nu e dobândirea Duhului Sfânt, ci unitatea în diversitate, cum îi ajutați pe oameni să se mântuiască?
4) Dacă nu vă mai interesează mântuirea sufletelor noastre, în ce vreți să transformați Sfintele Altare Ortodoxe?
În concluzie, unitatea creștinilor este o lucrare de Duh Sfànt și se realizează pe verticală prin comuniunea omului cu Dumnezeu. Oamenii care au același duh (Duhul Sfânt!) comunică și se comunică răspândind roadele Acestuia. Noi pentru aceasta ne rugăm.
Ideologia ecumenistă privește unitatea credinței ca pe o lucrare omenească, pe orizontală. Ei consideră că unitatea creștinilor a fost pierdută, nu sfidată intenționat de către întemeietorii de secte. Nu există altă unitate în afara unității dintre mintea omului și Duhul Sfânt. Nici Hristos nu S-a rugat pentru lume, ci doar pentru cei care L-au urmat. Cine dorește unitatea tuturor creștinilor și chiar a tuturor credințelor are o singură opțiune: să dobândească el însuși Duh Sfânt, să facă misiune și să-i întoarcă pe neortodocși la Ortodoxie urmând exemplul sfinților.
Dumnezeu să ne ajute pe toți să facem voia Sa! Amin.”
Sora Pelaghia
Sursa: https://ortodoxiaincatacombe.ro/primit-ati-voi-duhul-sfant/