Cum sunt manipulați cetățenii lumii libere – De la vaca nebună la pandemie și anularea alegerilor

În 1999, unul dintre cei mai reputați specialiști în servicii secrete și tehnici de dezinformare, francezul de origine rusă Vladimir Volkoff, a lansat o lucrare de excepție numită ”Tratat de dezinformare – De la Calul Troian la Internet”. Cartea a beneficiat de un imens succes, între altele pentru că denunța modul în care guvernele, inclusiv marile organisme europene, dezinformează intenționat cetățenii, în scopul controlului. Ca un simplu exemplu, Volkoff dezvăluie cum a manipulat acum trei decenii Bruxellesul scandalul bolii vacii nebune, cu scopul minimalizării pericolului.

”Practic necunoscută acum douăzeci de ani, dezinformarea a devenit, la acest sfîrşit de secol, o modalitate de a trăi” scria Volkoff.

”Le Monde diplomatique semnala în numărul din luna iunie a anului 1996 că, pentru scopurile presei, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului investeşte sume mereu crescînde: cheltuieli de călătorie, indemnizaţii cotidiene, ono­rarii pentru reportaje, comandînd să se facă propagandă pen­tru unificarea europeană în articole ocazionale sau cu apariţie regulată, care le permit să dubleze sau să tripleze salariile.

Misiunea acestora este de „a influenţa opinia în momentele critice, a combate prejudecăţile şi chiar a transforma senti­mentele de suspiciune într-un curent de simpatie”. În schimb, accesul aleşilor la informaţie e restrîns: dacă parlamentarii ar dori să urmărească lucrările interne ale înaltei Autorităţi, acest lucru „le-ar putea trezi dorinţa de a interveni mai mult decît e de dorit”. „Serviciul de informaţii trebuie să urmăreas­că o acţiune de ansamblu asigurînd formarea şi dezvoltarea unui climat de opinie favorabil şi a unei adevărate educaţii a publicului (…) recurgînd la toate mijloacele moderne de ex­presie.

”Un grup de purtători de cuvînt „va avea responsabili­tatea oportunităţii [de a informa] şi monopolul ortodoxismului”, în pofida tuturor eforturilor depuse spre a asigura bunăstarea ziariştilor, inclusiv fotolii comode pentru somn în timpul con­ferinţelor de presă, „experienţa dovedeşte-că se impune o pru­denţă deosebită în contactele cu gazetarii care nu sunt acredi­taţi la Bruxelles şi care nu sunt cunoscuţi personal.”
Grupul de studiu numit de Comisie a conchis că „opinia publică nu are nevoie de mai multe informaţii (…). Probabil că dispune de prea multe informaţii (…). Oamenii au nevoie (…) de mai multă comunicare: mesaje stimulatoare, excitante, care . Îi motivează şi îi emoţionează; stimuli care să le modifice atitu­dinea.”

Se impun două ţinte: cei mai tineri, fiindcă este „judicios pe plan strategic să se acţioneze acolo unde există cea mai sla­bă rezistenţă”, şi femeile, pentru că ele sunt „mai înclinate să recunoască mai intuitiv şi mai rapid decît bărbaţii avantajele unui viitor mai bun”. Prin urmare, Comisia va trebui să dis­pună de o „panoplie a mijloacelor performante din punct de vedere tehnic”: „reviste, dezbateri, interviuri, spoturi”.

Presupusa transparenţă a acestor lucrări rămîne literă moartă: ”The Guardian”, care dorea să se informeze asupra dez­baterilor, a fost refuzat, sub pretextul că e esenţial ca poziţiile miniştrilor din diversele ţări să rămînă confidenţiale, mai ales dacă aceştia sunt constrînşi să se îndepărteze de poziţiile naţio­nale, „ajungînd, uneori, pînă la a nu mai respecta instrucţiuni­le pe care le-au primit la nivel naţional asupra cîte unui aspect anume”.

Decizia a fost confirmata de Curtea de Justiţie din Luxem­burg, sub pretextul că „puterea de organizare internă a insti­tuţiilor comunitare le permite să reglementeze dreptul de acces al publicului la documentele pe care le deţin.”
Trăiască libera circulaţie a informaţiilor!

Vacile nebune (BSE – Encefalopatia spongiformă bovină)
Ţinînd o conferinţă despre dezinformare în fata Asociaţiei filosofilor creştini, am fost întrebat ce părere aveam despre afacerea cu vacile nebune. Nu aveam nici o părere şi am recurs la o piruetă, considerînd că oamenii deveniseră paranoici şi vedeau peste tot dezinformare, la fel cum de-a lungul timpuri­lor toţi au căutat sub pat, în funcţie de preferinţe, cîte un iezuit, un francmason sau un agent KG.B. Dar, vorba americanilor, faptul de a fi paranoic nu te scuteşte de a fi persecutat.
Nu peste mult, pe biroul meu a ajuns textul pe care îl citez mai jos şi a cărui origine nu pare să fi fost dezminţită niciodată. Numărul din 2 iulie 1996 al ziarului Le Monde face aluzie şi îl citează pe domnul Jacques Delors (Președintele Comisiei Europene 1985-1995 n.n.) care, chestionat asupra acestui subiect de ”Le Journal du dimanche”, declarase pur şi simplu că „nu a avut niciodată cunoştinţă despre această notă. Totuşi, nu i-a negat nici autenticitatea şi nici, ceea ce e mult mai grav, verosimilitatea.

„Comisia Comunităţilor Europene Serviciul politic al consumatorilor Bruxelles, 12 octombrie 1990 barat /af/N/169
Notă succintă de dosar asupra B.S.E. Obiect: Declaraţii ale Comitetului Veterinar Permanent din datele de 9 şi 10 octombrie 1990
I. Deschiderea reuniunii
Declaraţia reprezentantului Comisiei cu privire la B.S.E.:
Trebuie să se manifeste o atitudine de răceală, pentru a nu provoca reacţii defavorabile pe piaţă. Să nu se mai vorbeas­că despre B.S.E. Acest punct nu trebuia să figureze pe ordinea de zi.
II. Pe parcursul reuniunii
Vom cere oficial Regatului Unit să nu mai publice rezulta­tele cercetărilor.
III. Declaraţia delegaţiei din Republica Irlanda
Trebuie să se modifice decizia comisiei cu privire la car­casele expertizate, altfel Irlanda va avea de pierdut.
Element nou: Africa de Nord şi alte ţări terţe cer expertizarea carcaselor, atît a celor provenite din Regatul Unit, cît şi a celor din Irlanda. Patruzeci la sută din exporturile irlandeze sunt destinate Africii de Nord.
Concluzii:
1. Din motive comerciale, Irlanda se alătură celorlalte state membre care cer această modificare.
Pe plan general, trebuie ca această afacere B.S.E. să fie minimalizată, prin practicarea dezinformării. E mai bine să se spună că presa are tendinţa de a exagera.”

”Există aici o confuzie ce pare periculoasă, între libertatea de a afirma sau a nega şi libertatea de a lăuda sau de a con­damna.
Se înţelege clar că un guvern îşi exercită legitim funcţiile atunci cînd interzice să se facă apologia unei crime, a unui viciu, a unui drog. E mai greu de înţeles de ce interzice să se discute despre existenţa acelei crime, a acelui viciu sau a acelui drog: cu cît e mai absurdă o teză care le neagă, cu atît va fi mai uşor recunoscută ca atare şi se va descalifica de la sine. Interzicerea unei informaţii, fie şi mincinoase, înseamnă a da impresia că se doreşte să se ascundă ceva, fără a mai pune la socoteală faptul că o asemenea măsură nu pare deloc conformă cu Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanu­lui pe care se bazează.

În mod vizibil, manipularea informaţiei a devenit o proce­dură firească în spiritul puterilor publice. S-ar zice că am reve­nit în vremurile cînd Inchiziţia dădea foc cărţilor cărora nu le aproba conţinutul.
În plus, asemenea manevre n-ar fi acceptate în nici o demo­craţie dacă ele nu ar corespunde cu o anumită stare de spirit, despre care doresc să spun în continuare cîteva cuvinte” era concluzia specialistului francez.

Un sfert de secol mai tîrziu am avut pandemia de Covid ori războiul din Ucraina, evenimente în cadrul cărora manipularea cetățenilor de către guverne și instituții europene au făcut ca scandalul vacii nebune să pară pistol cu apă. Nu mai vorbim de anularea alegerilor din România, de boții ruși, de imixtiunea chinezilor șamd.
Ce mai urmează, ținînd cont că din anii 90 pînă acum tehnologiile s-au dezvoltat exponențial, iar manipularea de la nivel înalt – în numele democrației, desigur – a devenit infinit mai lesnicioasă și mai eficientă? (Bogdan Tiberiu Iacob)